„Nica era mic copil pe langa noi!"

Parintele Vasile Ailioaiei are printre inaintasi pe cel ce a adus in fata intregii lumi copilaria: Ion Creanga. Preotul este stra-stra-stranepotul, din partea mamei, al scriitorului din Humulesti. Pe vremea comunistilor nu a avut parohie deoarece a spus, cand a fost in strainatate, ca romanii o duc greu.

„Mi se pare ca Ozana, cea limpede si frumos curgatoare, avea ceva. Foarte multi din cei ce se scaldau in ea prindeau din deprinderile lui Ion Creanga, deveneau mai zburdalnici, mai obraznici", spune preotul Vasile Ailioaiei zambind. Parintele se gandeste la anii pierduti ai copilariei sale. „Cred ca Ion Creanga era mic copil pe langa ce faceam noi!", deapana preotul amintirile. In casa parinteasca, cea a lui Nicolae Ailioaiei si a Ecaterinei Apetrei, zisi „ai lui Mamac", parintele a avut trei frati. In decurs de sase ani, din dragostea parintilor, in lume au rasarit patru baieti, apropiati ca varsta si sturlubatici precum primavara. Mai vesel ca toti era el, Vasile, mezinul. Pe la 6-7 ani, fiul Ecaterinei s-a proclamat preot al copiilor. I-a luat mamei sale o patura din casa si a taiat-o, facandu-si din ea un epitrahil (parte a vesmintelor preotesti). „Ii prindeam pe copii si-i puneam la spovedit, ii cununam, ii puneam in genunchi. Aveam, deci, de mic, o dorinta de a ma face preot", spune parintele.

Cu cocosul ce-ati avut?

Odata, demult, in copilaria parintelui Vasile si a fratilor sai, o vecina de-a lor avea un cocos. Pasarea femeii era mai mare decar cocosul celor „ai lui Mamac", neamul lui Creanga. Profitand de situatie, cocosul vecinei „il fugarea pe cocosul nostru, il batea si... se distra cu gainile noastre", zambeste preotul. Cum simtul dreptatii ii stapanea de mici pe cei patru frati, acestia s-au hotarat sa puna capat nedreptatilor. I-au prins pasarea vecinei si s-au pus la sfat, ce sa-i faca? „L-am tuns cu foarfeca pe bietul cocos, nu l-am jumulit. I-am lasat numai cateva pene in coada. Cand i-am dat drumul cocosului... fugeau gainile de el... ca de al rau! Nu stiau pe unde sa se ascunda." Vecina cu pricina si-a vazut cocosul tuns. Ce vai, ce jale! Evident, s-a dus la parintii micilor justitiari. Urmarile... ca-n „Amintiri din copilarie"! „Ne-a numarat tata la coaste de ne-au mers fulgii!", spune parintele.

Noroc cu traditiile!

„Preotul din Humulesti spunea in Biserica, despre copiii care se impartasesc, ca nu au voie parintii sa-i certe, sa-i loveasca, pentru ca ei sunt impartasiti cu trupul lui Hristos", isi aminteste parintele. Baietii familiei Ailioaiei stiau de cuvintele preotului, stiau ce inseamna ele, prin impartasanie puteau scapa de „numaratul coastelor" de catre tatal lor. Parintii lor erau foarte credinciosi, multe din icoanele Bisericii din Humulesti fiind donate chiar de Nicolae Ailioaiei, tatal lor. Tancii, cum faceau cate o trasnaie, cum dadeau fuga la Biserica, „impartasiti fiind, tata nici nu ne certa, nici nu ne lovea. Noi ne faceam mereu rand la impartasanie, sa avem arvuna, ca sa fim siguri ca tata nu ne va face nimic in saptamana aceea", spune zambind parintele Vasile.

Studii de preot

Mama lui provenea dintr-o veche familie de preoti, parintele are carti si cruci chiar de la Ion Creanga. Cel care trebuia sa continue traditia familiei era fratele cel mare. Acesta insa a avut unele altercatii cu un profesor de la seminar si nu a mai ajuns preot. Lacrimile mamei, fiinta pe care a iubit-o enorm in viata, l-au convins pe adolescentul Vasile sa urmeze cursurile unui seminar. A dat admitere la Seminarul din Targu Neamt, dar a fost refuzat. I s-a spus ca este prea scund! De fapt necazurile fratelui mai mare se rasfrangeau si asupra lui. Parintele Vasile a urmat cursurile Seminarului din Caransebes, cu ajutorul Preafericitului Patriarh, pe atunci Episcop al Aradului. Acesta l-a infiat... administrativ, doar asa se putea muta dintr-o eparhie in alta. Aici parintele s-a numarat printre acei tineri rebeli care au facut o greva de le-a ajuns buhul la Mitropolie, asta se intampla prin ’68 -’69, cand la noi in tara nu se prea punea problema de asa ceva, dar ei tot faceau. Studiile superioare le-a facut parintele Vasile la Sibiu. „Aici am avut mari profesori", spune preotul. Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Romane, parintele Teodor Bodogaie, i-a fost profesor de Bizantinologie. Un alt profesor eminent a fost preotul Ioan Zegleanu, cu care a studiat Morala. Acesta, cand preotul a venit in Bucuresti pentru a face Doctoratul, i-a spus: „...Parinte Vasile... te duci la Bucuresti, da’ ai grija, ma, ca-i vai de broastele din lacul in care se bat bivolii, broastele mor si bivolii se bat in continuare..." Multa vreme nu a inteles parintele Vasile ce a vrut sa spuna preotul Zegleanu, dar a simtit pe pielea lui la un moment dat.

Prigoana comunistilor

Pentru a-si definitiva studiile, preotul Vasile a primit bursa in Germania. Acolo el era intrebat cum o duc romanii in tara, iar el spunea ca o duc greu, nu putea sa minta, este om al lui Dumnezeu. Comunistii au aflat. Cand parintele a venit dupa doi ani in tara, a inceput prigoana. „Din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, urmare a raportului cu adresa (…) numarul (…)vi s-a aprobat ramanerea definitiva in tara", o hartie ce bloca preotului orice portita de iesire din tara. „Probabil ca undeva prin dosarele mele aveam cine stie ce hibe". Era ciudat. De fiecare data cand depunea cerere pentru o parohie, in Iasi, Piatra Neamt, Bacau si Targu Neamt, i se spunea: „Parintele Ailioaiei, care a facut doctoratul, care a fost in Germania (...) merita ceva mai bun, nu-i putem da aceasta parohie!". In ’88, cand parintele Vasile nu primea parohie, Preafericitul i-a spus ca il poate angaja ca lector la Institutul Biblic. A venit cu toata familia, s-au mutat in Bucuresti. A reparat o casa parohiala pe Strada Polona, la Biserica Sfantul Vasile. „Dumnezeu sa-l ierte pe parintele Octavian Iatanul, un mare om, un mare suflet! M-a primit, nu gaseam pe nicaieri casa parohiala’", spune parintele recunoscator. A inceput lucrul imediat. Dupa o luna si jumatate a primit negatie din partea Departamentului Administrativ: „...Nu s-a operat incadrarea. Numitul (...) nu indeplineste conditiile Legii 68", era ceva legat de buletin de Bucuresti. Erau destui veniti atunci in Capitala care nu aveau buletin de Bucuresti, dar numai cand venea vorba de parintele Vasile conta asta. Atunci s-a vazut si fara parohie, si fara serviciu. S-a hotarat sa ceara plecarea definitiva din tara. Cand s-a dus la departament sa le spuna hotararea lui, s-au decis sa-l lase sa lucreze in continuare ca lector, voiau sa-l tina in tara sub supraveghere. Nu i-au mai dat parohie insa, era pedepsit! Pana dupa Revolutie n-a avut parohie. Slujea totusi. Parintele Vasile se ducea pe la manastiri, la Caldarusani, la Pasarea, la Tiganesti. „Nu-si poate inchipui nimeni ce inseamna pentru un preot sa nu poata sa slujeasca, sa stea Duminica in casa, sa nu-L poata sluji cum trebuie pe Domnul!", spune parintele. A avut noroc sa-l intalneasca pe parintele Mihut, de la Biserica Amzei. Parintele Mihut l-a acceptat si a putut sa slujeasca la Biserica Amzei. „Sincer sa fiu... nu stiu cat ar mai fi durat situatia asta daca nu venea Revolutia!", afirma preotul Vasile.

Prezent

Imediat dupa Revolutie parintele Vasile a primit Parohia Podeanu. Aici locuia Prea Sfintitul Valerian Zaharia, fost Episcop al Oradei. Cand episcopul a fost chemat la Domnul la 13 martie 1996, preotul Vasile a primit prin testament de la Prea Sfintitul Moastele Sfantului Simon Zilotul, ocrotitorul casatoriilor. Anul acesta parintele implineste 26 de ani de preotie, tot atatia de casatorie. Anul trecut, cand a implinit 25 de ani de preotie, Preafericitul Parinte Patriarh i-a conferit Crucea Patriarhala, ordinul cel mai mare care se poate acorda preotilor de mir.

Relatia cu stramosii

„Cand vreau sa ma simt acasa, cand vreau sa simt duhul parintilor si al stramosilor mei asupra mea citesc «Amintiri din copilarie», sunt mai aproape de sufletul meu", spune nostalgic parintele. De la inaintasii lui din partea lui Creanga, parintele Vasile pastreaza, spune el, mai ales credinta, cel mai important lucru pe care putea sa-l mosteneasca. Inclinatia spre voie buna, dar nu spre cea vulgara, este o alta trasatura mostenita de la inaintasi.

Creanga, o victima?

„Cert este ca Ion Creanga a avut unele conflicte cu Biserica. Eu il consider pe Ion Creanga mai mult o victima a preotilor si a calugarilor greci. Atunci era un timp in care in fiecare biserica din orasele mari, Iasi, Bucuresti, era paroh un calugar grec. Desigur ca acestora nu le placea sa aiba in preajma lor un om precum Ion Creanga, care pe vremea aceea era totusi destul de scolit. Era un suflet nelinistit!", afirma parintele.