Renaşterea psihologiei

Promoţiile anului 1990 de liceeni şi absolvenţi de învăţământ superior au fost cele mai norocoase din istoria României. Primilor li s-a dat şansa suplimentării locurilor la admiterea în facultăţi. Iar ceilalţi s-au titula­rizat în totalitate pe posturi intangibile şefilor de promoţii din deceniul anterior.

Atunci şi-au redeschis porţile şi facultăţile de ştiinţe socio-umane din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, după o întrerupere de aproape un deceniu şi jumătate. Căci nu se ştie cum şi de ce, în 1977, ministerul Învăţământului hotărâse desfiinţarea facultăţilor de psihologie, sociologie, pedagogie, filozofie şi istorie din România. Tine­rii care stăruiau în dorinţa de-a studia socio-umanul se orientau către secţiile de filozofie-istorie şi istorie-filozofie. În tautologia specializării, cu toţii erau destinaţi aceleiaşi întrebuinţări sociale: profesori de istorie, filozofie, economie politică şi „socia­lism ştiinţific"

în învăţământul gimnazial şi liceal. În economia planificată a epocii, câte 25 de studenţi erau admişi în fiecare din aceste secţii la Iaşi şi Cluj, iar la Universitatea din Bucureşti câte 50. Din 1981 s-au sistat repartiţiile şi concursurile de titu­larizare pentru cadrele din învă­ţă­mântul superior, toţi absolvenţii fiind „vărsaţi direct în producţie". S-a blocat şi accesul absolvenţilor de fa­cultăţi în oraşele mari, pe listele guvernamentale de repartiţii nefiind incluse comunităţile mai mari de o sută cincizeci de mii de oameni. Chiar posturile de psihologi şi sociologi au fost şterse din organigramele socia­liste. Însă specializările au supra­vie­ţuit camuflat, prin unii studenţi de la filozofie-istorie, calificaţi cu discipline opţionale.

Cu profesorul clujean Mircea Miclea, actualul preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România, am rememorat renaşterea psihologiei în tranziţie. Cât timp fusese „ştiinţă moartă" la noi, psihologia evoluase în alte paradigme, ramuri şi specializări. În plan mediatic, a fi psiholog devenise meseria-vedetă. „Dar mi-a plăcut să fiu profesor, aceasta mi-am dorit dintotdeauna, povesteşte profesorul Miclea. La Facultatea de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) am venit în '90, prin concurs, de la Turda. Predasem acolo trei ani toate ştiinţele sociale posibile dar avusesem şi ore de «reabilitare» pentru copii cu deficienţe. S-au titularizat atunci, prin concurs, şi Liviu Matei pentru psihologie socială, şi Ştefan Szamoskozi pe psihodiagnostic.

La Cluj rămăseseră câţiva psihologi din vechea generaţie - şeful catedrei de psihologie Ioan Radu, Horia Pita­riu, Valer Mare. Se poate spune însă şi că întreruperea psihologiei ne-a ofe­rit oportunitatea de-a rupe cu psihologia clasică de aspiraţie ideologizată. Şi să începem, la scală mică, exact cu ceea ce trebuia. Ne-am oprit la 25 de locuri pentru anul întâi deşi candidaţi erau câte 17 pe un loc. De altfel, până prin anul 2000, nu am trecut de 40 - cifră de şcolarizare. Eu publicasem în facultate două studii de logică simbolică şi asta m-a dus spre computer. Brusc, am putut să mă integrez în psihologia cognitivă. Astfel că, încă din 1990, am construit toată curricula pornind de la cercetările noi prin paradigma cognitivă, am înfiinţat asociaţia şi revista de ştiinţe cognitive. Cei din nucleul cognitivist de la Cluj eram chiar ironizaţi de colegii ieşeni şi bucureşteni că ne robotizăm."

Ieşenii, în schimb, prin profesorul Adrian Neculau s-au orientat predilect către psihologia socială. Au respins şi unii şi alţii ofertele de „eficientizare" prin înfiinţarea, în paralel, a unor facultăţi particulare. Zece ani au refuzat să crească efectivele de studenţi pentru că voiau să se concentreze nu pe norme suplimentare ci pe cercetare.

După 2000, rezistenţa le-a fost înfrântă de voturile senatelor universitare. De vreo patru-cinci ani, nu se mai ţin examene de admitere: câţi studenţi se înscriu, atâţia sunt admişi, locurile cu taxă fiind practic nelimitate. Astfel că toamna aceasta, doar la UBB Cluj-Napoca s-au înmatri­culat peste cincizeci de mii de studenţi, de două ori şi jumătate mai mulţi decât numărul total al studenţilor din România anului 1989. Dintre aceştia, patru sute sunt în primul an de psihologie la UBB. „În momentul de faţă, la nivelul universităţilor se reproduce paradigma socie­tăţii socialiste multilateral dezvoltate: să facem de toate şi mult", conchide profesorul Miclea. Calea nu e bună. Dovadă că nu avem nici o universitate româ­nească în „top 500".

Ungaria are, în schimb, trei. Iar una dintre acestea, Universitatea din Szeged a fost fondată în 1928 pe nucleul unor profesori clujeni ce emigraseră în semn de protest după unirea instituţiei maghiare de învăţământ superior cu cea ro­mâ­nească în Universitatea Babeş-Bolyai. Şi ungurii, ca şi noi, au parcurs acelaşi tip de regim. Astfel că nu pot fi atribuite trecutului cauzele neîmplinirilor noastre.


Psihologii în comunism versus psihologii tranziţiei
Din punctul de vedere al trebuin­ţelor practice, relaţiile dintre psihologie şi societatea românească au înregistrat mari schimbări. „În urmă cu 20 de ani, spune profesorul Mircea Miclea, erau nevoi mai re­duse de psihologie sub raportul sănătăţii mintale a populaţiei.

Societatea nu punea atâta presiune pe individ, iar relaţiile interperso­nale erau un factor sanitogen incredibil. Cât de bine ne susţineam unii pe alţii în vremea lui Ceauşescu în cercul de prieteni! Grupurile acestea erau veritabile celule de sănătate mintală. Or, după '90 a început competiţia şi aceste relaţii s-au prăbuşit. A crescut stresul. Acum două decenii, stigma (imagi­nea negativă) faţă de ce însemna serviciul de psihologie era mare.

Psihologul era de regulă identificat cu psihiatrul. Acum stigma e mult mai redusă iar psihologii de diverse specializări pot ajuta la optimizarea multor lucruri.
Socie­tatea are trebuinţe mai mari de psihologi, iar oamenii îşi dau seama de ele."

Nu se justifică însă numărul mult prea mare de studenţi. „Acesta e trand-ul şi o cauză pentru care universităţile româneşti sunt departe de universităţile bune în top-urile internaţionale. Tu, ca profesor, te adresezi unui student modal astfel că, prin creşterea numărului de studenţi, automat scade calitatea procesului de învăţământ. Este o practică aberantă să fii obligat să ai sute de studenţi.

Nu se justifică prin nici un fel de cerere a pieţei de muncă. Facultăţile vând iluzii, nu meserii. Este clar o inflaţie de psihologi acum deşi psihologia nu este într-o stare atât de gravă: sunt facultăţi ce vând iluzii şi mai mari."


„Lichelele mai bătrâne au selectat lichelele tinere"
Despre spulberarea iluziilor ce le-a avut acum 20 de ani, profesorul Mir­cea Miclea se exprimă ca şi cum ar scrie un poem în vers alb, intitulat „Fals":
„Aveam iluzia că voi trăi într-o lume mai bună şi mai dreaptă. Fals.
Aveam iluzia că tot ce ne spun occidentalii despre ei e adevărat. Fals.
Aveam iluzia că ei vor să ne ajute. Fals.
Aveam iluzia că pot fi construite universităţi mai sănătoase decât pe vremea partidului comunist. Fals.
Toate s-au făcut prin clonare: liche­le­le mai bătrâne au selectat lichelele tinere".

Altfel spus de acelaşi interlocutor: „Cred că am ratat o şansă enormă: însănătoşirea universităţilor.
Nu cred că mai avem posibilitate de revenire. Singurele speranţe sunt insulele de excelenţă care există ici-colo prin universităţi datorită unor oameni de vocaţie care au vrut să-şi selecteze colective performante. Dar acestea sunt rezultatele unor eforturi indivi­duale, nu instituţionale".