„Cartierul nostru nu merge la vot!"

Fosgaiala neintrerupta a camioanelor si suflarea murdara a "Balaurului" au intins peste tot un pospai de praf, pe care vantul il muta de ici, colo. Oamenii il inghit, il respira si-l scuipa o data cu injuraturile la adresa edililor. De mai bine de un an, o fabrica de asfalt de la marginea cartierului Giulesti, din Bucuresti, sufoca in praf gros 400 de case si oamenii lor.

Disperati ca nimeni nu le asculta necazul, locuitorii din zona vor sa boicoteze alegerile locale.

O fabrica de asfalt aflata in coasta a 400 de case din cartierul bucurestean Giulesti este motivul pentru care locuitorii din zona, otraviti de praf, vor sa boicoteze alegerile locale. Asfaltierei i se spune, in limbaj popular, „Moara dracilor". Iar in jurul ei e infernul.

De la capul de linie al tramvaiului 2, unde peisajul urban se ingroapa brusc pe ulite medievale, soarele abia se zareste prin perdeaua de praf. Dintre scheletele de otel ale unor utilaje cu destinatie imprecisa se inalta un cos care zvarle neobosit in aer valatuci fumurii de piatra macinata ca faina. „Balaurul" i se spune, pe aici, agregatului care, zi si noapte, fara odihna, sufla pe nara, din maruntaiele lui metalice, norii aceia intunecati.

Parca n-ar fi destul, camioane imense, incarcate cu nisip si piatra, trec unul dupa altul starnind praful ulitei - numita, pompos, strada. A Carierei. Iar mai incolo, peste linia ferata, la numai 7 metri de un rand de case pitice, acoperite cu carton bituminat, o statie de descarcare a pietrisului adauga si ea in aer nori caltosi de praf. Praf peste tot. In ochii, in gura, in plamanii oamenilor. Pana si in sufletul lor.

„Mai rau ca la Cernobil"

Statia de asfalt si betoane apartine Societatii Comerciale CCCF SA din Bucuresti. Una dintre cele mai mari firme de constructii din tara. A castigat la licitatie, cu 1.833.916 euro, unul dintre contractele „pentru pentru reabilitarea drumurilor urbane din Bucuresti", dupa cum informeaza site-ul oficial al Primariei Generale. Asta se intampla in august 2002.

De un an si ceva, fosgaiala neintrerupta a camioanelor si suflarea murdara a „Balaurului" a intins peste tot un pospai de praf, pe care vantul il muta de ici, colo. Oamenii il inghit, il respira si-l scuipa o data cu injuraturile la adresa edililor. „Ce edili, care edili, domnule?" - se indigneaza batranul Tudor Mirea. (Nea Dorel este alintat in cartier, ca e simpatic. Sta singur cuc intr-o casa peste drum de „Moara dracilor" si, de cand a inceput ofensiva indarjita a prafului, nu mai iese afara decat sa stropeasca prin curte, sa mai potoleasca praful, si sa-si intinda rufele la uscat, acoperindu-le cu un celofan). „Am fost mai multi in audienta la primarul Vasile Gherasim - continua nea Dorel... da, da, apartinem de Sectorul 1, din capitala Romaniei!... pai, el nici nu stia unde e cartierul asta. Ce sa mai spui? E mai rau ca la Cernobil! Te omoara cu zile! Asta o spun tare, la oricine!", intareste nea Dorel, semnandu-se cu degetul: „MIREA", in praful de pe masa a nu stiu cata oara spalata de dimineata.

Abureala: „Nu e praf, e abur!"

Seful statiei de betoane, Vasile Raciu, injura pe cineva la celular si da din maini, de parca l-ar si bate pe celalalt. Tiptil, tot injurand si caftind fantoma conlocutorului, Raciu se face nevazut, urmat de doi caini care, daca i-ai lua la scuturat, ar imbacsi Cismigiul. Revine ceva mai tarziu, mai calm, doar pentru a sustine ca nu el e seful statiei de betoane, ca el n-are treaba decat cu autobaza. „Iar ala care iese in sus nu e praf, e abur", precizeaza Raciu, stergandu-si din mustata ceea ce zice el ca e abur.

„Asta e abureala! Nu se vede ca-i praf?", sar cu gura, dupa plecarea sefului, doi muncitori uscati ca scovergile, ei insisi cu narile negre. „Dar ce sa facem, trebuie sa castigam si noi o paine." Amandoi confirma ca Raciu e sef peste autobaza. Insa dispecerul de la sediul central al firmei, din Pache Protopopescu, dupa ce verifica atent in niste hartii, ne cere politicos sa nu mai facem glume proaste cu el, ca sef la betoane e Raciu. Acel Raciu care nu mai e de gasit si care oricum nu recunoaste ca-i sef.

Inginerul Bogdan Bobe, seful statiei de asfalt, nu se ascunde, nu se leapada de functie. Inghesuit de protestele unui vecin tiranizat de „Balaur", inginerul rabufneste: „Sigur ca avem autorizatie de mediu, altfel cum am functiona? Mergeti la sediu, informati-va acolo. Eu ma ocup de asfalt, nu de declaratii".

Insa de la sediul CCCF SA, unde suntem asigurati ca nu se gaseste nici un sef, suntem trimisi iar la Raciu si Bobe, care stiu cel mai bine cum sta treaba.

Un tigan si mai negru

Pe cele cateva ulicioare din marginea dinspre Chitila a Sectorului 1, agitatia creste brusc de fiecare data cand in zona ajunge cineva cu mapa sub brat. „De la lumina? Ne faceti canalizare? Trageti apa? Ajutoare?" - intreaba oamenii. Adica ei mai spera ca-i baga cineva in seama si ca, in sfarsit, ar avea si parte de asemenea minuni, ca bucuresteni ce sunt.

Numai Valentin Grigore nu mai spera nimic. Sta la o aruncatura de bat de asfaltiera, dupa nea Dorel-burlacul este al doilea care ia in plamani suflarea minerala a „Balaurului". „Ce-s eu negru, ca-s tigan, zice el, da-s si mai negru de la asfaltul asta. Saptamana trecuta i-am facut nunta la baiat, la Ciucurel al meu... n-am putut sa facem si noi un gratar, ca sa punea prafu’ pe mici, sa punea pe vin... daca deschizi gura, ti se face limba ca glaspapirul."

In fata casei lui Valentin Grigore se afla singura pompa de apa din tot cartierul. Cum nu exista canalizare, apa balteste, impute aerul, cloceste tone de tantari. „Era mai bine pe timpul lui Ceausescu, spune Mihai Petre. Eu aici m-am nascut, aici am crescut... Venea cisterna de cinci ori pe zi si stropea strada, nu se facea atata praf... Apa din fantanile noastre e cu petrol in doua, nu se poate bea, numai spalam cu ea si stropim praful. Bem apa din cloaca asta. E posibil asa ceva? Nimeni de-aici n-o sa mai mearga la vot, nu mai votam pe nimeni."

Strada Cambodgia

De parca n-ar fi destul supliciul prafului, pe care il gasesti si in ochii cateilor, in acest colt de Bucuresti nebagat in seama de edili gunoiul se depoziteaza in drum. Munti de gunoi, printre care te strecori anevoie, calcand pe pungi cu fecale, bucati de papusi ieftine, topaind prin foiala sobolanilor. „Strada Cambodgia" i se spune ulitei unde toata lumea arunca gunoiul. „Masinile de la REBU nu vin decat la trei luni, spune Adrian Opreiteanu. Aici, pe Cambodgia, sunt vreo 80 de copii mici. Gunoiul asta e locul lor de joaca. Stau mai mult prin spitale, de la praf si de la mizerie. Eu la copilul meu de un an trebuie sa-i sterg carucioul de praf din jumate in jumate de ora. De la praful asta si amenii parca s-au stricat la suflet, se iau la bataie din senin, parca-s altfel, nu stiu cum..."

De dupa gardurile stropite din ora in ora sticlesc ochi dusmanosi. „Ce mai vor si astia?", par sa se intrebe „cambodgienii", crezand ca iar a venit cineva, ca la alegerile trecute, sa le promita apa, canalizare, pietris macar - daca nu asfalt - si aer cat de cat respirabil.

Cartierul necunoscut

Pe ulitele din jurul „Morii dracilor" pute ca intr-o vespasiana. Poate de aceea nu vine pe aici primarul Vasile Gherasim. Consilierul lui de presa a promis ca primarul va da o declaratie despre vraful de petitii venite din partea locuitorilor din cartier, dar a ramas numai promisiunea. „E clar, nu ne baga nimeni in seama, se resemneaza Opriteanu. Noi nici nu existam pentru aia. I-am ales, la ce mai suntem buni? Au bagat si praful asta peste noi, sa ne omoare de tot. Ni s-a cerut de la fiecare casa cate 40 de milioane, sa ne racordeze la canalizare, care e acolo, la 7 metri dupa zidul fabricii. Pe-aici sunt mai mult someri. De unde atatia bani? Mai fura unii fier vechi din triaj, cat sa nu moara de foame..."

Cand o firma franceza si-a construit un sediu pe aproape, in cateva zile s-a asfaltat drumul, s-au tras linii telefonice - asa au aparut cateva telefoane si la oamenii prafului - , s-au pus stalpi de electricitate. Adresele din buletine - strada cutare, Sector 1, Bucuresti - parca incepusera sa capete noima. Dar utilajele regiilor municipale, dupa ce au transformat peste noapte peisajul in jurul firmei straine, au disparut. Mizeria abrutizanta din cartierul necunoscut edililor a ramas neatinsa. Si a aparut „Moara dracilor", ca sa-i ascunda fata infioratoare sub o pelicula de praf.

Copiii cu muci negri uscati pe obraji ii insotesc pe straini, roi, pana la iesirea din vagauna lor pestilentiala. Cum dai iar de asfalt si de atat de doritul miros de esapamente, vezi pe o sandrama, scris cu litere uriase: „Descopera fiorul zborului cu propriul tau elicopter".

„Boicotam alegerile locale"

Pentru ca are masina si isi cunoaste drepturile de cetatean al Bucurestiului, Vasile Bolea este un fel de lider. „Nea Silica, numai dumneata poti sa ne scapi de necaz!", ii tot spun vecinii. El aduna, de multa vreme, nemultumirile lor lui si le pune sub nasul autoritatilor. Dar fara nici un rezultat. Cel putin in privinta statiei de asfalt si betoane, din cauza careia - spune el - mizeria si inapoierea cartierului par si mai macabre, n-a ramas birou functionaresc unde sa nu depuna sesizari gramada, unde sa nu fi fost in audienta. „N-am fumat niciodata, am fost un ins sportiv, sanatos-tun, dar acum am facut astm. Nu putem deshide ferestrele sa aerisim, ca vine praful peste noi. Il mancam, il bem, il inghitim. Intram noi in UE, cu tot cu cartierul asta al groazei?"

Satui sa tot fie ignorati cu cinism, batjocoriti, oamenii au reactionat dur: „Vom boicota alegerile locale!", spune hotarat Vasile Bolea. „Cartierul nostru nu merge la vot! Pentru ca s-a vazut de atatia ani ca, indiferent pe cine am alege, tot interesele lor si le urmaresc, iar pe noi le lasa de izbeliste, in mizerie si in praf. Numai asa le putem raspunde la dispretul pe care ni-l arata."

Cei mai cu dare de mana au strans bani si au cumparat patru megafoane. Cate unul pentru fiecare ulita. In campania electorala, patru insi vor patrula zilnic prin praful drumurilor, indemnand lumea sa nu participe la vot, explicandu-le ca numai asa ii pot sensibiliza pe politicieni: lipsindu-i de voturi.

De asemenea, la intrarea in „cartierul groazei", pe straduta care il leaga de Giulesti, va fi afisat in permanenta un afis imens, cu acelasi indemn. „Necazul ne uneste, spune Bolea. Oamenii sunt solidari si pot spune cu siguranta ca nici unul nu se va prezenta la urne."

„Nu au autorizatie de mediu"

Iulia Dinu, director executiv al Agentiei Regionale de Protectie a Mediului Bucuresti, il contrazice pe inginerul Bobe, seful statiei de asfalt: „Nu au autorizatie de mediu. Noi nu am eliberat asa ceva. Daca ne-am lua strict dupa normativele in vigoare, nici nu au cum sa capete aceasta autorizatie, macar pentru faptul ca legea interzice autorizarea activitatilor economice care presupun un trafic mai mare de 5 vehicule pe ora in zonele locuite. Dar n-avem ce face, pana la urma trebuie sa cadem la un compromis, pentru ca, orasul acest nefiind construit cu o viziune ecologica, avem agenti industriali deja existenti in zonele rezidentiale. Insistam, in schimb, pentru reducerea la maximum a poluarii, de orice fel ar fi".

In Romania, tara cu o legislatie ecologica primenita in ultimii ani, birocratia face ca legea sa poata fi ocolita cu usurinta. Se poate functiona ani de zile fara autorizatie de mediu, riscurile poluatorilor fiind mici si acestia avand de regula castig de cauza in instanta, pe motive procedurale.

Ioana Suteu, comisar sef al Garzii de Mediu Bucuresti, sustine ca poluarea produsa de „Moara dracilor" din Giulesti a fost in permanenta monitorizata. Masuratorile au atestat in prezenta in aer a prafului in concentratii de doua-trei ori mai mari decat limita admisa (50 mg/mc). SC CCCF SA a fost amendata si i s-a impus montarea unor filtre de praf la statiile de asfalt si betoane. Aceste filtre s-au montat, dar praful acopera in continuare cartierul. In ziua cand comisarii Garzii de Mediu trebuiau sa masoare praful, dupa montarea filtrelor, „Balaurul" revarsa praf numai in reprize scurte, iar muntii de nisip si pietris din tot santierul fusesera stropiti din belsug cu apa.

Risc sporit de boli pulmonare

„Praful inhalat produce afectiuni pulmonare, daca se gaseste in atmosfera peste limitele admise. Daca, precum in jurul asfaltierei din Giulesti, e vorba de praf de piatra, si inca in cantitati de peste 50 de miligrame pe metrul cub de aer, atunci exista un grad ridicat de aparitie a silicozelor" - spune prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, directorul Institutului de Pneumologie „Marius Nasta", din Bucuresti. Copiii sunt mai expusi la pneumoconioze, afectiuni respiratorii, uneori grave, provocate de inhalarea particulelor de praf din atmosfera.