Au vrut să-l împuşte pentru că a cântat "Deşteaptă-te, române!"

Arestat la 14 ani. Puşcărie pentru intonarea unui cântec. Sau aproape de condamnare la moarte pentru compunerea unei poezii patriotice. Astfel de lucruri se întâmplau în perioada stalinistă a României. Dar nu numai atunci. Am aflat despre acestea din mărturiile unor foşti deţinuţi politici la o întâlnire organizată de Universitatea Petre Andrei din Iaşi. „Spovedania” lor a reprezentat o adevărată lecţie de istorie. Gelu Simionescu era elev la Liceul Internat din Iaşi, avea doar 14 ani în momentul în care a fost arestat de către Securitate. „Fiind un elev foarte bun, am intrat în concurenţă cu fiul şefului de la Securitate din Iaşi. A fost o primăvară frumoasă în 1952 şi am ieşit în Copou să jucăm fotbal. Prin întâmplare pe teren trecea un cablu al armatei pe care l-am dat la o parte, iar a doua zi am fost arestaţi pentru că am tăiat cabluri militare. La ora unu ne-am trezit cu Securitatea în casă şi ne-au spus: „Banditul ăsta să se îmbrace”. Dumitru Bazon şi-a amintit cu durere momentul în care a fost ridicat de către forţele de represiune de atunci. „Eram inginer la Gostatul din Dagâţa, iar la mine în sat era o nuntă la care am mers. În jurul orei 12.00 noaptea, când era momentul cu închinatul, eram împreună cu mai mulţi prieteni, printre care şi profesorul Movilă, tatăl deputatului Petru Movilă, cu care am discutat ce dedicaţii să facem, iar eu le-am spus că voi cere să se cânte „Deşteaptă-te române”. Aveam salarii mari ca ingineri, vreo 500 de lei, aşa că le-am dat toţi banii muzicanţilor pentru a cânta ceea ce le-am cerut. După ce a cântat imnul a început o busculadă. M-au adus acasă, iar a doua zi au venit la poartă vreo patru persoane, care îmi spuneau să nu ies afară că mă împuşcă”.

Zece ani de puşcărie pentru că a compus o poezie

Motivul arestării lui Ţuţu Spiru l-a reprezentat o discuţie cu prietenii despre viitorul ţării. „Eram student la Iaşi, la Agronomie, iar în grupa mea era o fată, din Râmnicu Sărat, care s-a ataşat foarte mult de mine. O curtau foarte mulţi colegi, însă unul dintre ei mult mai intens şi avea impresia că nu o poate cuceri din cauza mea. Într-o dimineaţă, la ora 5.30, Securitatea a venit, m-au percheziţionat şi m-au găsit doar cu o singură carte - „Tehnica şi depistarea infractorului”. Mi-au spus să merg cu ei. Securitatea era pe Sărărie. Acolo mi-au spus să îmi dau cureaua jos, şireturile de la pantofi, pantalonii. Mi-au pus şi o pereche de ochelari la ochi pentru a nu vedea pe unde merg”. Dumitru Vacariu a ajuns să fie încarcerat din motive politice doar pentru că a scris o poezie patriotică. „Eram student la Facultatea de Filosofie şi Istorie din Iaşi şi am primit sarcina de a organiza sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare. Asta se întâmpla în 1956. La o oră de curs am scris poezia, închinată lui Ştefan cel Mare şi în care deplângeam situaţia Moldovei. Această poezie a fost citită de unii dintre colegii mei şi care i-au dat un alt titlu „Chemarea” în loc de „Moldova însângerată”. Apoi a avut loc sărbătorirea la Iaşi şi la Putna (a voievodului Ştefan - n. red.), şi după un an, eu uitasem de poezie - am fost arestaţi cu toţii pentru că am organizat acea manifestare. Era o crimă să organizezi o sărbătorire a unui domnitor când îi aveai pe Lenin, Karl Max sau Stalin. Am fost condamnaţi la zece, nouă şi şapte ani de închisoare. Noi trebuia să fim condamnaţi la moarte, dar nu au putut face acest lucru”.