Bine ați venit în comuna-faliment!

De trei ani, în comuna Ceatalchioi din Delta Dunării nu s-a mai investit un leu pentru că statul român a pus sub sechestru întregul sat pentru o datorie-record de două milioane de euro. Cât bugetul comunei pe 35 de ani.

Povestea chinului celor 800 de locuitori ai comunei Ceatalchioi, așezată pe malul brațului Chilia, a început acum 12 ani tocmai cu o veste bună. Cineva de la primărie a înălțat în sărăcia aceea un frumos steag al Uniunii Europene, semn că, minune mare, fonduri de la Bruxelles urmează să se reverse pe ulițele prăfuite în puhoi, precum Dunărea ieșită din matcă. Agenția SAPARD, care împărțea pe atunci fondurile comunitare, a acceptat propunerea lor de a construi un drum care să lege Ceatalchioi de localitatea vecină. Erau 11 kilomeri de drum asfaltat, singurii 11 kilometri de civilizație dintr-un sat împietrit în epoca medievală fără apă curentă, fără gaze, cu o școală și cu o primărie care stau să se dărâme. După încă un an, drumul a fost terminat. În soarele fierbinte al Deltei, asfaltul strălucea ca diamantul, încingând tălpile autorităților venite cu mare fast de la județ să taie panglica. Dar lucrurile nu aveau să rămână mult timp frumoase ca în basme.

Drum pierdut, declarat nul

După patru ani, o echipă de control de la SAPARD a venit să inspecteze drumul. Dar ia asfaltul de unde nu-i! Inspectorii s-au aplecat cu palmele streașină la frunte, de parcă căutau furnici, nu un șarpe de 11 kilometri de bitum. Investiția dispăruse ca prin farmec, măcinată de roțile mașinilor de acolo și spălată de ploi. Și după 1 milion de euro cheltuiți, drumul era mai prost decât fusese înainte, cu gropi una lângă alta. Pe unele porțiuni era atât de rău, că mașinile și-au croit drumuri alternative direct prin miriște.

Misterioasa dispariție a drumului a fost posibilă printr-un concurs ciudat de împrejurări întâmplat doar într-o țară ca România. Mai întâi, drumul a fost construit fără a se ține cont că pe acolo urmează să treacă și camioane de mare tonaj care nu au o altă rută pe care s-o parcurgă către societățile agricole de pe brațul Chilia. Așa că drumul european a fost proiectat doar pentru trafic ușor, lucru care nu a interesat pe nimeni.

Să aruncăm digul în Dunăre

Ce-i drept, primăria a montat imediat după finalizarea lucrărilor panouri cu restricții de circulație de 7 tone. Numai că în zonă se trecea cu încărcături de 60 de tone. Cele mai m u l t e , s p u n angajații primăriei , aparțin firmei fostului senator Traian Rece, care are o cooperativă chiar în Ceatalchioi. Rece, în schimb, că drumul e pe un dig aflat în proprise apără, spunând etatea lui. „Mă duc și iau digul, îl iau cu basculante și îl arunc în Dunăre, că e proprietatea mea. Sunt în curtea mea. Dumneavoastră mă învățați cu ce să circul în curtea mea și pe proprietatea mea?”, spunea Traian Rece. „Ne-a spus să ne luăm drumul și să plecăm de pe digul lui”, își amintește primarul Tudor Cernega. Numai că un recent raport al Curții de Conturi, ajuns în posesia Jurnalului Național, a scos la iveală faptul că tot ce a susținut Rece în acești ani nu era tocmai adevărat: digul era bun din domeniul public al județului Tulcea și nicidecum o proprietate privată. Mai mult, fostul senator Traian Rece ar fi încercat anul trecut să intabuleze dreptul de proprietate asupra digului, iar Curtea de Conturi a sesizat acțiunea ca un posibil caz penal.

Sechestrați în epoca medievală

Pentru că după doar patru ani inspectorii nu au mai găsit niciun drum, primăria a fost anunțată că tot satul este bun de plată. Trebuia să restituie milionul de euro luat de la SAPARD, dar și penalități. În total - două milioane de euro. O sumă pe care ar fi putut-o înapoia cei de la Ceatalchioi în 35 de ani. Agenția Națională de Administrare Fiscală a scos satul la vânzare, la propriu. A poprit toate conturile, a pus sechestru pe islazul comunal de 1.200 de hectare și pe terenurile intravilane. Erau vizate și clădirea primăriei, școala din sat, utilajele. Nici angajații primăriei nu au dus-o mai bine în urma sechestrului. Salariile nu le-au mai intrat cu lunile pentru că le înghițea SAPARD-ul de cum ajungeau în cont. Viceprimarul, în disperare că moare de foame, și-a dat demisia și a plecat unde a văzut cu ochii. Dar pe lângă banii de salarii, Uniunea Europeană le lua tot ce însemna bani de investiții.

„Consiliul Județean ne-a pus în cont în anii aceștia aproximativ 8.000.000 de lei, bani cu care ar fi trebuit să facem investiții. Noi nu am văzut însă niciun leu. Și iată că suntem o comună cu patru sate aparținătoare și nicio gospodărie de aici nu are apă potabilă”, spune primarul Tudor Cernega, un edil care nu a avut ce să facă decât să se uite cu invidie cum comunele din județul lui au înflorit în ultimii ani din fonduri europene, racordându-se la canalizare, ridicându-și stații de epurare, renovându-și școlile și căminele culturale, asfaltându-și ulițele. El avea interzis de la orice alt program de finanțare, rămânând cu satul lui în vremea lui Cuza. „Nu doresc nimănui să trăiască ce am trăit noi. În fiecare zi ne uităm de-a lungul uliței să vedem dacă nu vine ANAF-ul să ne vândă”, zice Cernega.

Chinul primarului și al oamenilor lui pare să se fi încheiat zilele acestea. O scrisoare de la ANAF tocmai i-a înștiințat că s-a ridicat sechestrul asupra bunurilor primăriei și asupra conturilor, după ce Guvernul a alocat fondurile necesare plătirii datoriei în numele localității. După un chin de 12 ani, de acum Ceatalchioi figurează cu zero datorii la Uniunea Europeană. Dar în urma incidentului a rămas un drum lipsă, o comună încremenită în timp și o lecție de predat generațiilor următoare: drumul spre iad, fie el și unul făcut din fonduri europene, e pavat cu bune intenții.