Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Abia daca imi mai amintesc chipul tatalui meu. Nu prea am avut copilarie. Mama se chinuia din rasputeri sa nu adorm flamanda si sa merg la scoala. Imi spunea mereu: sunt fericita, buburuza mea, ca ai putut sa mergi la scoala iar eu, ca am putut sa-ti ofer un colt de paine. Tu imi dai puterea de a ma ridica din pat dimineata'.
Sa-i spunem Cristina. Isi iubea mama ca pe ochii din cap; rude si prieteni n-avea, dintotdeauna mama fusese singura ei familie. Copila nu stiuse niciodata ce inseamna o familie caci ai ei divortasera pe vremea cand ea inca se juca cu papusile. Ajunsese adolescenta acum, dar nu iesea cu colegii, nu zambea, nu se bucura. O apasau prea mult grijile financiare din casa. Caci in casa lor mama dramuia la sange fiecare banut, sa ajunga si pentru paine, si pentru intretinere. Chiar si asa, nu le ajungeau niciodata. De multe ori rabdau de foame sau tremurau de frig. Intr-o zi s-au trezit ingropate in datorii, fara cale de iesire. Si in momentul acela, povesteste Cristina, viata ei a luat-o razna. Mama a plecat la munca in strainatate si a lasat-o sa se descurce singura. Doar ca fata n-a prea reusit. Cand mama a plecat, lumea Cristinei s-a prabusit. Nici macar nu-si mai dadea seama ce trebuie sa mai faca cu visul ei cel vechi, acela de a deveni medic cardiolog. Iar uneori, mai rar, se gandea la sinucidere.
Cumva, nici nu mai stie cum, Cristina a auzit de Telefonul Copilului si s-a gandit sa sune si ea. Ar fi vrut sa se descarce cumva, sa ceara sprijin, sa povesteasca. O atinsese depresia, iar ea intelesese bine asta si incerca sa se salveze.
Stia bine ca operatoarea care-i va raspunde la telefon nu va avea cum sa o ajute financiar, dar stia ca macar o va asculta sau ii va da un sfat, o indrumare. Si asa a si fost. A simtit ca a luat decizia cea buna atunci cand a pus mana pe telefon si i s-a destainuit necunoscutei de la capatul firului.
“Sunt atat de obosita, incat abia mai pot sa vorbesc. Dimineata, pur si simplu nu pot sa ma ridic din pat“
“Au trecut deja patru luni de cand mama a plecat. Cand vorbim la telefon, incerc sa ii transmit ca sunt bine si ca totul este in regula. De fapt, nimic nu este in regula ... ma simt singura, abandonata, deprimata. Am inceput clasa a XII-a, iar in rarele zile cand merg la scoala, desi sunt prezenta fizic, de fapt sunt absenta. Ma simt atat de obosita, incat abia mai pot sa vorbesc. Dimineata, pur si simplu nu pot sa ma ridic din pat. Imi simt corpul atat de greu! La scoala am acumulat foarte multe absente. M-am indepartat de toate prietenele mele. M-am ingrasat foarte mult pentru ca mananc numai prostii.
Nu vreau sa ii spun mamei cum ma simt fiindca stiu ca s-ar intoarce imediat acasa, iar noi nu ne putem permite sa ne lipsim de acest venit lunar. Trebuie sa imi revin. Inca nu sunt pregatita sa vorbesc cu un psiholog despre situatia mea. Nu am curajul sa povestesc unei persoane straine care se afla in fata mea si ma tintuieste cu privirea. In schimb, am sunat aici fiindca aveam nevoie sa vorbesc cu cineva care nu ma cunoaste si nu poate sa ma vada. Ajutati-ma sa rezist si sa-mi urmez visul de a deveni un bun medic cardiolog. Dar, mai presus de toate, ajutati-ma sa nu o dezamagesc pe mama!“.
“Tata este Omul Negru din viata mea. Urasc atunci cand ma priveste ca pe o femeie“
In vreme ce necunoscuta de la Telefonul Copilului o asculta pe Cristina, o alta colega preia mesajul nei copile de 14 ani abuzata de tata. Intr-un final, fata ajunge la concluzia ca viata ei nu mai are sens si ca cea mai buna solutie ar fi sinuciderea.
“Din cauza tatalui meu tresar de fiecare data cand aud usa camerei mele ca se deschide. El este Omul Negru din viata mea. Nu suport sa il mai vad, nu suport sa ii simt respiratia inecata in aburii alcoolului, nu suport sa ma atinga, imi produce greata. Urasc atunci cand ma priveste ca pe o femeie. Sunt fiica lui, singura lui fiica, ar fi trebuit ca el sa fie cel care ma protejeaza, nu cel care mi-a rapit orice urma de inocenta din trup. Ma dezgusta si sunt furioasa pentru ca m-a facut sa ma urasc, sa imi urasc propriul corp, sa urasc sa ma privesc in oglinda. El m-a determinat sa ma simt vinovata ca exist. Mama nu ma crede. Am incercat sa ii povestesc si nu am primit din partea ei decat jigniri si o palma peste fata. M-a acuzat ca vreau sa ii distrug casnicia…. dar cum ramane cu viata mea distrusa? Eu pe cine pot acuza? Cine ar putea sa-mi plateasca pentru sutele de nopti in care adormeam plangand si tremurand de spaima? Cui pot cere eu ajutorul daca parintii mei m-au ranit atat de tare, incat de multe ori imi doresc sa nu mai exist?“.
'Intr-o noapte te voi arunca de la balcon si voi spune politiei ca ai alunecat'
Ioana n-a avut forta sa sune la Telefonul Copilului. Pur si simplu a trimis un email. Intr-o noapte, tatal o amenintase direct: 'Intr-o noapte te voi arunca de la balcon si voi spune politiei ca ai alunecat'. Nu se gandea sa se salveze pe ea, ci pe mama si pe sora mai mica de 15 ani. Ani de zile asa traisera toate trei, in iad. In afara casei, tatal era vazut ca un om simpatic si jovial; in familie, insa, era o bruta. Cand se imbata, isi batea crunt sotia, apoi le ameninta pe fete: 'voi urmati'. Mama ar fi plecat demult de acasa cu tot cu fete, dar n-avea unde merge. Iar atunci cand se mai incumeta sa sune politia, o facea degeaba, caci tatal aducea martori falsi si scapa de fiecare data.
Povestea s-a terminat cu bine dupa ce Ioana a sunat la Telefonul Copilului caci mama a reusit sa ceara divortul. 'Noi i-am transmis Ioanei unele informatii pe care, daca mama sa le-ar fi avut mai devreme, le-ar fi putut folosi pentru a scapa de sotul agresiv, iar cele doua fete ar fi fost scutite de ani intregi de chin. Suntem convinsi ca, daca mamele victime ale violentei in familie ar avea aceste informatii, le-ar fi mult mai simplu sa iasa din aceste situatii. Pentru Ioana si sora ei este prea tarziu ca sa nu poarte pe viata urmele din familie. Pentru alti copii, insa, informarea corecta a mamelor poate insemna sansa la o viata normala. Cazul de fata reprezinta povestea trista a mii de familii din tara, noi preluam saptamanal astfel de cazuri', spun specialistii de la Telefonul Copilului.
Ca este asa o spune si numarul in crestere al apelurilor: numai in primele sase luni ale lui 2012 Telefonul Copilului a primit aproape 77.000 de apeluri. (A. Turcitu)
