35 de deţinuţi de la Jilava au evadat la Muzeul Satului

O evadare culturală...
Mignonă, energică, autoritară (într-o manieră neinvazivă), cu un uşor aer american, de western, dar cu pălărie oltenească, de paie, pe creştet, Cristina Teoroc nu lasă deloc să se ghicească profesia pe care o are şi motivul pentru care a luat “în stăpânire” curtea cea largă a casei bătrâneşti din Clopotiva (Hunedoara)… de la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. E duminică, sunt Floriile, în muzeu e târg mare, iar cele câteva zeci de oameni de aici din curte ascultă de cuvântul ei. Este directorul adjunct al Penitenciarului Jilava, iar bărbaţii cu tricouri roşii şi galbene, care pictează, bat cuie sau cântă în orchestră, sunt deţinuţi. Persoane private de libertate. Ceilalţi, cu talkie-walkie la care vorbesc din când în când, sunt gardienii. Casa din muzeu are zid înalt, de piatră, “tivit” cu olane. Dar, oricât de înalt ar fi zidul, spaţiul e liber… Şi de aici porneşte şi curiorizitatea noastră.

Terapie ocupaţională pentru foştii consumatori de droguri

“La invitaţia Muzeului Satului, am venit aici cu 35 de persoane private de libertate; dintre ele, 16 sunt rezidente ale comunităţii terapeutice din Penitenciarul Jilava. Această comunitate este, de fapt, un program pentru foştii consumatori de droguri şi, ca terapie ocupaţională, aceşti deţinuţi lucrează şi creează. Este vorba despre goblen, origami, tablouri cu fir de aţă sau tablouri pictate în tehnici clasice sau cu nisip. Lucrează, de asemenea, măşti şi jucării din lemn. O altă parte dintre cei care au venit azi aici sunt muzicanţii. Cred că se aude bine, pe fundal, orchestra noastră de muzică populară”.

Da, se aude foarte bine... În curtea atât de straşnic păzită, au intrat fetişcanele din grupul folcloric al satului Năsturel, o aşezare din sudul extrem al ţării, de pe lângă Zimnicea. Copilele sunt îmbrăcate în port popular şi-şi poartă năframa de bumbac alb, cu mândria unor... iele năzdrăvane. În mâini, duc coşuri de Florii, legate cu fire de salcie înmugurită. Orchestra „atacă” acordurile "Trandafirului de la Moldova" şi fetele îşi lasă coşurile, pornind o horă. Totul e atât de firesc, de natural, încât lumea se învârte în jurul lor, dansatoare şi muzicanţi, şi fotografiază. Noi continuăm interviul...

„Este pentru prima oară cînd venim în acest spaţiu cultural”, ne spune Cristina Teoroc. „Este şi pentru noi ceva deosebit. Înainte, am mai participat şi la alte expoziţii, dar mai reduse ca amploare”. Ne interesăm ce se va întâmpla cu toate acele obiecte frumoase, aduse la Muzeu? „Tot ceea ce expunem este de vânzare, cu sumele obţinute, achiziţionăm materiale pentru următoarea expoziţie. Cele mai apreciate obiecte sunt tablourile din fir de aţă, ele sunt foarte colorate şi despre ele veţi vorbi cu Sorin, care este şeful comunităţii terapeutice, al acelui program pentru foştii consumatori de droguri. Mare succes au şi obiectele din lemn – jucăriile sau navele - care îi bucură foarte mult pe copii”.  
Expoziţia de acum se numeşte "Fir de artă pentru jocul vieţii"...

Flori, animale, iluzii optice... pe firul de aţă

Sorin (şi atât) este şi el deţinut. De fapt, ţine să precizeze că e „rezident al Comunităţii de Terapie Ocupaţională” de la Jilava. Comunitatea a fost înfiinţată la 18 aprilie 2011. Abia ce a împlnit 2 ani. „Este o metodă nemedicamentoasă de tratament pentru foştii consumatori de droguri - noi, toţi, am consumat droguri în trecut –, deţinuţi în Penitenciarul Jilava, dar separaţi de restul persoanelor private de libertate, pentru că participăm la acest program. Sunt de 11 luni în program şi vreau să spun că, în libertate, am încercat de multe ori diferite metode de tratament medicamentos, pentru a renunţa la droguri, dar nici una n-a avut efect. Acest program a reuşit. Este prima perioadă în care stau fără să consum droguri”. Îl întrebăm cum e cu „tablourile cu aţă”, înţelegând că el conduce grupul care lucrează în această tehnică. „Această metodă am deprins-o în urma cu 7-8 luni, când am primit cadou un tablou de la cineva şi, după acel tablou, am creat modelele acestea. Ne-am uitat la el eu cu încă cineva, o persoană care s-a eliberat, şi amândoi am început să creăm aceste tablouri. Ne-au mai fost date şi alte modele, de pe internet. Un astfel de model îmi ia 2-4 ore. Fac mai întâi un desen pe o foaie de matematică; se aplică acest desen pe bucata de lemn învelită în pânză şi se bat cuie în fiecare punct. Apoi, se rupe foaia de hârtie şi cu aţă de diferite culori se merge între cuie, după o regulă bine stabilită, pentru ca să fie totul simetric. Personajele-pisică sau câinele, masca africană? Le facem din imaginaţie. Ne gândim ce modele ar putea arăta bine. Nu se poate face orice model, pentru că nu putem trece aţa în linii curbe, toate sunt în linii drepte... Linia curbă este o iluzie optică, creată prin suprapunerea din diferite direcţii a liniei drepte”. Ca profesie, Sorin este economist. A absolvit facultatea de management turistic şi comercial. „Este pentru a doua oară când sunt privat de libertate. Acum, a doua oară, în cadrul acestui program, nu mai suntem numiţi deţinuţi, ci rezidenţi în cadrul unei comunităţi terapeutice, ca o mare familie care are nişte reguli stricte pe care le respectă. Încercăm să ne schimbăm, progresiv, cu fiecare zi care trece. Când voi ieşi, vreau să mă angajez şi apoi să mă căsătoresc”.

Icoane pe nisip

Îl lăsăm pe Sorin cu acest gând şi ne îndreptăm spre masa pictorilor... în nisip. Acolo îl găsim pe Oliver. Ne spune că şi „afară”, în libertate, tot pictor este. Iconar. Asta ne explică şi de ce foloseşte această tehnică a „picturii în nisip”, pe lângă cele clasice, cu ulei, tempera, guaşe. „Este o tehnică veche, ucraineană, pe care eu am deprins-o în urmă cu 10 ani. Sunt unicul în România care lucrează în această tehnică, pictură şi mozaic. Tehnica a fost folosită de călugării ucrainieni acum vreo sută de ani. Nisipul este de mai multe grunjuri. Se coace, i se dă culoare, nuanţă - care este aplicată cu ajutorul unui aditiv; pe vremuri, se folosea clei de copac, acum se foloseşte aracet.”

Cum a ajuns un pictor iconar după gratii? „Am avut neşansa să fiu în locul şi în momentul nepotrivit!”. Nu insistăm... „Aici, la Jilava, pictez şi icoane. Dar şi portrete sau peisaje... Pentru că sunt unele icoane care nu pot fi pictate dacă nu ai o puritate sufletească. De exemplu, icoana "Tânguirea", a unui pictor ucrainean... Ea nu poate fi pictată, în copie, decât în momentul în care eşti curat sufleteşte. Acum, mă simt în stare să pictez icoane, mai ales că e Postul Paştelui. Am postit, m-am spovedit. M-am căit... Un filosof grec spunea: „A greşi e omeneşte. A persista în greşeală e lucru diabolic.” Majoritatea celor care lucrează în cercul nostru de terapie prin artă sunt deţinuţi care au descoperit aceste abilităţi aici, în penitenciar. Cei care lucrează cu mine... eu i-am învăţat, de la A la Z. Au talent, dar trebuie cizelat. Terapia prin artă te face să nu te mai gândeşti la lucrurile rele...”

O flotă pentru ziua "liberării"...

Alături de masa pictorilor, descoperim... o adevărată flotă maritimă. Galioane, fregate, corăbii, vase de luptă. „Calfa” e Ciprian. Îşi continuă munca migăloasă de navo-modelist şi nu îl deranjăm. „Ucenicul” lui – cu mâini la fel de pricepute – este mai tânărul Teodor. Îl convingem să ne răspundă la întrebări. „Am învăţat asta aici, în penitenciar. Infracţiunea mea are şi nu are legătură cu arta asta...” Îl privim curioşi... „Afară, lucram cu tablă, metal, plastic. Confecţionam echipament de bancomat...”- ne spune şi înţelegem cam depre ce fel de infracţiune este vorba. „Făcând asta, aici, trece timpul mult mai repede. Ieşim în comunitate. Se vând foarte bine machetele nostre, la preţuri foarte bune, şi ne-am gândit, când vom ieşi, să deschidem un atelier particular. Sunt la Jilava de 1 an şi 3 luni. Mai am de stat 1 an şi 5 luni. Am avut o condamnare de 4 ani, din care trebuie să fac 2 ani şi 8 luni”. Ne spune apoi că a ajuns în închisoare... „din teribilismul vârstei. Aveam o situaţie materială foarte bună, dar am vrut să fiu mai special, să am o maşină mai scumpă... Acum am înţeles că pot fi special şi altfel. Mama mea deţine o agenţie imobiliară şi când voi ieşi am să lucrez cu ea. Dar voi lucra şi ce am învăţat aici”. Galioane, vase de vikingi... „Chiar şi Titanicul ori cuirasatul Bismarck!”. În atelierul de la Jilava, „meşterii” lucrează în echipă vasele mari – „fiecare face câte un subansamblu, ca să le terminăm mai repede” (cuirasatul lucrat în atelierele penitenciarului a necesitat trei luni de muncă, în echipă; macheta are 1,40 m lungime şi s-a vândut cu... 4.000 lei) –, iar cele mai mici, ca şi avioanele, maşinuţele sau alte jucării din lemn, le lucrează singuri. „Lucrăm numai în brad, pentru că este de esenţă uşoară. În atelierul meu suntem patru şi toţi lucrăm pe lemn. Ciprian era sculptor, afară - el ne-a învăţat tot ce ştia. Mai facem şi scaune, măsuţe, copiem sculpturi ale marilor artişti – de exmplu, Brâncuşi...”
Pentru o lună de trudă în atelierele penitenciarului, persoanelor private de libertate li se pot scădea câte 6 zile din pedeapsă. De departe, cel care are cel mai mult de muncă... pentru a-şi putea cât de cât micşora pedeapsa este Bogdan. El a fost condamnat la 24 de ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. Acum... coase goblenuri. Chiar foarte reuşite! - dacă ne gândim că una dintre lucrările lui este un goblen după "Geneza" lui Da Vinci... Cele 35 de persoane private de libertate care au participat la evenimentul de la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti i-au determinat pe mulți să exclame:  Iată ce pot face două mâini dibace..., chiar și când sunt încătușate!

În curtea casei din muzeu e forfotă mare. Vizitatorii se opresc în faţa obiectelor meşterite de băieţii în tricouri roşii şi galbene, le admiră... Le observi apoi nedumerirea pe chip când află cine sunt artiştii care au făurit superbele păsări de hârtie colorată, în tehnica origami, ori măştile veneţiene... Abia atunci observă şi gardienii, discreţi, vorbind când şi când la talkie-walkie. Orchestra atacă un alt cântec şi-n soarele fierbinte al unei primăveri grăbite să devină vară, câţiva tineri încep o sârbă, ad-hoc, de parcă nu am fi decât pe tăpşanul unui sat oarecare, la vreme de sărbătoare...

Fotografii: Tudor Cireș