Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Productia de grau de anul trecut a fost mai mare decat prognoza facuta de Ministerul Agriculturii, si anume de peste opt milioane de tone. Cu toate astea, gospodarii din Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, sunt aidoma Imparatului Rosu din basmele populare: un ochi le rade, ca gem patulele de greutatea graului, si altul le plange ca n-au cui sa-l vanda. Asa ca, de multa vreme aflati in situatia asta de rasu-plansu, si-au dat pamantul la asociatii, macar sa nu mai suporte cheltuielile de la arat pana la semanat.
Politica graului
De cand se vazusera cu saci-n caruta, patulele pline cu grau si porcul taiat pus la pastrare, musterii din fata carciumii lui Marin Botoghina, zis Bucuresteanu, parca aveau, asa, un aer de multumire tihnita pe chip, care se traducea in mod direct in pofta cu care tamaiau sticlele de bere sau paharele cu tuica. Partea de recolta din anul care abia se incheiase trebuia intr-un fel sarbatorita si ei asa stiau cel mai bine s-o faca. Asezat pe un scaun in fata barului, cu un ziar in mana, al lu’ Bucuresteanu (Cristian Botoghina, 43 de ani), fiul lui nea Marin, tocmai facea "politica graului'. "Ba, voi ati auzit ca deputatul ala, Culita Tarata, ala de administreaza 56.000 de hectare de teren agricol in Insula Mare a Brailei, a obtinut 116.000 de tone de grau? Ce-o face, ma, cu atata productie, se scalda-n grau?' "Nu, ba, face paine sa astupe gura la curiosii care nu mai dorm noaptea de grija lui!', zice unul dintre cei prezenti, dar mai pe sub mustati, ca sa nu-l auda al lu’ Bucuresteanu si sa-l taie de la portia de tuica bauta si trecuta pe caiet. "Ma, sa fie la Tarata o chestie predestinata si sa aibe chemarea asta pentru agricultura, doar, asa, ca are numele in ton cu uruiala de la grau sau si-o fi croit drumul in viata pe segmantul asta, tocmai fiindca se numeste ca atare?', zice al lu’ Bucuresteanu indoind ziarul de la jumatate. "De ce dracu’ nu i se intampla si lu’ Ciocoiu al nostru ce i se intampla lu’ Culita? Ba, eu cred ca astia care au numele legate de meseria pe care o fac au si sansa, dar mai e si chestia de creier, adica sa te si duca un pic capul sa te apuci de asa ceva! Ciocoiu nu e baiat rau, dar cum dracu’ a avut el ghinionul unui singur hectar de pamant, pe cand ala cu nume de uruiala nu-i mai stie marginile?', se intreaba al lu’ Bucuresteanu, si toti se amuza deoarece stiu ca lui Alexandru Ciobanu oamenii i-au spus in bascalie Ciocoiu, tocmai fiindca are cel mai putin teren agricol din sat.
Politica trocului
Asezat pe o bancuta, intocmai cum statea la poarta predecesorul sau Moromete, nea Marin Tudor (63 de ani), casatorit cu Verginia, fata Catinei si nepoata lui Ilie Moromete, sorbea o gura de tuica dintr-o sticluta din plastic. Vorbeste rar si apasat, de parca toate cuvintele rostite ar urma sa aiba o importanta capitala pentru urechile celor din jur: "Domnule, nu stiu cat grau s-a facut in zona asta, ca astia de la asociatii ne-au dat cat au vrut ei. Am de la soarca-mea doua hectare de pamant, lasate mostenire de la Ilie Moromete, si am mai venit si eu cu pamantul meu de un hectar si jumatate. In toamna am luat acasa o tona de grau la doua hectare. Fata de alti ani calitatea graului este deosebita. Cu graul de-l am cresc vreo 30 de gaini, care imi ajung de taiat tot anul. As mai vinde din el, dar cui dracu’ sa vinzi, ca toata lumea are!' Din fata sa, Stelian Popescu (45 de ani) ii sustine punctul de vedere. "La 60 de bani, cat costa kilogramul de grau, nu merita sa-l vinzi. Ar fi mai mare pacatul! Sefii de asociatii stau linistiti, pentru ca au unde sa-l depoziteze, si asteapta sa-i mai creasca pretul. Romanul, saracul, n-are unde sa-l puna, din cauza asta e multumit cu cele 500 de kilograme de grau date la hectar, ca oricum ii face gargarite pana in toamna. Inainte vreme se mai mergea la troc. Veneau mocanii cu carutele cu mere, faceai schimb si mai scapai de el. Dar acum nici astia nu mai vin, ca-si cumpara grau din piete sau targuri, nu mai omoara caii pana aici'.
"Asociatiile ne cumpara graul pe nimic'
De langa ei, nea Tudor Matei (71 de ani), zis Cojocaru sau Traficantu, arde de nerabdare sa intre in discutie. In timpul lui Ceausescu, nea Tudor mergea cu caruta la Slatina, cumpara carbuni cu un pret si-i vindea in sat cu putin peste pretul de achizitie. La un moment dat a fost oprit de Militie. Cum n-avea acte pentru carbuni, i-au confiscat caruta, caii si toata marfa. S-a intors acasa fluierand, cu mainile in buzunare. De atunci, hatrii satului l-au poreclit Traficantu. "Ba, zice nea Tudor repede, am luat de la astia, de la asociatie, o tona si jumatate de grau. Il dau la pasari si-l mananc. Face muierea paine din el. Da’ s-a boierit, dracu’, s-asta! Nu mai face painea in tast, o face la cuptor electric. Alelalte, nurorile, au facut p-al dracu’ si-au luat masina de spalat. Nici d-al dracu’ nu mai spala de mana! Pai, am taiat porcu’ si-am zis ca din osanza sa facem sapun. Olei, tata, au zis ele, pai mai spalam noi cu sapun cand s-a inventat detergentul? Auziti, ba, tata, unde am ajuns, cand eu am podu’ plin de sapun din anii ailalti! Cu ala ce sa fac, sa-l mananc pe paine? Da’ graul nu-l vand, ca am patru baieti, care n-au serviciu, n-au nimic. Toti stau pe pensia mea. Acuma astia de la asociatie de ce nu dau si ei, daca s-a facut graul, ai dracu’, 6-700 de kilograme la hectar? Tot 500 de kilograme dau. In anii de seceta ii da 200 de kilograme, daca ti le da si p-alea! Da’ acu’ daca s-a facut graul in prostie, de ce nu dau si ei macar 50-100 de kilograme mai mult? Poate sa ploua cu grau pa ei si nu dau mai mult de 500 de kilograme! Le convine ca e pretul de 60 de bani pe kilogram. Abia astapta sa vinzi, ca sa ti-l cumpere ei imediat inapoi. Ne cumpara graul pe nimic. Ai facut, ma, grau? Pe cinstite, ai facut peste trei tone la hectar?' Cel interpelat, Victor Ghica (63 de ani), pe langa pamantul sau, cumparase cu ceva ani in urma si loturile de pamant ale lui Tudor Balosu (unul dintre personajele principale din "Morometii' lui Marin Preda). "Am facut, ba, nu l-am cantarit, dar am adus acasa aproape o remorca. N-am pamantul dat la asociatie, am tractorul meu, uneltele mele, eu mi-l muncesc. De ce sa-si opreasca aia de la asociatie cat vor ei din productia mea?L-am bagat la magazie, am pasari, porci, vaci, le fac uruiala si le dau sa manance. In total am opt hectare de pamant, pe unul a fost pus grau, iar pe restul floarea-soarelui, porunb si orz'.
Statul nu si-a creat o rezerva de grau
Dumitru Dogaru (78 de ani), zis nea Lae, inteleptul satului, are propriul punct de vedere. "Graul nu merge tot la taran, pentru ca pamantul e dat in arenda. Asociatiile dau omului 15-20% din productie. Dar oamenii n-au facut rau c-au dat pamantul sa-l lucreze altii, fiindca sunt batrani acum, tineretul nu se inghesuie sa-l munceasca, nu mai merge sa lucrezi cu calul, cu plugul, cu raritatul. Unii, care au tractoarele lor pot sa-l lucreze particular, dar pe ceilati, un hectar de grau, de la arat pana la recoltat, poate sa-i coste peste 1500 de lei. Iti da si statul subventie de 550 de lei pe hectar, dar pe samanta cumparata se duce 4 lei pe kilogram. Ca sa tii graul acasa, nu prea ai nude, ca face gargarite. Daca-l duci la silozurile particulare trebuie sa platesti toate operatiunile care se fac, de la cantarire, talare, si pana la selectionare si pastrare. In perioada interbelica eram numiti granarii Europei? Da, dar azi ar trebui sa se ocupe de agricultura nu numai oamenii de la sate, ci si guvernul, statul. Din pacate, in ultimii 20 de ani, nu prea s-a ocupat nimeni de asta. Degeaba a fost anul trecut un an bun, ca statul, eu am mai spus, la ora actuala nu cred ca are rezerve, daca s-ar intampla, Doamne fereste!, o seceta mare. Sa zica, lasa ca iau de la rezerva de stat si dau la populatie sa manance. Pai inainte aveam, domnule, magazii speciale, care erau ale statului, unde se umbla pe rand din 20 in 20 de ani. Azi nu avem rezerve, degeaba inceara domnul Tabara sa linisteasca populatia. La mine, la sase hectare cultivate numai cu grau, asociatia a obtinut o recolta de 24 de tone. La aceasta productie mie mi-au dat doua tone de grau si o tona de porumb. Cu toate astea nu vand, fiindca la 60 de bani pe kilogramul de grau pretul e de nimic.Asociatiile vor astepta pana ii va creste pretul si-l vor vinde, fie la cei care fac paine, fie il vor exporta pe bani buni. Aia sunt cei care n-or sa simta criza care se anunta si-n 2012'. "Bre, nea Lae, zice unul de alaturi, ce dracu’ ii tot dam cu criza, cand nici n-am terminat de mancat carnatii de la Craciun? Macar sa avem si anul asta productia de anul trecut, ca ne va durea in cot de criza. Hai noroc si sanatate!' Dupa clinchetul paharelor ciocnite, pentru cei din Silistea-Gumesti, criza parea o problema ce n-avea nici o legatura cu situatia lor actuala. Cu ei timpul inca avea rabdare.
Citește pe Antena3.ro
