x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Relaţie strânsă Băsescu-"regele paranormalului"

Relaţie strânsă Băsescu-"regele paranormalului"

de Violeta Fotache    |    Mihaela Matachita    |    16 Noi 2009   •   00:00

Traian Băsescu se afla într-o strânsă relaţie, încă de pe vremea când lucra la Anvers, cu ucraineanul Albert Ignatenko, supranumit "regele paranormalului", se arată în cartea lansată de Victor Găetan şi de Ciprian Nastasiu.

Victor Gaetan a făcut ieri referire la un episod foarte interesant legat de generalul Albert Ignatenko şi nimeni altul decât Teodor Stolojan. "În 2004, Albert Ignatenko a stat câteva săptămâni la sediul PD din Modrogan, unde era inclusiv în ziua căderii fulminante a lui Teodor Stolojan. Ignatenko este recunoscut ca autoritate în paranormal, ce poate ridica ori scădea pulsul unei persoane de la distanţă", a spus Victor Gaetan, sugerând că generalul ar fi fost folosit pentru determinarea retragerii candidatului Teodor Stolojan.

Afirmaţiile au fost făcute atât în cartea "Prădătorii României", cât şi la lansarea acesteia. Ignatenko a devenit celebru, potrivit site-urilor specializate în domeniul paranormalului, prin aceea că "a demonstrat, în cadrul emisiunii «Lumea paranormală a lui Paul McKenna» a televiziunii britanice ITV că poate creşte sau scădea pulsul unei persoane aflate la mare depărtare".

În limba română, o carte a acestui parapsiholog, intitulată "Cum să devii fenomen", a apărut în 1994 la Editura Biodova. "«Posibilităţile omului sunt nelimitate», susţine autorul cărţii. Albert Ignatenko este membru activ al Societăţii psihologilor de pe lângă Prezidiul Academiei de Ştiinţe a URSS, preşedintele Centrului Internaţional de Psihoenergosugestie, preşedintele Asociaţiei extrasensorilor ucraineni", se arată în studiul dedicat parapsihologului, conform site-ului Astroforum.ro.

Ignatenko ar fi fost numit de ziariştii maghiari "regele parafenomenelor". Acesta ar fi "o personalitate unică", deţinând "zeci de capacităţi fenomenale, începând cu memoria şi terminând cu cele mai misterioase din domeniul parapsihologici şi psihoenergiei", mai aflăm din studiul menţionat. Ignatenko a demonstrat şi pe scenă fenomenele telepatiei, telekineziei, clarviziunii şi sugestiei mentale fără folosirea hipnozei. S-a concentrat pe domeniul sugestologiei, formând o nouă direcţie, psihoenergosugestia.

Despre fenomenul Ignatenko, au apărut numeroase publicaţii, s-au scris zeci de articole ştiinţifice şi au fost produse câteva filme. În România, Eugen Celan i-a consacrat un capitol în volumul II al cărţii sale Serviciile secrete şi parapsihologia". Iar Universitatea Naţională de Apărare includea, în volumul "Provocări la adresa securităţii şi strategiei la începutul secolului XXI", consacrat sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională din 14-15 aprilie 2005, un studiu intitulat "Spionajul psihic - agresiune asimetrică nonconvenţională", unde, la pagina 229, autorul, col. dr. Emil Străinu, aminteşte de capacităţile lui Ignatenko.


"Ediţie samizdat"
Cartea "Prădătorii României" nu se găseşte deocamdată în librării, fiind o "ediţie samizdat", după cum a anunţat ieri Victor Gaetan, unul dintre autorii cărţii. Potrivit DEX-ului, samizdat înseamnă "ansamblul de mijloace folosite în fosta URSS pentru difuzarea operelor interzise cenzură". Cuvântul provine din limba rusă şi este compus din "sam", care înseamnă "auto" şi "izdatel'stvo", care înseamnă editură.

Termenul indică difuzarea clandestină a cărţilor interzice de cenzură, în lumea editorilor "ediţia samizdat" fiind sinonimă tipăriturii clandestine. Cei doi autori nu au făcut însă ieri dovada existenţei unei cenzuri, ci doar au vorbit despre refuzul unor edituri de a tipări cartea-mărturie a fostului anchetator al lui Omar Hayssam. Folosit ca adjectiv, samizdat poate însemna şi "greşeală de tipar". Sub acest aspect, ne atrage atenţia menţiunea făcută de Victor Gaetan în introducerea cărţii, prin care îşi asumă singur "toate greşelile sau erorile de interpretare" ale documentelor şi declaraţiilor făcute "off the record" de "o serie de oficiali americani", printre care diplomaţi, procurori şi agenţi ai Secret Service al SUA, activi sau pensionaţi.

×
Subiecte în articol: externe