Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din 2007, de la Bruxelles, am avut la dispoziţie miliarde pentru modernizarea satului românesc. La zece ani de atunci am rămas tot la coada clasamentului, fiind ţara cu cele mai multe wc-uri în fundul curţii. Autorităţile au făcut regulile de așa natură, încât să împiedice să acceseze fondurile nerambursabile tocmai comunele care aveau cea mai mare nevoie de aceşti bani.
În 2010, la trei ani de la aderare, o doamnă cu voce gravă și accent britanic spunea răspicat în Parlamentului European: „Sperăm că guvernul român va da mai multă importanţă nevoilor păturii de jos a societăţii. În multe zone pur și simplu lipsesc beneficiile de bază ale civilizaţiei, cum sunt apa potabilă sau canalizarea”. Era baroneasa Emma Nicholson, raportorul pentru România la Comisia Europeană, și vorbea despre una dintre direcţiile clare trasate nouă de Uniune, după aderare. Iar noi ne-am făcut că înţelegem. Am și dat în scris atunci că așa vom face. Faptul că vom racorda toate localităţile de peste 2.000 de locuitori la o reţea de apă potabilă făcea parte din obligaţiile asumate de ţara noastră după 2007. Însă la zece ani de atunci stăm aproape la fel de prost: jumătate dintre români încă beau apă din fântână și se duc în fundul curţii la toaletă. Am mers și noi într-una din acele comune de peste 2.000 de locuitori care ar fi trebuit să aibă apă la robinet să vedem ce s-a întâmplat.
Dezastrul din satul românesc
Comuna Iana, judeţul Vaslui, 4.000 de suflete, din care 1.000 asistate social. În 2013, la cinci ani de la aderare, când am vizitat-o prima oară, am găsit-o la fel cum o prinsese intrarea în Uniunea Europeană. De fapt, era neschimbată de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Nu se picurase un strop de asfalt din bani europeni în toată localitatea, iar apa potabilă era doar un vis frumos. Primarul de atunci, Melu Mocanu, încerca să ne explice că nu a reuşit să atragă niciun eurocent din bani europeni dintr-un motiv care ţine de un adevărat sabotaj venit de la centru. „Când să depunem proiectul, a apărut la București un ghid care spunea că tot ce înseamnă forare, amplasare de bazine pentru apă trebuie să fie pe terenuri care să aparţină domeniului public al primăriei”. Iar pentru ei lucrurile se complicau din start, căci primăria lor e atât de săracă, încât nu are în proprietate nici măcar o palmă de pământ. „Nu aveam unde să forăm decât pe pământurile oamenilor”. Era vreme rea în ziua când ne-am întâlnit cu primarul. Era primăvară, plouase de câteva zile, se topiseră ultimele zăpezi, iar uliţele deveniseră bazine cu nămol. Oameni și cai încercau cu fiecare pas să se descleieze de glodul până la genunchi, ca niște muște aterizate într-un borcan cu miere. În planurile de la Bruxelles ar fi trebuit asfaltate toate drumurile. Dar primarul găsește și pentru această lipsă o explicaţie: situaţia economică internaţională foarte complicată. „Drumuri nu am reușit să facem din cauza crizei”. Pe scurt, primarul de atunci, Melu Mocanu, reușise să o facă de oaie.
Încremeniţi în timp şi sărăcie
Astăzi, după alţi cinci ani, ne-am reîntors la Iana să vedem dacă măcar în ceasul al doisprezecelea s-a schimbat ceva. I-am găsit pe oameni tot cu nămolul până la gât. Primarul e altul, dar problema e aceeaşi. Fondurile europene parcă fug de comuna lor. Regulile sunt făcute în așa măsură la București, că Iana e tot timpul lăsată în afara jocului. „Nu ne încadrăm! Au fost o groază de firme de consultanţă care să vadă ce fonduri să accesăm și nu ne-am încadrat. Dacă dumneavoastră știţi o firmă care spune că ne accesează fonduri și noi ne încadrăm, eu accesez orice fond european”, ne zice noul primar Ionuţ Totolici. În spatele lui e un afiș mare pe lângă care trece zilnic când se duce la birou și pe care scrie, parcă să îi facă în ciudă: „Vrei să accesezi fonduri europene? Consultaţii în vederea obţinerii finanţării din fonduri europene. Implementarea proiectelor europene...”. Cu chiu, cu vai au reușit totuși la primărie să înfăptuiască miracolul: au accesat un program european și au adus în comună un buldo-excavator. Bun și acesta, mai ales iarna când pică zăpezile acelea mari, să cureţe uliţele. Aproape 70 de mii de euro a costat utilajul, doar mărunţiș faţă de zecile de milioane la care visau la aderare. Dar și în cazul utilajului nu a fost cu noroc până la capăt. Căci buldo-excavatorul ar putea ajunge piesă de muzeu. Bunăvoinţa europeană s-a izbit violent de lenea locală. „Nu avem șofer și nu a venit nimeni să se înscrie la concurs. Așa că muncesc eu voluntar pe buldo-excavator”, explică edilul. În comuna lui, din 4.000 de locuitori, 1.000 sunt asistaţi social, care primesc ajutor pe motiv că nu există în zonă locuri de muncă pentru ei. Și niciunul din cei o mie nu a venit să se angajeze la primărie pe postul vacant, deși o parte din ei au și carnet de conducere. „Nu vor să lucreze. Le e frică, zic că e mare, că e greu, că poate să se răstoarne foarte repede”.
Îl vizităm pe Vasile, unul dintre asistaţii social perfecţi pentru postul de conducător pe utilajul primăriei. Îl găsim acasă în miezul zilei. Locul de muncă vacant e chiar puţin mai la vale de casa lui. Dar pe el nu îl îmbie deloc. „Zice primarul că se roagă de voi să veniţi să conduceţi utilajul”. „Nici de-a moaca nu mă duc să muncesc pe el”. ”Păi, v-ar da minimum pe economie”. ”Nuuuu, ce să fac eu cu banii ăia?!”. „Păi, așa stai pe ajutorul social de un milion jumate?!”. Se uită la noi parcă neînţelegându-ne uimirea.
Citește pe Antena3.ro
„Când să depunem proiectul, a apărut la București un ghid care spunea că tot ce înseamnă forare, amplasare de bazine pentru apă trebuie să fie pe terenuri care să aparţină domeniului public al primăriei”, Melu Mocanu, primar Iana în 2013
Cifră: 1.000 de asistaţi social sunt în comuna vasluiană Iana. Cu toate acestea, primarul comunei nu a reuşit să găsească pe cineva care să conducă buldo-excavatorul cumpărat din bani europeni. Niciun locuitor nu vrea să muncească pe salariul minim pe economie.
Idee: Potrivit Eurostat, 38,1% din locuinţele din România au toaletele în curte, media europeană fiind de 2,7%. Ţara noastră este cu mult în urmă şi faţă de vecinii bulgari, unde 26,4% din locuinţe au grupurile sanitare în curte. Prin comparaţie, 86% din totalul gospodăriilor din România se pot conecta la internet prin cablu. Reţelele fixe care permit furnizarea de internet în bandă largă acoperă peste 10.200 de localităţi din ţară. Situaţia este şi mai bună în ceea ce priveşte acoperirea cu reţele mobile. Peste 99% din gospodării se pot conecta la internet de mare viteză, prin acestea. La finalul anului trecut, doar 100 de localităţi din România nu aveau acces la internet.
Mirajul de la Perieni
Durerea locuitorilor din Iana lipsiţi de bruma de civilizaţie europeană e cu atât mai mare cu cât au chiar lângă ei, în comuna vecină Perieni, un exemplu de cum ar fi putut să arate satul lor și al altora ca al lor dacă ar fi ajuns și la ei fondurile europene. „Este un primar la Perieni, brava de mă-sa care l-a făcut. A făcut șosele, a făcut căminuri, a făcut școli!”, ne zice nea Tamaș, sătean în Iana. Și într-adevăr acolo, la câţiva pași distanţă de ei, peisajul se schimbă radical. Uniunea Europeană a dat tot ce a avut mai bun: uliţele înnămolite au devenit străduţe cu trotuar, apa curge la robinet, wc-ul din fundul curţii a dispărut, iar în parcurile de recreere gunoaiele se aruncă la coș. Distanţa dintre Iana și Perieni se poate măsura în două feluri: în kilometri și în ani-lumină de civilizaţie. Când am intrat în 2017 în primărie, neanunţaţi, l-am găsit pe angajatul comunei responsabil de fonduri europene îngropat între dosare. După ce au atras în comună fonduri de două milioane de euro, acum mai vor să aplice pentru cel puţin încă pe atât.
În episoadele următoare, vă vom arăta de ce nu sunt toate comunele din România ca Perieni și cum s-au investit fără minte banii destinaţi dezvoltării satelor în proiecte inutile.
