Blestemul Mănăstirii Frăsinei. Athosul românesc şi poveştile femeilor care şi-au pierdut minţile

Taramul interzis femeilor se afla la manastirea dintre frasini, Athosul romanesc. Groaznicul blestem lasat, la 1867, de Sfantul Calinic opreste cu strasnicie femeile sa intre in manastire. Cele care totusi s-au aventurat şi-au pierdut minţile sau sunt grav bolnave.

Povesti la un pahar

Blestem, exorcizare, dezlegare ...? Ce aud, Doamne iarta-ma, la carciuma de la piata? Imi controlez discret paharul. Nu, n-am baut cat sa intru in vreo poveste. Asa ca ma bag in seama...

"Cum, n-ai auzit de blestem? N-are voie picior de femeie la Frasinei." De ce? "Nu e voie, Sfantul Calinic a aruncat blestemul si orice muiere care-l calca sfarseste rau." Nu cred. E totusi o manastire ortodoxa, nu? "Este, da, veche, frumoasa." Si cum adica n-am voie? Barbatii se privesc indignati. De unde se certau intre ei, acum sar amandoi pe muiere. "BLESTEMUL o pazeste, n-auzi?!" Isi fac semnul crucii la unison si au devenit agitati. "Sa nu indraznesti sa calci acolo, auzi?! NU E VOIE!" Sub privirile furioase ma simt, fara sa stiu de ce, ca o impostoare. Abia daca indraznesc sa repet... Totusi de ce?

Povesti populare

Gura lumii nu o astupa nici pamantul, spune un proverb romanesc. Ca orice curios, deci, aplec si eu urechea la sloboda de gura. Cica pe vremuri, sa fi fost pe la o mie opt sute si ceva, la Frasinet (asa era denumirea pe atunci) era un schit la care se adunasera cativa calugari. In mijlocul muntilor, departe de vreo asezare. Paduri, o pasune, o livada, o bucata de pamant cat pentru o gradina de legume.

Liniste, comuniune cu Dumnezeu, autonomie. Asta a gasit Sfantul Calinic - pe atunci episcop de Ramnic - cand a vizitat manastirile si schiturile din districtul Valcea. I-a placut la Frasinet. A fost miscat, nu numai de frumusetea locului, dar si de felul in care calugarii isi organizeaza viata. Inspirat pesemne de toate cele si-a dorit mai mult: sa faca din Frasinet o insula a spiritualitatii. De aici, versiunile populare se amesteca, se-ncalcesc, se contrazic. Se pare, zic satenii, ca Sfantul Calinic nu si-a facut publica intentia. Ca a plecat asa cum venise si-apoi a revenit pe nepusa masa. Incognito, cum ar veni. Si - iertat sa-mi fie pacatul, dar asa e povestea - s-a ingrozit de ce a gasit. Orgie, o adevarata orgie, cu mancare, bautura si femei.



Femeile, bata-le vina! Ele au adus scandalul la Frasinet. Mahnirea Sfantului s-a transformat in furie, furia a devenit blestem. Greu legamant. De netrecut. Pe vecie.

Athosul romanesc

Pana la un punct, povestile populare "bat" cu atestarile documentare. Respectiv pana la venirea Sfantului Calinic la Frasinet (nume dat asezamantului dupa padurile de frasin care impanzeau zona).

Sfintirea asezamantului are loc in mai 1863 cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Urmeza organizarea administrativa. Sfantul Calinic introduce in noua manastire pravila aspra din Muntele Athos, pe care el o cunoscuse bine in timpul unei prelungite calatorii acolo. Asa se face ca renunta la vechiul staret al Frasineiului si-l aduce din Athos pe un fost ucenic de-al sau, Policarp Nisipeanu. La Frasinei se statorniceste regula monahala de viata de obste, cu regim aspru de convietuire. Tot atunci si tot ca urmare a traditiilor de pe Athos, Sfantul Calinic opreste intrarea femeilor in manastire. Asaza, deci, o piatra de legamant la vreo doi kilometri de manastire, gravata in litere chirilice cu greu blestem, pentru cine incalca legamantul, dar si binecuvantare pentru cine-l respecta. Mai tarziu, pe hotarul pietrei se ridica o biserica pentru femeile ce-si cauta linistea prin partea locului.


Si totusi, blestemul...

Manastirea Frasinei este singura din Romania ale carei traditii sunt cele stricte de pe Muntele Athos. Legamantul Sfantului Calinic este respectat cu strictete, iar slujbele incep in fiecare zi, la ora zero. Si totusi, cine ar rezista ispitei macar de a trage cu ochiul. Am sa ma duc - mi-am zis, si m-am infiorat.

Drumul alb, cerul e alb. E un frig de crapa si pietrele, dar si geamurile masinii. Din soseaua nationala un indicator te trimite 14 kilometri in munte. Nu-i inca amiaza, dar parca sta sa se intunece. Sau doar mi se pare. Pe drumul ingust si troienit e loc doar de o masina. La prima cruce aparuta-n cale tresar si cer sa oprim. E un nume de femeie. Ma trece un fior. A doua la fel, si a treia. Pe urma sunt prea multe, stanga, dreapta? Nu mai vreau sa citesc crucile. Drumul urca, masina patineaza, zacuieste, icneste. Acum suntem intr-un sat, Muiereasca ii zice. Mi se pare o ironie amara. O troita, apoi alte cruci. In stanga prapastie, in dreapta stanca. Atarna amenintator turturi gigantici, luciosi ca niste sulite. Padurea e grea, apasatoare. Masina respira ca un cal obosit... Si se opreste. Aici cobor - mi se spune. "Aici" e piatra de hotar, cu indicatoare mari sa le vada si un orb. Si, cativa metri mai jos, biserica femeilor. Mi-au iesit din cap fumurile de ziarista-erou. Cobor din masina cu dintii clantanind. Ma trezesc ocolind masina prin spate, nu prin fata, ca nu cumva sa incalc legamantul. Mai departe, altii imi vor face treaba...

Teritoriul interzis

Dincolo de piatra de hotar (care acum e inlocuita de o cruce mare, pe care-i transcris blestemul), drumul urca pieptis, ca apoi sa se reverse intr-un platou larg, nebanuit. E o liniste de te dor urechile si parca si vantul s-a oprit. Pe aleea catre curtea manastirii, zapada e necalcata. Mai departe insa, drumul mare e umblat. Poarta de lemn, valceana. Un steag flutura inghetat. INTERZIS FEMEILOR. Manastirea n-are gard. Doar parapeti de piatra. Si un gard de sarma, la nivelul ochilor.

Calugarii n-au parut deranjati de aparitia strainilor. Si-au continuat viata si treburile. Am rugat sa vorbesc cu staretul. Am fost indrumat spre conclavie. Pasii scartaie pe dusumeaua batrana. Totul e simplu, aproape ostil. "Parintele staret nu da interviuri. Daca totusi il intalniti si este dispus sa va vorbeasca, bine. Daca nu, nu." Obtin numai un raspuns evaziv la intrebarea: "De ce canoanele de pe Muntele Ahos la Frasinei?". "Raspunsul e aici", imi indica Cerul. Din constructia principala a manastirii se iveste o umbra. Aplecat, cu parul si barba albe. Un patriarh.


Langa Dumnezeu

Abia daca indraznesc sa-l abordez. Am doar cateva minute la dispozitie, la 17:00 incepe vecernia. Il salut si-mi raspunde cu o miscare usoara a capului. Fata-i e uscata de trecerea anilor. Ochii blanzi. Prind curaj si-l urmez, turuindu-i zeci de intrebari. Nu se opreste. Ii vorbesc cumva in ceafa. Nici nu stiu daca ma aude. Nu pare sa auda. Vantul urla, urla... N-o sa se opreasca... Mai sunt doar cativa metri pana la intrarea in biserica. Batranul staret se opreste brusc. Se intoarce catre mine. O sa-mi spuna sa-mi vad de drum, o sa-mi spuna...

Incepe sa vorbeasca incet, cu o voce calda, placuta. In contrast cu vuietul sinistru al vantului, pare coborat dintr-o alta lume. Sunt nevoit sa-mi aplec capul catre umarul lui, ca sa-i prind cuvintele. Imi raspunde cu o poveste. N-asputea s-o reproduc, desi mi-a ramas in suflet. Frasinei este Athosul romanesc. Cei retrasi aici sunt inchinati Domnului si poate, chiar mai aproape de Dumnezeu... N-are nimeni nimic cu femeile. Ca dovada ca o preaslavesc pe Maica Domnului, al carei hram e purtat chiar de biserica manastirii. Legamantul e legamant. Staretul Neonil Stefan are stiinta ca blestemul a functionat. Femei ce au murit, s-au imbolnavit, au saracit si nu si-au gasit niciodata linistea.

Arhimandritul Neonil isi incheie povestea la fel de brusc precum o incepuse. Si isi continua drumul. A intarziat la rugaciunea de seara. Raman singur in curtea pustie si incerc sa ma dezmeticesc...


Imprudenta care costa

Doamna Maria P. era in concediu, cu sotul la Olanesti Bai. Au ajuns si la Frasinei. Au citit avertismentul si femeia s-a supus, ramanand la biserica de jos. Peste cateva zile a revenit insa singura. A sustinut ca sotul sau uitase binoclul la Frasinei si ea se duce sa-l caute. Cateva luni mai tarziu, staretul de la Frasinei, arhimandritul Neonil Stefan, primea o scrisoare de la o femeie disperata. Isi recunostea greseala de a fi calcat legamantul. Isi pierduse serviciul si se imbolnavise grav. Staretul a indemnat-o sa caute dezlegarea de blestem la Manastirea Cernica de langa Bucuresti. Un preot cu har se pare ca i-a readus linistea.

Nefericita patanie a fetei din camion

Intamplarea cu masina de lemne rasturnata o stie toata lumea. Tatal, sofer de camion. Avea de facut un transport din munte. O incarcatura imensa de lemne. Cei doi copii ai sai il insoteau. Un baiat, mai maricel si fiica, de 16 ani. Drumul ii era familiar omului. Cunostea si manastirea, si legamantul. Asa ca o data ce a oprit masina si s-a dus sa aprinda o lumanare, si-a rugat staruitor fiica sa ramana pe loc. Pret de cateva minute, zgatia de fata a ascultat porunca parintelui. Apoi, manata de cine stie ce pornire, si-a ascuns parul sub sapca fratelui si a calcat teritoriul interzis. S-a inchinat, a baut apa de la izvorul miraculos al Sfantului Calinic, apoi s-a intors in camion.

Nu era zapada, nici intuneric. Soferul a trecut cu bine de toate serpentinele. Mai avea doi kilometri si ajungea in soseaua nationala. In dreptul statiei de autobuz, directia camionului s-a rupt. Cabina s-a rasturnat si peste ea intreaga incarcatura de busteni. Ca prin minune, tatal si fiul au supravietuit. S-au ales numai cu rani usoare. Fata a murit pe loc. Statea, in cabina camionului, intre tatal si fratele ei.


Grozavia tinerei necredincioase, pedepsita cu epilepsia

Mihaela Marinescu e din Ramnicu Valcea. Se lasa greu convinsa sa vorbeasca despre Frasinei. Sora ei mai mica e bolnava de ani in sir de epilepsie. De cand a incalcat legamantul. "Era credincioasa, dar prea tanara si nesupusa. Am fost cu totii la biserica de jos. Cu parintii, cu rude. Era o exorcizare a unei persoane pe care o cunosteam si voiam sa asistam. A fost ceva infiorator... Sora-mea nu credea nimic. Sustinea ca femeia se preface. Ne-am luat la cearta, am sarit toti pe ea. Ea s-a enervat si a sustinut ca toate astea sunt prostii, menite sa sperie oamenii. Si, ca sa ne demonstreze ca nu se teme, a plecat singura, pe drumul catre manastire. Am crezut ca ne pacaleste, ca doar se preface. Cand totusi am vazut ca nu apare, tata s-a dus dupa ea. A gasit-o asezata pe jos, sprijinita de poarta manastirii. Privea in gol si plangea.

Am dus-o acasa si si-a revenit. Un timp nu s-a intamplat nimic si am uitat cu totii incidentul. Doar mama aducea cand si cand un preot sa sfinteasca in casa. Pe urma, la vreun an - daca nu si mai mult - au inceput cosmarurile. Se trezea peste noapte urland, acoperita de sudori reci. Prima criza de epilepsie a avut-o pe strada, din senin. Au dus-o pe brate acasa. Pe urma, crizele s-au indesit. Mama n-a mai trait mult. Lumea spune ca a murit de inima rea, din cauza sora-mii. Eu nu stiu ce sa cred. Sora-mea traieste, dar e foarte bolnava. Are zile cand nici nu ne recunoaste. Am umblat cu ea si pe la medici, si pe la preoti. Daca ma intrebati pe mine, nici o femeie nu trebuie sa calce legamantul".