Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi pusă în scenă prima oară în 1902, opera în patru acte “Adriana Lecouvreur” va răsuna în premieră la Opera de Stat din Viena la 16 februarie 2014. Rolul Adrianei va fi interpretat de soprana româncă Angela Gheorghiu.
Pentru a promova evenimentul, cotidianul austriac Die Presse publică un amplu interviu cu soprana, o discuţie deschisă despre viaţă, familie şi carieră. “Am acordat patru săptămâni pregătirii acestui eveniment. Asta, deşi ştiu rolul pe de rost, l-am interpretat deja la Covent Garden. Dar de data aceasta nu este vorba despre mine. Aproape toţi colegii mei au nevoie de mine, fiindcă este rolul lor de debut. Când vor cânta, o vor face uitându-se la mine, aşteptând să dau din cap. Aprobarea mea îi va ajuta. Mă simt responsabilă pentru succesul acestui eveniment. Este practic producţia mea. Am vrut dintotdeauna să o fac exact aşa cum îmi doresc. Am contribuit la fiecare decizie şi la orice detaliu. Royal Opera Covent Garden şi-a dorit de mult timp ca eu să joc rolul Adrianei, dar am considerat că era prea devreme pentru mine. Acum este momentul potrivit”, susţine artista.
“Aş fi putut fi actriţă”
Libretul se bazează pe o poveste reală din viaţa uneia dintre cele mai cunoscute actriţe ale Franţei de la acea vreme, Adrienne Lecouvreur. “De aceea iubesc teatrul aşa mult. Aş fi putut fi şi o actriţă. Primesc nenumărate propuneri pentru diverse roluri, dar ştiu exact ce înseamnă să fii actriţă. Ai nevoie de o cu totul altă tehnică decât la cântat. Mi-a fost teamă că îmi voi distruge vocea şi am refuzat de fiecare dată. Am tot respectul pentru cei care cântă şi vorbesc în acelaşi timp. La operă este nevoie de asta”, adaugă soprana.
“Am ştiut că am o voce specială. A fost cadoul meu, de care sunt responsabilă”
Ea mărturiseşte că nu a reprezentat un impediment în viaţa ei faptul că părinţii erau conductor de tren, respectiv croitoreasă. “Am ştiut dintotdeauna că am o voce specială. Am considerat că este cadoul meu de care sunt responsabilă. Părinţii, la fel ca mulţi alţii, m-au susţinut tot timpul. Închipuiţi-vă că aveţi o fetiţă care încă din copilărie are voce de soprană. Nimeni nu poate ignora asta. Pe unde am cântat, am văzut lacrimi în ochii ascultătorilor. Toată lumea îmi spunea că pot şi voi ajunge o mare artistă. În acelaşi timp, tata s-a îngrijit să beneficiez de o pregătire şcolară foarte bună. Pe vremea copilăriei mele rula un serial la televizor cu dirijorul Leonard Bernstein. Dacă eram cumva pe stradă, tata mă chema să urmăresc serialul. Nu am pierdut nici un episod. În România eşti un om foarte respectat dacă dispui de o voce deosebită”, mărturiseşte Angela Gheorghiu.
Rolul Bisericii Ortodoxe
“Respectul este poate chiar mai mare decât în alte ţări. Există şi o explicaţie pentru asta. Majoritatea populaţiei României aparţine de Biserica Ortodoxă, iar acolo vocea joacă un rol extrem de important. Se cântă mult, dar nu se folosesc instrumente în biserică. Tot ce contează este vocea umană”, adaugă ea, amintindu-şi cu regret de sora ei, Elena. “A fost o solistă foarte bună. În 1996, când a murit într-un accident de maşină, am suferit enorm. Am plâns aproape seară de seară. Am fost precum gemenele, de nedespărţit. Cinci ani mai târziu am adoptat-o pe Ioana, fiica ei. Avea doar 6 ani când a murit sora mea, iar la 11 ani i-a murit şi tatăl. Groaznic este puţin spus. Este tragedia absolută pe care şi-o poate imagina cineva. De atunci am încercat să fac tot posibilul pentru ea. Acum este o tânără superbă”.
“Independenţa mea este foarte importantă. Au fost bărbaţi care au avut o problemă cu asta”
Pe lângă talentul uriaş, unul dintre secretele carierei sale este că n-a aşteptat sfaturi de la nimeni. “Nu am cerut nici un sfat de la nimeni. Nu am făcut-o şi nu o voi face niciodată. Despre vocea mea n-am mai discutat cu nimeni de pe vremea când aveam 18 ani. Astfel am fost mereu singura responsabilă pentru eventualele decizii greşite. Independenţa mea mi-a fost dintotdeauna importantă. Au fost bărbaţi care au avut o problemă cu asta. Dar aşa sunt eu, nu am nevoie de antrenori, terapeuţi sau profesori. Sunt sigură pe vocea mea. Din punct de vedere tehnic, am fost coaptă foarte devreme. La vârsta de 14 ani am avut deja un profesor care a fost ideal pentru mine şi mi-a marcat decisiv dezvoltarea. În timpul primelor cursuri mi-a spus să trag aer în piept şi să cânt. După câteva minute, m-a rugat să nu o fac niciodată altfel”, povesteşte soprana.
Semnează deja contracte pentru 2016
Ea semnează astăzi contracte pentru anul 2016. “Deja semnez pentru evenimente care vor avea loc peste doi ani. Am o intuiţie foarte bună, nu doar în ceea ce priveşte vocea mea. Îmi îngrijesc vocea cu multă atenţie. O voce frumoasă de operă este o raritate. Trebuie tratată precum un diamant. Am contramandat spectacole la care nu mă simţeam bine. De ce să sufăr eu şi de ce să sufere publicul? Nu are rost. Mai bine rămân în camera de hotel şi mă odihnesc. Nu îşi face prieteni spunând nu, dar este dreptul fiecăruia să spună. De aceea sunt răsfăţată de publicul meu şi dau totul la fiecare spectacol. Vreau să fiu admirată, de aceea urc pe scenă. Nu trebuie să ne minţim negând acest lucru. Aplauzele sunt răsplata mea. Nu îi înţeleg pe colegii care se plâng că se scrie despre ei. Când eşti celebru, în faţa uşii te vor aştepta mereu mulţi oameni. Aceasta este ordinea firească a lucrurilor şi eu am acceptat-o”.
Ce i-a marcat viaţa
Opera şi drama familială i-au marcat viaţa. “Muzica lui Wagner este absolut fantastică, doar că Wagner vrea să îmi distrugă vocea. Problema cu el este că eşti obligat să ţipi mult şi lung, iar asta nu este bine pentru mine.
Dacă îmi doresc copii? Nu. Am avut-o pe fiica mea adoptivă Ioana. Şi pe Ornella, fiica fostului meu soţ Roberto Alagna. A fost superb, dar şi tragic în acelaşi timp. Două fetiţe fără mamă. S-au înţeles bine cele două şi am încercat să fiu o mamă bună pentru ele. Aspectul fizic are un rol important astăzi. Publicul aude mai mult cu ochii şi asta nu e bine. Nu stau pe scenă fiindcă sunt frumoasă sau subţire. Vocea mea este singurul motiv”.
“Tatăl meu este acum călugăr la o mânăstire de pe Muntele Athos”
Imixtiunile presei mondene în viaţa ei privată nu par să o deranjeze. “Este un lucru normal, însă oamenii au multe fantezii care nu au nici o legătură cu mine şi cu viaţa mea privată. Multe sunt doar legende. Când sunt pe scenă nu sunt eu, Angela, ci rolul pe care îl interpretez. Eu n-am murit, au făcut-o Violetta, Adriana sau Mimi. Oamenii mă felicită de multe ori pentru modul convingător în care pot să mor. Mi-e teamă de moarte, dar sunt conştientă în fiecare zi cât de frumoasă e viaţa. De ce să mă preocupe moartea? Oricum vine mai repede decât ne-am aştepta. Sunt pragmatică, fiindcă am trăit multe tragedii în trecut. Fiica mea adoptivă şi-a pierdut părinţii, iar părinţii mei şi-au pierdut fiica. Tatăl meu este acum călugăr la o mânăstire de pe
Muntele Athos. Ştiu că a luat această decizie ca urmare a decesului surorii mele. Îi accept decizia, deşi nu mi-e uşor. El nu a murit, se roagă pentru noi, dar nu este alături de mine şi de mama mea. Este într-o mănăstire în care prezenţa femeilor este interzisă. Păstrăm legătura, dar el trăieşte deja în lumea sa proprie. Nu există ceva mai cumplit decât să îţi pierzi propriul copil. Sunt conştientă de asta”, a încheiat soprana Angela Gheorghiu.
Citește pe Antena3.ro
