Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O privesc pe Ana în ochii ei limpezi, căprui. Cu braţele-i scurte şi statura mică, zici că n-ar fi fost în stare să ţină doi copii, darămite 20, în braţe. Dantura i-a căzut toată după atâtea sarcini. “Tot calciul din oase s-a dus către prunci”, spune ea. Câte un dinte pentru fiecare copil. Însă burta nu-i atârnă, deşi a purtat atâţia bebeluşi. Iar pântecul plinuţ nu e ciuruit de operaţii de cezariană. Ana nu pare nici un uriaş din care se desfac bucăţi de viaţă cât să se întrupeze din fiecare câte un copil. Arată cât se poate de normal, ca o femeie rotunjoară de 75 de ani, căreia îi plac tare mult copii. Se mândreşte cu ei, mângâindu-i în pozele înnegrite de vreme. Îi sărută săptămânal pe monitorul laptopului adus de nepoata sa şi comutat pe skype. Ana Ursache nu ştie carte. La ce i-ar fi trebuit? Să numere copiii sau cozile de mătură pe care le-a mânuit ca femeie de serviciu? Dacă trebuie să semneze ceva, mâzgăleşte hârtia zugrăvind două picioare crăcănate, cele două braţe ale literei A, şi dacă mai are putere, mai leagă cu un cârlig şi doi cârlionţi ce seamănă cu literele n şi a. Ea spune că semnează “Ana, Ana Ursache”. Ursache sau Ursachi, o întreb eu încuietor? Ursachi, răspunde ea, când e Ursache toată ziua, ca în buletin. Cu toate că ar fi putut semna şi cu ADN-ul ei miraculos cuibărit în trupul din care a zămislit o duzină de copii. Stă cocoţată pe scaun cu picioarele atârnând ca ale unui şcolar micuţ. În spate se înalţă mobila uriaşă. Pe un raft tronează în culori medicale câteva kilograme de pungi cu medicamente. Dacă i-ar cădea în cap la o mişcare bruscă a sertarelor, i-ar turti coafura de la atâta greutate. Aşa, îşi aşază cochetă părul pe care a uitat dacă l-a pieptănat la amintirea că a vizitat-o la un moment dat un bărbat blond, înalt, frumos. A bătut şi a zis că e tatăl ei. Pentru că a murit când Ana avea o vârstă fragedă (deci nu ştie cum arată), l-a crezut pe cuvânt, numai că s-a trezit din somn de frică. Era de fapt un vis. Unică la părinţi, pentru că mama sa a neglijat-o, Ana a trăit în satul copilăriei mai mult singură sau căutând alinarea la familia săracă de peste drum, ori îngrijind copiii mai mici ai mătuşelor. Aşa a ajuns să-şi jure că-şi va “construi” ea singură o familie. Ceea ce a şi făcut începând de la o vârstă fragedă.
100 de copii au trecut prin mâinile Anei
Cu o săptămână în urmă a sărbătorit împreună cu o parte din copii naşterea ultimului membru al familiei. Rezultat ce a înnobilat-o încă o dată pe Ana Ursache (75 de ani) cu “titlul” de străbunică. Cei 20 de copii ai săi, alături de 42 de nepoţi şi opt strănepoţi, alcătuiesc familia cea mai numeroasă din România. Odraslele sale, dacă ar fi învăţat în aceeaşi clasă, ar fi putut lua lecţiile în familie. Dacă ar reuşi să stea cu toţii la un loc, ar ocupa un bloc cu patru etaje, apartament cu apartament. Ori o peluză a unui stadion modest. Tot la un loc ar fi ocupat spaţiul unei orchestre ori locurile unui cor numeros sau chiar ale unei companii militare. Ca să nu mai spunem că s-ar fi putut încropi şi un minicampionat de fotbal în familie. Două echipe ale copiilor Anei contra altor trei formate din nepoţi şi strănepoţi. Nu ştim cum s-ar fi descurcat mama Ana în postura de arbitru, dar bănuim că bine, odată ce a ţinut în frâu o familie atât de mare. Mai mult, femeia a povestit că, atunci când era mică, a avut grijă şi de verişorii săi, dar şi de copiii unei familii din Iaşi unde a lucrat ca îngrijitoare atunci când a ajuns pentru prima oară în capitala Moldovei. Aşadar, aproape 100 de copii au fost ocrotiţi de mama eroină Ana Ursache, din Iaşi. În drum spre locuinţa ei, într-o exagerare nevinovată, mă gândeam că nici nu ar fi fost nevoie să mă deplasez de acasă. Aş fi putut vorbi cu mama Ana în sistemul telefonului fără fir, din ureche în ureche (a odraslelor domniei sale), de jos şi până la etajul unde locuieşte, în cartierul Bularga. În apartamentul cu cinci camere, jumătate lăsat moştenire finei Elenei Ceauşescu, cealaltă lui Ciprian, favoritul dintre băieţi. Pentru că s-au răsfirat fiecare către tot atâtea zări albastre, nu-i ştie multă lume din cartier. Cu atâţia băieţi în “gaşcă”, ar fi putut pune bazele unui clan ce ar fi făcut “legea” pe distanţa a cel puţin câteva blocuri, dacă nu în toată zona.
Suferă şi acum pentru copii
E început de martie şi în geamul despletit al camerei sale bate soarele vârstei a treia, vârstă a rememorării, a scrutării cu ochi critic atât a împlinirilor, cât şi a deznădejdilor. Suferindă de diabet, aveam să aflu de la Ana că de două zile nu-i mai scade glicemia sub 150. Enervată, plânge la gândul că unul dintre copii, aflat în Turcia, a devenit alcoolic şi nu se mai poate înţelege cu el nici la telefon. De aceea o ia razna indicele glicemic. Mai mult, în preajma Anului Nou a fost dusă cu ambulanţa la spital şi internată.
Am ajuns la apartamentul femeii după ce m-am înarmat cu mai multe mărţişoare, o lalea galbenă, splendidă, şi cu o mică atenţie în care am strecurat parcă fără să mă gândesc că i-ar putea folosi şi un pachet cu şerveţele. Mai era cu două nepoţele, însă chiar dacă se mişcă greu şi prin casă (unde ţine la loc de cinste un toiag), mi-a dat singură drumul la uşă. Parcă îi sosise acasă fiul rătăcitor. M-a recunoscut pe loc şi m-a invitat înăuntru. I-am spus că am venit să o felicit în numele tuturor jurnaliştilor care au sosit la ea de-a lungul anilor pentru discuţii mai mult sau mai puţin obositoare legate de “insolitul” său record.
Îmbrăcată în acelaşi capot roşu, luxos, primit cadou de la copii, capot cu care m-a întâmpinat şi cu patru ani în urmă, a început să depene amintiri. Mi-a repetat lucruri ştiute, dar m-a surprins cu multe amănunte pe care bănuiesc că niciun un reporter nu le-a scos până acum la lumină. E vorba de copilăria ei nefericită. Şi de aventura sa în ipostază de copil adoptat de Spitalul Parhon. Puţină lume ştie că, atunci când avea 15 ani, Ana Ursache, pe atunci Ana Chiscop, sosită din comuna Costuleni, a fost primită la spital unde i s-a repartizat o rezervă şi unde a locuit patru ani. Medicii au măritat-o, i-au făcut nuntă. Ana a stat acolo până să-i moară primul bărbat, electrocutat. Cu care a făcut porimul copil. Apoi a plecat la o prietenă, iar mai târziu s-a măritat cu cel care i-a dăruit toţi ceilalţi copiii, până la 20: Gheorghe Mihoianu (78 de ani), de care s-a despărţit acum aproape 20 de ani. S-a transformat dintr-un fel de Ana a lui Manole într-o Ană a lui Mihoianu. Nu s-a certat la cuţite cu el la despărţire! În fiecare lună, de ziua pensiei, fostul soţ, care acum locuieşte într-un sat, vine la fiul său Ciprian, ce locuieşte în jumătate din apartamentul Anei, rezultat prin zidirea unei perete despărţitor. Fostul soţ trece însă şi pe la Ana Ursache. Se salută, îşi vorbesc. Îi leagă acum dragostea copiilor pentru fiecare din ei, dar şi a lor pentru numeroasele fiinţe cărora le-au dat viaţă.
Un braţ de batoane de salam consumau la o masă, la care se strângeau câteodată 12 copii
Ana a născut 11 băieţi şi nouă fete. Dan, Mariana, Mihaela, Adriana, Elena, Gabi, Petrică, Carmen, Dorel, Radu, Florin, Ciprian, Lili, Cristi, Dana şi Ticuţ sunt cei 16 copii care trăiesc şi astăzi. Cel dintâi născut, Mitică Ursache, s-a stins din viaţă în urmă cu doi ani. Abia trecuse de 50 de ani, dar era bolnav, se şi pensionase din acest motiv. Îndurerată, Ana va avea grijă de cei patru nepoţi care i-au rămas de la el. Însă de la an la an apar alţii în familie. De aceea, ţine o listă pe un caiet şi îi trece pe toţi cei nou născuţi. Mulţi dintre ei au plecat peste hotare, însă îşi aminteşte vremurile când se adunau şi câte doisprezece în jurul mesei. Luam câte un braţ de batoane de salam pentru masa de prânz şi câte 20 de pâini. Când prepara hrana umplea câte două oale de 50 de kilograme pentru îndestularea odraslelor. “Dacă cumpăram o sacoşă cu fructe de la piaţă, de multe ori mie nu-mi mai ajungea să gust nici măcar unul”. Pentru că se ştie că pe timpul lui Ceauşescu lipseau unele alimente, faptul că erau o familie numeroasă constituia un avantaj pentru Ana Ursache. “Stătea bărbatul meu la coadă, se ducea la ora 4.00 dimineaţa, şi se aşeza la rând. Când dădea drumul la alimentară, la 5.30, venea acasă şi zicea: sculaţi!, îi lua pe toţi şi îi ducea la rând. Vânzătoarea le dădeau zahărul, sticla de ulei, pachetul, venea acasă cu şapte-opt copii după el de se umplea masa”. Acum aproape 30 de ani, cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu i-a botezat unul din copii. A fost prezentă doar Elena, care a stat de vorbă cu Ana la o masă îmbelşugată, la o vilă de protocol în Bucium, un cartier rezidenţial din Iaşi. “Atunci mi-a spus: Ana, să ştii că vreau ca fata să-mi poarte numele, dar să ştii că nu este singurul copil botezat de mine, ci mai este unul, Nicolae, a grăit ea, şi din câte am înţeles e de prin părţile Bacăului”, a spus mama eroină. Ea îşi aminteşte că soţii Ceaşescu le-au cumpărat ambilor soţi haine şi le-au înmânat două cecuri generoase. Prin aghiotanţii lor le-au transmis că se vor muta într-o vilă, dar n-au mai apucat fiindcă a venit Revoluţia.
La masă cu Elena Ceauşescu, dar şi cu valorosul reporter Viorel Ilişoi
Ultima oară când am vizitat-o pe Ana, acum patru ani, o găsisem preocupată de înscrierea pe lista de ajutoare sociale a Primăriei. Trebuia să primească câteva sticle de ulei şi două-trei pachete cu orez şi făină, insuficiente pentru a sătura cele câteva odrasle câte-i rămăseseră prin preajmă. Aşa cum aminteam şi mai sus, cu aproape trei decenii în urmă, femeia aceasta mică de statură, altădată iute, stătea la masă cu Elena Ceauşescu, la botezul fiicei sale Elena-Daniela, vorbind despre copii. De când a ajuns femeie eroină a devenit subiectul predilect al ziariştilor din România. Alexandru Stark, Gloria Lăcătuşu, Viorel Ilişoi şi subsemnatul, Cristinel C. Popa - suntem doar patru dintre zecile de reporteri ce i-au zugrăvit chipul cu diferite ocazii, înainte şi după 1989. Plângându-se cu ocazia acordării unui astfel de interviu, a primit de la Primărie, prin repartiţie comunistă, apartamentul cu cinci camere în care locuieşte şi astăzi. Până atunci stătea într-un bloc cu zece etaje, unde nu ajungea nici apa rece, nu mergea nici liftul şi era şi plin de igrasie.
Sarcini uşoare, naşteri relativ grele
Atingem şi subiectul sensibil legat de copiii săi. Ana Ursache este nemulţumită că mulţi au criticat-o în ultima vreme că a făcut atât de mulţi. Oamenii îi reproşează, mai ales după ce au auzit de ea la televizor, că a făcut copii deşi era necăjită şi n-a muncit ca să aibă pensie. Un nenorocit de administrator de la blocurile unde lucra ca femeie de serviciu nu i-a plătit dările către stat şi tot ce trebuia pentru a-i asigura vechimea. Acum ar fi avut cel puţin 4 milioane de lei vechi pensie. Aşa, trăieşte din milionul care îl primeşte ca ajutor social. Şi din acesta, jumătate se duce pe taxe, timbre sau declaraţia făcută la notar cum că nu are avere, chiar şi pe drumurile cu tramvaiul pe la porţile gri ale municipalităţii, pe la birourile înalt-birocratice. Chiar aşa, o bătrână care merge în toiag şi abia se mişcă de pe un trotuar pe altul din cauza bolilor nu are liber pe mijloacele de transport în comun aşa cum au toţi pensionarii din Iaşi. Din batista strâmtă a bugetului mărunt extrage cu inima îndoită bănuţii pentru biletele cu preţ uriaş comparativ cu venitul ei aproape inexistent.
Bine că nu poate umbla prea mult şi nu este nevoită să fie prezentă prin diferite locuri din oraş! La cârcotelile celor care-i reproşează că a făcut prea mulţi copii, răspunde. “Eu am vrut copii, i-am dorit, i-am făcut, i-am crescut, să nu mă judece nimeni. Nu cer ajutor de la cineva. Am copiii care mă ajută, să mă judece ei. Nu cer la nimeni nici apă, eu nu fac copiii de râs. Vroiau să ne dea ajutoare pe la televiziunile unde ne-au invitat. Copiii au zis că nu trebuie mamă, nu vrem, altfel plecăm de aici. Mama a crescut atâţia copii şi noi nu suntem în stare să ţinem o babă, spuneau ei. Eu nu am făcut copii ca să mă ajute lumea. I-am făcut cu drag, i-am făcut şi crescut pentru mine. Nu mă duc să-mi dea mămăligă nimeni. Copiii îmi trimit bani şi eu mă descrusc. Mai am nişte rude la ţară. Neamurile de pe mamă mi-au trimis făină, fasole, cartofi, un sac cu ceapă”. O întreb cum se simţea în perioada sarcinilor. “…Sarcinile erau uşoare, da. Însă nu năşteam chiar uşor. Era oleacă de chin. Dar am suferit că nu am avut parte de o familie numeroasă în copilărie. Şi de aceea am vrut să nu mai fiu străină pe lumea asta”, spune ea.
Amintiri despre atenţiile primite de 8 Martie de la copiii săi mici
“Copiii mei de 8 martie făceau la şcoală cu creionul flori frumoase şi aduceau acasă. Şi acum mai am în nişte caiete nişte felicitări. Chiar şi când erau băieţii în armată mai trimiteau. Câte un plic şi o inimoară şi un buchet de flori întotdeauna am primit. Dar şi eu mergeam după ei, când au depus jurământul întotdeauna am fost prezentă, indiferent unde au făcut armata”.
Povestea vieţii
Ana Chiscop (Ursache) s-a născut în satul Covasna, comuna Costuleni, din judeţul Iaşi. Tatăl său a murit în război pe când ea avea doar câţiva anişori. Mama a luat în primire o casă bătrânească. “Avea şi pământul de zestre, îşi punea fasole, alte legume, avea tot ce trebuia, îngrijea şi o bucăţică de vie. Apoi se ducea cu ziua şi la oameni, să ajute la arat sau la alte lucrări. N-avea bani, trebuia să muncească. Pentru că pleca, mă mai lăsa cu bunica. Alteori stăteam pe la mătuşi, care mă puneau să am grijă de copii. De asta nici nu m-au dat la şcoală. Mă trimiteau cu animale la păscut. Nu mă întreba nimeni dacă am nevoie de o bucată de mămăligă sau altceva. M-au ţinut doar ca să îi slugăresc. Una mă punea la treabă dimineaţa, alta după amiaza. Am plecat de acasă la 14 ani, când trebuiau să-mi facă buletin. Bunica a hotărât să mă ducă la oraş ca să mă scape de căţelele acelea, de femeile acelea care mă exploatau de dimineaţă până seara. Trebuia să dau de mâncare la animale, să fac curat, nu aveam o clipă de răgaz. Aveau şi câte trei-patru copii pe care îi puneau în covăţică, iar eu trebuie să-i legăn. Îi dădeam şi în nişte scrânciobe. Mă lăsau acasă să dau mâncare la animale, dar nu mă întrebau dacă îmi era şi mie foame. Aşa că bunica m-a dus la Iaşi. A avut o fină care avea un soţ poliţist. M-au lăsat la ea spunând că sunt necăjită. Eu n-aveam pe mine nici haine. Purtam în picioare nişte papucaşi împletiţi de bunica, de care eram foarte mândră”. I-a făcut poliţistul buletin. Îi dădeau pentru munca pe care o făcea în gospodărie câte o sută de lei pe lună.
Nuntă făcută la spital
A muncit cu râvnă încă de când a ajuns la Iaşi, mai ales că a văzut că va locui într-un apartament cu televizor, radio şi mobilă bună. Însă şi familia care o adăpostea avea copii: “I-am spălat, i-am pieptănat, le-am pus funde la fete, pe băieţi i-am îmbrăcat cu pijămăluţe. Le-am spălat hainele de pe ei, le-am aranjat pe sârmă, am spălat pe jos, am făcut o curăţenie exemplară. Când au venit gazdele au rămas suprinse”. Au ajutat-o un an, până ce directorul de la Spitalul Parhon a adoptat-o drept copil al spitalului. Aşa a ajuns Ana Chiscop, cum se numea pe atunci, emblema unităţii spitaliceşti. “Eram copilul spitalului Parhon. Mă purtam frumos cu surorile acolo, spălam. Am fost primul caz de copil adoptat de spital. M-au angajat cu acte, la trei luni mi-au dat şi o primă în bani pentru că am fost foarte harnică. Fiindcă eram învăţată cu munca, m-am apucat şi am spălat pereţii, eram mică, mă suiam pe o scară şi reralizam treaba foarte bine. Faceam totul bec. Lustruiam tot ce era pe acolo, cazane, instrumentar, totul”. Apoi Ana a lucrat la bucătărie. Pe când avea 19 ani l-a cunoscut la spital pe cel care i-a devenit soţ şi de la care a căpătat şi numele de Ursache. Era lăcătuş mecanic. Conducerea spitalului le-a aranjat nunta. “Ne-a cununat şeful meu bucătar. Ne-a făcut nuntă, ne-a făcut masă mare. Apoi ne-au dat o cămăruţă în spital, unde am stat până ce primul meu bărbat a murit electrocutat în urma unui accident stupid. Eu eram salariata spitalului la bucătărie”. Ana a locuit lângă o sală unde se aflau medici. “Erau înscrişi la masă cu bonuri şi de la ora 12.00 până la 16.00 serveau masa într-un fel de cantină specială doctorii, asistentele. Serveam cu haina pe mine frumos aranjată. Toţi doctorii mă iubeau”. Copilul său avea doi ani când a rămas “vădană”. “Apoi m-am dus la o prietenă de-a mea, m-a luat cu tot cu copil, şi am stat la ea un an, dar am lucrat tot la Parhon. Doi ani am stat la ea, până m-am măritat cu Mihoianu. M-am căsătorit şi am făcut încă un copil”. Cu el a stat în gazdă, la o bătrână mai întâi. N-a mai lucrat la Parhon, că nu avea cine să-i îngrijească copiii care de acum veneau unul după altul. “Aşa m-am dedicat copiilor. Făceam mâncare, veneau cei mici de la şcoală, îi îngrijeam. Ar fi putut să locuiască în propria casă, construită cu ajutoare de la spital, dar nu au fost în stare să cumpere terenul oferit de unitatea spitalicească. “Dacă puteam cumpăra, acum aveam vilă”. Apoi au locuit într-un apartament mic, după care fostul primar Manciuc, printr-un reporter, le-a dat cheia de la o locuinţă cu cinci camere în Bularga, unde stă şi astăzi.
Supărări, supărări
Dacă amintirile sunt frumoase, prezentul e trist. De două zile nu-i mai scade glicemia. “Plâng, băietul acela care munceşte la turci e bolnav, a luat darul beţiei, bea mult, nu ştiu de ce, ultima oară când am vorbit i-am închis telefonul şi nu e bine. Îi e dor şi lui de mine, dar de ce nu vine, de ce s-a dus? Fina lui Ceauşescu, Elena- Daniela, lucrează în Italia, la Torino, alături de o parte din fraţi, verişori şi alte rude. Cu toţii locuiesc în oraşul italian. Stau câte doi-trei în cameră, ca să facă economii”. Chiar dacă o ajută copii, Ana Ursache e necăjită că primeşte doar un milion de lei de la stat, ajutor social. “Îmi vine să plâng acum. Te duci la magazin şi iei 200 de grame de salam şi te uiţi la galantare ca la TV, le vezi şi treci mai departe. Mi-e poftă de pastramă, n-am mai luat de doi ani. Cum să iau doar cu ajutorul social de un milion?”. Ana explică că nu are parte de pensie pentru că pe timpul cât a lucrat ca femeie de serviciu administratorul de la asociaţia unde lucra nu a înregistrat-o şi nu i-a plătit dările necesare către stat. “Aveam şase ani vechime la spital, cu alţi 20 ca femeie de serviciu, era o treabă!”. Ana este printre puţinii bătrâni din Iaşi care nu are abonament gratis pe tramvai. Dar cea mai mare tristeţe e legată de primul ei fiu care a murit nu demult: “Dintr-odată s-a uscat pe picioare. A lucrat la fabrica de mobilă şi s-a intoxicat. I-au fost atacaţi plămânii. El era cu adevărat mâna mea dreaptă. Băiat cu capacitate, bun de muncă”. În Iaşi, Ana a rămas cu o singură fiică, Lili. “Mai am şi patru băieţi, tot aici, acasă. Unul stă în cealaltă jumătate de apartament, altul locuieşte cu ea”. Una dintre fetele plecate la muncă în străinătate vrea să se întoarcă acasă. Muncesc pe la spitale, pe la cămine de bătrâni. Una câştigă 1.000 de euro pe lună, alta 2.000. Elena, fina soţilor Ceauşescu, a împlinit acum câteva zile 28 de ani. “Elena mi-a trimis alaltăieri 150 de euro. M-am dus şi am plătit impozitul pe casă ca să nu se pună majorări. Am dat la administraţie un milion, două am plătit gazul metan, căldura, şi deja nu mai am niciun sfanţ”.
Probleme cu diabetul
Ana îşi face singură injecţii cu insulină. O ajută şi o nepoată, Ramona. Însă femeia e mulţumită că au copiii grijă de ea. “Noră-mea ia prima farfurie de mâncare când e gata şi-mi aduce mie. Se duce la piaţă, o sacoşă cumpără pentru mine şi alta pentru ei. Dacă ia o găină pentru familia ei, şi mie îmi aduce una”. Anei Ursache i se pare firesc să fie iubită şi respectată de copii. “Mama trebuie respectată. Te-a născut, ţi-a dat un nume, te-a crescut, te-a purtat la şcoală. Poate să curgă zdrenţe de pe mamă, o iei, o speli şi îi dai de mâncare. Că e mama care te-a purtat în burtă, te-a hrănit. Te-a spălat, nu te-a lăsat să te calce maşinile, nu te-a lăsat să te opăreşti, ci a avut grijă să creşti frumos”, spune Ana. E mândră de familia ei: “De toţi am 42 de nepoţi, strănepoţi - vreo şapte, opt. Sunt uniţi, se iubesc unul pe altul”.
Spune că nu îşi urăşte soţul fiindcă a lăsat-o singură cu copiii când îi era mai greu. “El locuieşte la ţară, dar vine de fiecare dată pe 23 a lunii să-şi ia pensia. Noi nu suntem certaţi. Copiii îl iubesc. Stă singur, vrea să mă atragă şi pe mine, dar nu sunt de acord. Are acolo, la ţară, o jumătate de hectar de vie. Elena Daniela (fina Ceauşeştilor – n. red.) i-a trimis 200 de euro să-şi tragă curent electric, că i l-a tăiat de la datorii. Mihoianu (ultimul soţ - n. red.) nu-mi dă bani, dar nici n-am nevoie. Vine şi aici, îi fac câte o cafea, stăm de vorbă. El vrea să mă duc acolo la el. Nu ne-am certat o dată. Nicio discuţie nu a fost, nici nu a ştiut lumea că ne-am despărţit. Când apare în fiecare lună pe 23 spune: am venit la băbuţa mea. Doarme noaptea la băiat. Fiul nostru îi cumpără un bax cu pulpe şi ce-i mai trebuie şi îl duce înapoi acasă. Are pensie vreo opt milioane, dar o cheltuie toată cu babele din sat”. Bărbatul ei a fost dintotdeauna un fustangiu. Bea cam mult, iar acum s-a apucat şi de fumat. “A fost un bărbat ca lumea, mă ajuta la curăţenie, la piaţă. Un tată adevărat. Dar prietenii l-au stricat. Avea nişte cunoştinţe prin cartierul Galata şi mergea alături de băieţii ăia pe la bordeluri. Era prin’90. El avea 55-58 de ani. Era în putere, se bizuia să se dea la fete tinere. Cât a stat cu mine, 35 de ani, ştiu sigur că nu s-a dus după alte femei. A fost un bărbat bun, puteam să jur. Vorbea frumos faţă de copii”. Ruptura s-a produs când a venit într-o seară beat acasă şi a vrut s-o omoare pe Ana. Noroc că au intervenit băieţii să o salveze. Au scos geamul de la uşă şi au intrat peste el. Elena, care avea vreo doi ani, a început să ţipe: n-o omorî pe mama, n-o omorî pe mama!”.
1.40 de metri, 80 de kilograme şi un regim dur de diabetic
Ana nu a făcut nicio clasă de şcoală. Sutele de scrisori pe care le-a primit de-a lungul anilor i le-au citit alţii, în special nepoţii. În afară de diabet, nu se plânge de multe. Are 85 de kg şi 1.40 înălţime. “La un moment dat aveam 55 de kg cu tot cu copilaş în burtă. Eram slabă. Acum mănânc puţin, seara un măr şi o cană de ceai. Dimineaţă mi-am făcut griş, îmi place laptele. La prânz îmi fierb o pulpă şi adaug puţin piure de cartofi. Am 15 ani de când n-am băut ceva, suc nu, lapte da, câteodată o cafea mică. Cel mai mult aş mânca o friptură de carne de porc. Să nu fie macră, ci cu slănină, să se hâţâne carnea aşa… Am să fac, dar creşte glicemia!”. Îsi aduce aminte: “trebuie să-mi iau pastila”.
De la copii primeşte de 8 Martie sau cu alte ocazii cadouri luxoase, în special capoate, flanele, pantofi eleganţi. Lanţul de aur şi cerceii i le-au dăruit băieţii mai demult, când lucrau la turci.
Recent s-a gătit ca să participle la un botez la un restaurant din Copou. “Am fost la cumătrie la o nepoţică. Acum o lună de zile am petrecut cu băieţii la botezul unui strănepot. M-a machiat o nepoată cu albastru, dar m-am dus în baie şi m-am şters”. Prin casă o ajută şi un nepoţel de doar şapte ani. Spune că fetele sale nu doresc să aibă mulţi copii. “Una dintre ele are trei, şi celelalte au, dar câte unul sau doi. Să aibă cine să-i sprijine la bătrâneţe”. Mama eroină Ana Ursache îşi ia toiagul elegant şi se târâie la geam. Acolo plânge la gândul că nu va mai ajunge zilele să strângă toţi copiii şi nepoţii la o masă, aşa cum era odată.
Citește pe Antena3.ro
