Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Printre sfinti, mana-i devine parca mai indemanatica. Pensula nu se mai impotmoleste in culori, iar pictura iese plina de emotie. Octavian asa simte. De trei ani vine la biserica. Duminica de duminica. Canta in cor. Dar, cel mai mult ii place sa picteze chipuri fara de pacat, pasari, natura. Profesoara de desen, Ileana Paraschivoiu, l-a invatat ca in arta nimic nu este gresit, ca totul poate fi indreptat. 'Ca si in viata', spune el timid. A aflat de la parintele Marius Iordache, parohul bisericii Olari din Bucuresti ca 'in Dumnezeu trebuie sa iti pui mereu nadejdea, credinta te curata de pacate, nimic nu este fara voia Lui'. Acum, ca stie lucrurile astea, nu se mai impotriveste. Nu se mai revolta. Nu mai plange deznadajduit: 'de ce mi s-a intamplat mie?' De cand se stie traieste printre straini carora le spune frati. Fratii din orfelinat. L-a vazut pe Denis, un coleg de casa, cum a luat-o pe cai gresite. 'S-a lasat de scoala, s-a apucat de fumat, de droguri', spune el, cu voce trista. Si stie ce are de facut. Sa invete si sa fie baiat cuminte, cum aude mereu, la predica. Octavian are 16 ani. Si nu ridica privirea din pamant, decat atunci cand simte pasii parintelui apropiindu-se. 'Pentru mine, faptul ca vin aici si pictez sau joc intr-o piesa sau cant colinde ori cantece bisericesti la strana, este o bucurie. Mai ales ca stiu ca, de fiecare data cand vin, ma intalnesc si cu fratele meu mai mare, Alexandru. Suntem 4 copii la parinti. Tata ne-a parasit de mici, a vandut apartamentul in care locuiam, mama nu a putut sa ne creasca. Bunica ne-a dat la casa de copii. Unul intr-o parte, altul in alta… Au fost perioade cand am stat si impreuna. Parintele m-a invatat sa nu ma mai supar pe Dumnezeu, ca toate vin cu un rost', spune el impacat cu sine. Ca un om mare. Profesoara ajunge la masa la care lucreaza, il mangaie pe spate si-l priveste cu mandrie. Dupa 3 ani de pictat icoane pe sticla sau pe oale de lut in biserica, Octavian si-a luat si recompensa. Si el, si sora lui au fost premiati la olimpiada de arte plastice, avand ca tema traditiile populare. 'Au capatat incredere in ei, sunt mai puternici si, cel mai important, au cui sa ceara sprijin la nevoie', enumera psihologul Elena Daniela Andrei, castigurile enorme pe care le au copiii care si-au facut casa din biserica Olari.
Sunt aproape 60 de copii intre 3 si 18 ani. Abandonati. Tristi. Galagiosi. Si fara nici o perspectiva in viata. Asa i-a gasit parintele Iordache in centrele Directiei Protectiei Copilului sector 2. Treptat, i-a adus in biserica si i-a invatat sa viseze. I-a transformat in regi, in flori, in ingeri, in magi, i-a asezat in decoruri de poveste prin piesele de teatru pe care le-a pus in scena, in biserica, cu ajutorul colegului sau, al sotiei sale si a altor doi-trei oameni iubitori de cele sfinte. Acum Natalia, o fata de 17 ani, fara mama, fara tata, fara dorinte prea multe in trecut, viseaza sa devina actrita. N-a fost niciodata la o piesa de 'oameni mari', ci numai la una pentru copii. I-a fost suficient insa, sa vada cum o simpla bucata de material poate sa devina cortina, cum un nor pictat pe carton poate sa cladeasca un intreg cer, cum vocea ei poate sa faca inimile oamenilor sa bata in acelasi ritm. Spune ca n-are prea multe bucurii. Cea mai mare este cand vine la biserica. Aici nu se simte singura. Nici abandonata. Nici trista. 'Impreuna cu sotia mea le-am cerut in preajma Craciunului sa scrie pe o hartie ce si-ar dori sa primeasca de la Mos. Un fular, o caciula, manusi am gasit scris pe ici, pe acolo. Din nici o scrisoare nu au lipsit insa, doua cuvinte: 'sanatate' si 'fericire', povesteste preotul Iordache. Isi doreste sa faca pentru copii mai mult. Pictura, dansul popular, olaritul, teatrul, taberele si excursiile pe care le-a organizat ii par acum prea putin pentru fericirea lor. Vrea sa deschida anul viitor un centru in care copiii sa invete limbi straine, arta, calculator, sa-si faca temele. 'Imi doresc sa nu se piarda. Nu vreau ca suferinta sa-i duca pe drumuri gresite. Dimpotriva. Sa ii faca puternici si dornici sa reuseasca in viata. Vreau sa ajut la formarea lor. Ii macina ca n-au familii, ca nu au parte de iubirea parintilor. Le-am spus insa mereu ca iubirea lui Dumnezeu pentru ei este ca un izvor inepuizabil. Copiii necajiti, carora le-au murit parintii, care au fost lasati de izbeliste, se cunosc de la o posta. Ei se pot bucura de cele mai mici si mai neinsemnate lucruri. Oferiti un pachet de biscuiti unui copil suferind si unuia caruia nu i-a lipsit nimic. O sa vedeti diferenta'.
"Ce faci, Alexandru?', il intreaba preotul pe tanarul cu ochi negri si gene lungi. 'Bine sau bune?' zambeste parintele si se amesteca apoi printre copiii de 9, 10 ani asezati la doua mese si cu cate o farfuriuta din lut ars in fata, facuta asta vara in tabara de la Hurez de colegii lor mai mari. Alexandru este fratele lui Octavian. Nu s-au vazut de o saptamana. Locul de intalnire este tot biserica. Alexandru a primit un pachet de biscuiti. Il da mai departe fratelui sau. 'Ti-am adus si un grepfruit', spune copilul. 'Are hepatita si trebuie sa manance sanatos', dezvaluie Alexandru boala fratelui sau si-si strange mai bine haina subtirica in jurul corpului. 'Doamna, eu am gresit!', se plange Iulian. Are 10 ani, este clasa a IV-a. Mama l-a parasit. Au fost momente in care tatal a zis ca nu o poate scoate la capat cu el. 'Vorbea urat, spunea minciuni, facea rautati, numai pentru a atrage atentia, pentru a fi bagat in seama. Nu avea prieteni', il descrie psihologul. 'Terapia prin joc, prin arta, apropierea de biserica l-au facut de nerecunoscut'. Iulian sufla cu toata forta lui peste farfuriuta din lut, proaspat colorata in maro. 'Trebuie sa se usuce, apoi o desenez pe Maica Domnului. Sunt priceput la pictura. O sa ma fac pictor', spune cu incredere copilul si zambeste fericit. 'Razvanel, amesteca galbenul cu albul si coloreaza-ti farfuria', ii da el sfaturi colegului lui mai mic. 'Doamna, il ajutati si pe Razvanel?', striga Iulian, dupa care il urmareste cu privirea pe prietenul sau. 'Avem o spirala, o trasam usor cu pensula cu varf subtire, apoi impartim spatiul ramas in patru. Nu va grabiti, nu tineti prea strans in mana pensula, apasati usor', se aud indicatiile profesoarei. Cosmina picteaza cu rosu mantaua Maicii Domnului, iar pruncului Iisus ii face ochii albastri. Este cea mai mica dintre fetite. Are 8 ani. Se opreste din pictat si privirea-i melancolica nu mai cauta liniile armonioase ale picturii. 'Ce faci, Cosmina? Ai obosit?', o intreb. Fetita cu breton pe toata fruntea imi raspunde parca hipnotizata: "ascult muzica. Cand o sa fiu mare o sa cant si eu asa'. Din altar, ca o adiere, razbatea suav muzica cu 'Bucuriile Maicii Domnului'.
