Adevărat "Land of Choice"

Guvernul şi Preşedinţia tanzaniene au înţeles de la începutul anilor '90 că singura cale ca ţara să progreseze este aceea de a atrage cât mai mulţi investitori străini şi de a da girul dezvoltării firmelor private.

În fiecare an preşedintele îi invită şi îi premiază la Gala Dinner la luxosul Kilimanjaro Kempinsky Hotel din Dar Es Salaam pe toţi membrii Tanzania Private Sector Foundation, pentru a-i ţine aproape pe toţi cei care au investit într-o ţară încă "eminamente agrară", aşa cum era România pe vremea lui Ceauşescu, marele prieten al popoarelor africane. Agricultura antrenează 80% din populaţia activă a Tanzaniei, contribuie cu peste 50% la PIB, iar 80% din produse (bumbac, cafea, tutun, ceai, mirodenii, piretrum, copra, caju, manioc, trastie de zahar sau orez) se exportă.

LOBBY. Culmea este că, dacă în Zimbabawe - "ţara lui Mugabe", eram întrebată: "De ce l-aţi omorât?" - bineînţeles, pe Ceauşescu, aici românii sunt priviţi cu simpatie şi datorită prieteniei româno-africane dezvoltată şi întreţinută ani în şir de dictatorul român. Tot de-atunci s-a păstrat şi parteneriatul vizelor dintre cele două ţări. Atenţie! - România, Rwanda, China şi Hong Kong sunt singurele ţări din lume cărora Tanzania nu le cere viză. Recunosc că n-am ştiut acest lucru, aşa încât funcţionarii de pe Kilimanjaro International Airport nu s-au sfiit să-mi ia 50 de dolari. Pe viză. Şi uite-aşa "am plătit" acest privilegiu şi ocazia de a afla că tot ceea ce înseamnă lobby şi campanie de imagine la nivel mondial se desfăşoară pentru impunerea sloganului: "Kilimanjaro este în Tanzania!". Aşa sa fie, mai ales că "impunătorul" vârf Uhuru Peak deşi se înalţă doar până la 5.895 metri, trebuie să facă parte din cartea de vizită a oricărui alpinist care se respectă!  Să nu uităm însă că Tanzania - o ţară a contrastelor cu un amestec de civilizaţii unde încă îşi fac simţită prezenţa influenţele arabe, indiene, portugheze, germane şi engleze are un litoral imens, iar pescuitul este ridicat la rang de industrie.

VARIETATE. Bărcile cu pescari pleacă şi se întorc din larg tot timpul zilei cu tone de "marfă", iar diviziunea muncii funcţionează perfect într-o forfotă şi un vacarm îngrozitor. În piaţă, acolo unde vin cumpărătorii (prioritate au reprezentanţii restaurantelor) ajung doar peştii mari (ton, rechin, meru, ţipari), calamarii, lobsterii şi "specialităţile" (creveţi, languste, sepii sau caracatiţe) majoritatea fiind tranşate şi eviscerate pe loc (din cauza căldurii) cu topoare şi macete de veritabili "campioni la bodybuilding". Acestea sunt imediat achiziţionate de trimişii speciali ai restaurantelor, pentru că aici "sea foods" găseşti peste tot. Peştii cei mici sunt scoşi din plase, sortaţi şi curăţaţi de femei şi copii chiar pe malul mării, lângă bărci, apoi vânduţi direct băştinaşilor.

Cantitatea şi varietatea de imagini şi de informaţii care te asaltează în fiecare clipă, peisajul, forfota aşezărilor marcate pe viaţă de sărăcie, amestecul de vegetaţie şi deşert şi fauna, copleşesc chiar şi un om umblat des prin lume.