x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Bunicii-bloggeri, mici afacerişti pe net. Cum a schimbat Biblionetul viaţa pensionarilor

Bunicii-bloggeri, mici afacerişti pe net. Cum a schimbat Biblionetul viaţa pensionarilor

de Carmen Preotesoiu    |    12 Mar 2013   •   22:27
Bunicii-bloggeri, mici afacerişti pe net. Cum a schimbat Biblionetul viaţa pensionarilor

Au 60-70 de ani şi cu toate astea refuză să stea cuminţi, pe-o bancă, într-un parc sau să se plimbe cu nepoţii de mână. Au descoperit, la vârsta la care unii consideră că sunt prea bolnavi şi prea obosiţi, o altă lume. Cea în care, doar cu puţină imaginaţie şi cu o apăsare pe taste îşi pot îndeplini vise despre care unii nici nu ştiau că le au. Sunt bunicii internauţi, bloggeri, mici afacerişti, pentru care calculatorul a fost o revelaţie salvatoare.

Antonela Barbu nu este doar o bibliotecară. Ci mai degrabă un deschizător de drumuri, un om care a făcut ca viaţa bunicilor din Mediaş să se schimbe şi inima lor să tresalte ca în tinereţe, când crezi că nimic nu poate să îţi stea în cale. Nici chiar un instrument ce pare o cutie fermecată, prin care poţi să îţi vezi rudele plecate în străinătate, să le auzi vocea prin skype ori să le trimiţi mesaje prin mail. Se întâmpla în 2007, în timpul unor cercetări pentru scrierea unui proiect, ca entuziasta bibliotecară să afle de programul Biblionet. Doar câteva pagini răzleţe găsite pe google. Nimic mai mult. Pe vremea aceea, Biblioteca Municipală se putea considera norocoasă cu cele câteva calculatoare pe care le avea, precum şi cu cele două săli care ofereau un spaţiu generos de creaţie. Trebuia să dea viaţă unei idei. Buninet. Aşa a găsit de cuviinţă iubitoarea de cărţi şi de oameni să-şi numească programul prin care să încerce să-i introducă în lumea calculatorului şi a internetului pe cei trecuţi prin viaţă de mai bine de jumătate de secol. ”Primul buninet a fost tatăl meu”, ne mărturiseşte emoţionată doamna Barbu. Fiica se pregătea să plece în Franţa pentru o bucată de vreme, iar tatăl a găsit ca unică soluţie de reducere a dorului vorbitul pe net. Cu creionul în mână şi cu carnetul lângă el, tatăl a notat fiecare vorba a fetei: aici click stânga, aici click dreapta, până când a reuşit, lăsat singur, să descarce fotografiile trimise de fiica din Franţa si să vorbească cu ea pe messenger.

N-a fost nevoie de prea multă publicitate. Vârstnici activi, cu poftă de viaţa şi de cunoaştere, au început treptat să calce pragul bibliotecii. Din ce în ce parcă mai mulţi. Din 2010, de când cu cele 10 calculatoare primite prin programul Biblionet, activităţile destinate lor s-au îmbogăţit şi mai mult. Aşa au învăţat bunicii să descopere lumea prin imagini virtuale, să facă felicitări printr-un program pe calculator, să citească pe net, să vadă documentare, au participat la un curs de fotografie. Ca printr-o vrajă, oamenii s-au unit într-o mică comunitate. Unde nu există invidie sau răutate. Ci doar dorinţa de a acumula informaţii şi de a te simţi bine. Dincolo de cursuri, de întruniri, de clubul Buninet, seniorii din acest program au venit cu cărţi de-acasă pentru a le dona celor care sufereau de lipsa lor. Ba cei care au avansat în stăpânirea calculatorului au devenit profesori pentru grădiniţa de bunineţi, vârstnicii care nu ştiau nici măcar să mânuiască mouse-ul. Ca-ntr-o acţiune de întinerire a spiritului şi de bucurare a sufletului. ”În felul ăsta nu se mai simt atât de neputincioşi, fac ceva bun cu bătrâneţile lor, simt că sunt în pas cu tot ce-i nou, că distanţa dintre ei şi rude sau prieteni nu înseamnă uitare. Aveau laptopuri cu setări în maghiară sau în spaniolă, de prin ţările de unde le căpătaseră, dar nu ştiau să le folosească. Pentru ei a fost ca o lume nouă în care au intrat şi de pe urma căreia au avut mult de câştigat”, spune Antonela Barbu, bibliotecară de 16 ani.

A participat şi dânsa la cursurile de pregătire oferite de programul Biblionet. O investiţie pe cinci ani a Fundaţiei Bill & Melinda Gates, în valoare totală de 26,9 milioane de dolari, ce  îşi propune facilitarea accesului oamenilor la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. Programul Biblionet include până în acest moment peste 2.000 de biblioteci locale, dotate cu peste 9.000 de calculatoare şi echipamente aferente şi peste 2.600 de bibliotecari instruiţi într-ale calculatorului. Cătălin Ştefănescu, Irina Păcurariu, Vlad Petreanu şi Radu Paraschivescu au pornit la drum din dorinţa de a-i cunoaşte pe cei cărora programul li s-a adresat şi pentru a le scrie poveştile. Aşa au întâlnit-o pe doamna Veronica Radu. Femeia a trecut prin momente  atât de grele, că nu credea că mai poate scăpa de tristeţea care o cuprinsese. A fost suficient să ajungă la bibliotecă şi a simţit cum Dumnezeu a făcut o minune pentru ea. Cursurile la care a participat, jocurile pe  care le-a învăţat pe calculator, toţi oamenii aceia care au deschis braţele larg şi au primit-o în sufletul lor au ridicat-o de la pământ. Deşi pensionară, continuă să facă şi acum meseria-i de-o viaţă: să predea franceza. Dar nu oricum, ci luând de pe youtube cântece şi filmuleţe în franceză, aducând imagini printate sau tot felul de informaţii culese de pe net. ”Doamna Radu a participat şi la cursurile de fotografie. Aşa a reuşit să îşi facă şi o expoziţie cu fotografii minunate”, povesteşte cea care stă în spatele tuturor activităţilor de la bibliotecă. Mândră este şi de realizarea unui alt elev, de 60 de ani, care a ajuns să fie doi ani la rând pe locul I la competiţia bloggerilor, categoria ”60 plus”. Cine ar fi crezut că, după accidentul avut şi pensionarea forţată, bărbatul avea sa fie cel mai înfocat prieten al internetului? Mihai Braşoveanu sau Mihai Buninet, cum se semnează pe blogul său, unde comentează fervent ce se mai întâmplă cu rostul lumii.

De-ndată ce a făcut cunoştinţă cu calculatorul şi mai ales cu  avantajele internetului, doamna Sandra imediat a pus de-o mică afacere. Cum să facă ea să arate lumii lucrările pe care le realizează soţul său, artist plastic? A participat cu sârguinţă la fiecare curs predat în bibliotecă, a sorbit fiecare noţiune cu care ar putea pune planul în aplicare şi, după numai câteva luni, a şi realizat blogul unde tronează lucrările maestrului. Acum, şi soţul dă târcoale calculatorului, ne spune bibliotecara din Mediaş, care ”a conştientizat cât de mult ne ajută internetul, când e folosit cu cap şi cât de bine se simt aceşti oameni când văd că reuşesc uneori să mânuiască tehnologia modernă mai bine decât nepoţii lor”.  

La 60 de ani şi-a luat permisul de conducere. După ce a fost geolog la sondă, 13 ani a predat istoria, geografia şi cultura civică copiilor. La 75 de ani îşi vinde nucile pe internet, îşi hrăneşte împreună cu soţia păsările şi animalele din ferma virtuală, vorbeşte pe mail cu copiii, aflaţi departe de el, şi nu e dimineaţă în care să nu îşi bea cafeaua cu pagina de facebook deschisă. ”Google Chrome mi-a rezolvat multe dintre probleme. Într-o zi, soţia mea a vrut să mergem la Sinaia, la castel. Mă gândeam că nu ştiu programul de vizită, mersul trenurilor. Pe toate le-am aflat de pe net. Pentru copiii mei a fost o surpriză foarte mare, când au auzit că 3 săptămâni m-am dus, 13 kilometri, până la biblioteca din Mediaş pentru a lua cursuri de calculator şi de internet. La început îmi tremura mâna pe mouse, acum suntem prieteni”, povesteşte domnul Pâslaru şi râde cu poftă.

Aurelia Rusu a descoperit frumuseţea vieţii şi bucuria de a fi activă tot printre Bunineţi. Are cont pe facebook, adresă de mail, şi-a făcut un blog prin care îşi promovează casa săsească, veche de 214 ani, transformată în muzeu. Cu www.muzeubuninet.blogspot.ro a câştigat fosta profesoară de română-franceză doi ani consecutiv premiul II, respectiv III, la concursul de bloggeri. În cadrul muzeului a creat o bibliotecă cu 50 de cărţi, Summer-book, a lansat blogurile altor colegi bunineţi, a găzduit expoziţiile de pictură ale elevilor din Bazna, premiaţi la concursuri naţionale şi internaţionale. De Paste a încondeiat ouă cu copiii din sat, pe pajiştea din faţa casei-muzeu. În fiecare zi îşi verifică mailuri pe care le primeşte de la prieteni. Nu s-a dat în lături nici de la cursurile de engleză sau de fotografie. ”De pe pagina de facebook a bunineţilor aflăm toate activităţile la care putem participa. Aşa am devenit voluntar la ”Let's do it, România”, iar de Crăciun am colindat persoanele cu dizabilităţi din centre. Cred că suntem cei mai buni şi mai activi bunineţi din ţară”, spune cu mândrie doamna Aurelia Buninet, cum îi place să se alinte. Mândră este şi de programul pe care l-a învăţat la bibliotecă, prin care să poată realiza felicitări şi cărţi de vizită. De când cu calculatorul, pentru proaspăta internaută nici o zi nu mai este la fel. S-a întâmplat ca în vară, la biblioteca din Mediaş, să citească pe skype, împreună cu ceilalţi colegi, poveşti copiilor de la o şcoală din altă localitate, strânşi în faţa calculatorului. Acum, tot cu ajutorul paginii de facebook, vrea să găsească proprietar unui căţeluş, postând poze şi un text înduioşător, aşa cum a procedat un alt buninet. Mare i-a fost bucuria când foştii elevi o recunosc pe net, deşi foloseşte ca user aureliabuninet. Alţii, neştiind cine este, dar văzând-o extrem de activă, i-au spus entuzismaţi: ”îl cunoaştem pe soţul dumneavoastră. Nu sunteţi soţia domnului Buninet?”

În Baia Mare, bibliotecara Viorica Cosma i-a învăţat pe cursanţii ei, pe lângă messenger, email, skype, cum să îşi plătească facturile prin net sau să comunice indicele la lumină. Biblioteca a devenit pentru mulţi dintre ei locul în care creează. ”Avem un cor al vârstnicilor, numit ”Crizantema”, avem epigramişti, organizăm nişte baluri extraordinare. Cei care călătoresc ne aduc cd-uri cu voiajul filmat, iar oamenii se adună şi privesc aceste casete. Toate activităţile astea desfăşurate la bibliotecă simt ca i-au întinerit pe oamenii aceştia cu ani buni”, concluzionează bibliotecara.

dorinamacovei2010, mamalena123 ascund în spatele lor două doamne cu nepoţi, pasionate de  teatru. Au venit la biblioteca din Piatra-Neamţ, cu gândul de a-şi înveseli bătrâneţile. Nepotul Elenei Ivan, cea care se află în spatele userului mamalena123, şi-a spus că musai trebuie să vadă ce-i cu internetului ăsta, pentru că numai aşa ar putea să îşi ţină în frâu nepotul, lăsat în grija ei de părinţi. A intrat pe net pentru a vedea programările la examene ale nepotului, ca nu cumva aceasta să rateze vreunul. După ce au învăţat cum să creeze foldere, cum să le  pună pe stick, cum să printeze un text, au hotărât să facă o trupă de teatru. Prima reprezentaţie a fost chiar pe scena amenajată în bibliotecă. Valeria Pavel a stat câteva zile într-un spital. Colegele de la bibliotecă i-au adus portocale şi textul descărcat de pe net de la ”O batistă în Dunăre”, pentru că peste o săptămână aveau premiera. Când nu se întâlnesc, ţin legătura pe messenger. Şi simt, ca-n tinereţe, că nimic pe lumea asta nu te poate împiedica să te simţi vioi, să fii vesel şi în pas cu timpurile.

Beneficiile programului
”Dacă este să ne luăm numai după numărul de peste 450.000 persoane care au accesat pentru prima dată internetul la bibliotecă sau cei 1.800.000 de oameni care frecventează  acum bibliotecile, am putea spune că am adus un plus de valoare comunităţilor în care am intrat”, spune Paul-Andre Băran, directorul Biblionet România. Programul este implementat în ţări din întreaga lume precum Polonia, Ucraina, Chile sau Mexic.
La noi, datorită programului, peste 41.500 de fermieri au accesat subvenţiile agricole APIA cu ajutorul bibliotecilor publice, primind peste 63 milioane de euro. 100.000 de cetăţeni au declarat că au reuşit să obţină venituri mai mari sau să economisească în urma utilizării serviciilor bibliotecilor publice (şi-au găsit un loc de muncă, au găsit informaţii utile dezvoltării afacerilor). Nu mai puţin de 400.000 au participat la cursuri de educaţie financiară sau de prim ajutor. 28.500 de utilizatori ai computerelor  din biblioteci au aplicat la oferte de locuri de muncă, dintre care 9.000 de adulţi au fost angajaţi. 48% dintre cei care frecventează bibliotecile au participat la activităţi educative printre care: meditaţii, asistenţă la teme, cursuri speciale de formare sau întâlniri comunitare.

×
Subiecte în articol: blogger biblionet