Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A plecat în Italia cu fluturi în stomac şi cu o bursă doctorală în buzunar. Îndrăgostită de un italian, era hotărâtă să îşi urmeze inima, dar să îşi dezvolte, în acelaşi timp, cariera. A trăit dezamăgiri crunte, dar din eşecuri şi-a croit o poveste de succes. Acolo unde nu a ajutat-o diploma de doctorat, i-a folosit hobby-ul din copilărie. Iar numele şi povestea Elei Siromascenko au ajuns până la urechile parlamentarilor italieni.
Cu Facultatea de Marketing terminată, cu un master în Publicitate şi Relaţii Publice în CV şi cu un doctorat în lucru, Ela Siromascenko avea toate datele pentru o carieră de succes în România. Un loc de muncă la Departamentul de Marketing al unei bănci importante fusese urmat de un alt post, în acelaşi domeniu, la un mare operator de cinematografe multiplex. Un Revelion în Italia i-a deraiat traseul. L-a cunoscut pe Luca şi, câteva luni mai târziu, Ela i-a acceptat propunerea de a merge la Milano şi de a trăi împreună. Pentru că nu-şi punea problema să trăiască sub umbrela italianului pe care îl iubea şi a familiei lui, a găsit o variantă să îşi continue în Italia studiile doctorale. Aşa a început „la dolce vita”. “Pentru mine, Italia era toată un drum şerpuit cu piatră cubică, având în stânga marile magazine din Via Montenapoleone şi în dreapta, marea. Urma să gonesc într-un mic Fiat 500 de epocă, decapotabil, cu ochelari mari de soare şi o eşarfă din mătase înflorată legată pe cap. Bursa doctorală avea să dureze opt luni şi mă gândeam că lucrurile sigur se vor aranja într-un fel”, povesteşte Ela.
Când socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din Cizmă
La capătul celor opt luni, ştia deja că Luca e bărbatul vieţii ei şi că viitorul ei este în Italia. A obţinut şi diploma de doctorat şi simţea că are tot ce îi trebuie ca să îşi găsească de lucru la Milano. Şi repede! „Abia după ce am început să caut acest mirific job şi au trecut o lună, două, trei de căutari, am început să mă îngrijorez. La luna a patra eram în panică, la luna a şasea panica ajunsese disperare”.
Pentru tânăra obişnuită să bifeze absolut tot ce îşi propune a fost un şoc teribil. „Am venit chitită să învăţ repede limba, să mă integrez. Perioada de căutare a unui loc de muncă a fost ca un fel de cădere din nori, m-am simţit în toate felurile: ratată, incapabilă, deprimată, parazită, inferioară tuturor”, îşi aminteşte Ela.
Cu iubitul ei alături, cu încurajările şi susţinerea celor de-acasă, a decis să schimbe macazul. Când a devenit clar că doctoratul ei, experienţa profesională şi fluenţa în italiană nu îi sunt de folos, Ela a decis să îşi exploateze hobby-ul - croitoria şi pasiunea pentru modă. Ardea pământul sub ea să facă ceva, să lucreze. „Pe 8 martie 2013, a doua zi după primirea unui răspuns negativ de la o firmă unde eram sigură că mă vor angaja, am luat laptopul în braţe şi am decis să fac să funcţioneze magazinul online pe care îl deschisesem pe Etsy în urmă cu şase luni, în care 15 hăinuţe cusute de mine pe vremea când coseam doar pentru hobby zăceau abandonate. Ăsta era noul meu obiectiv şi de atunci nu m-am mai uitat înapoi.”
Startul: masa din sufragerie
Când, totuşi, se mai uită înapoi, Ela are toate motivele să fie mândră. A onorat primele comenzi lucrând pe masa din sufrageria părinţilor lui Luca. Apoi, familia a ajutat-o să pună pe roate o mică afacere. Şi-a amenajat un atelier în noul apartament unde se mutase alături de iubitul ei, a deschis firma, a cumpărat maşină de cusut industrială şi alte instrumente. Comenzile veneau, iar Ela s-a dedicat exclusiv dezvoltării afacerii. Azi are două magazine online cu sute de produse vândute. Piaţa a devenit atentă la ea şi, odată cu piaţa, şi mass-media din Italia. „Mă întreb şi acum ce au văzut atât de special în povestea unei fete care nu a făcut nimic altceva decât să creeze câteva rochiţe, să le coasă acasă şi să le vândă pe Internet. Şi totuşi, aici, bloguri, ziare, TV, radio au spus povestea mea şi asta mi-a dat mult mai multă încredere să duc afacerea mai departe”.
Afacerea a mers mai departe. La fel şi atenţia publică. Aşa că, în mai 2015, Ela Siromascenko a vorbit despre etapele reuşitei ei la Roma, la Camera Deputaţilor, în cadrul unui eveniment dedicat celor care au afaceri pe Internet. „E o satisfacţie extraordinară de a şti că eu, care stătusem şase luni fără un rost pe lume, eu, care cu trei ani în urmă venisem aici cunoscând fix cinci persoane şi maximum 100 de cuvinte în italiană, eu am fost să vorbesc, fie şi pentru fix trei minute, la Parlament, despre rochiţele mele cusute de mâinile mele şi plecate în toate colţurile lumii. Başca, eram şi singura străină, toţi ceilalţi care şi-au prezentat poveştile antreprenoriale erau italieni”, povesteşte constănţeanca.
Reţeta pentru o integrare reuşită
Într-o ţară unde românii nu au avut mereu parte de cea mai bună imagine, Ela vorbeşte mereu, foarte deschis, despre patria sa. „Sunt mândră că sunt româncă şi vreau să demonstrez că putem face lucruri deosebite, despre care să se vorbească frumos aici. Mulţi italieni îmi spun că şi ei au cunoscut un român sau o româncă, dar adaugă, de obicei, că persoana este «un zugrav excelent!» sau «o îngrijitoare de bătrâni foarte bună la suflet şi dedicată!». De foarte puţine ori, spre deloc, mi-a fost dat să aud: «Da, cunosc şi eu un profesor universitar român», sau «un manager». Ştiu însă de români întreprinzători care şi-au deschis aici propriile afaceri, de aceea nici nu mă simt foarte specială. Au restaurante, patiserii, magazine. Şi asta mă bucură”.
Primită din prima clipă, cu multă căldură, de familia viitorului ei soţ, Ela crede că dorinţa de a fi printre oamenii ţării de adopţie, de a interacţiona cu ei, este foarte importantă pentru integrare: “Străinii nu sunt nişte «monştri», ne primesc în mijlocul lor dacă îi tratăm cu respect, dacă le învăţăm limba. Nu am înţeles niciodată de ce anumiţi români vor să petreacă timpul mereu doar ei între ei, mulţi vor să recreeze o mini-Românie aici, ignorând total specificul locului. Italia e o ţară fascinantă, frumoasă, bogată cultural. Înţeleg că cei mai mulţi dintre români se află aici de nevoie şi nu de plăcere, dar cred că străinătatea nu ar fi atât de grea dacă am încerca să ne şi bucurăm de ea, nu numai să plângem de dorul casei la fiecare pas”.
Cu o afacere în creştere şi cu planuri de a o dezvolta şi mai mult, Ela nici n-ar avea timp să plângă de dorul de casă. „Da, am deschis o firmă, creez şi vând haine, rochii din ce în ce mai complexe, de seară, de mireasă, sunt în căutarea unui spaţiu pentru deschiderea unui atelier în toată regula, am în plan să angajez pe cineva etc. Toate astea au venit la pachet cu alte griji: termene de livrare, satisfacţia clientelor, taxe, contribuţiile la pensii şi Sănătate, aş putea continua la infinit. Urci un munte şi îţi apare în faţă altul”, spune designerul.
Nevoia i-a dat curajul de a folosi o parte din ea pe care până atunci nu se gândise să o exploateze. Şi, una peste alta, Ela nici nu s-a îndepărtat prea tare de cariera pe care o avea în România. „Înainte făceam marketing. Şi acum fac marketing, doar că îl fac pentru brandul meu, Ela Siromascenko. Cred că, şi atunci când voi avea un copil, îl voi căra cu mine la atelier, nu aş sta acasă mai mult de strictul necesar. Nu m-aş opri din muncă. Nu aş putea”.
Diferenţa dintre acum şi începuturi este că acum ştiu că sunt într-o direcţie bună, că am pentru ce să lupt
Perioada de căutare a unui loc de muncă a fost ca un fel de cădere din nori, m-am simţit în toate felurile: ratată, incapabilă, deprimată, parazită, inferioară tuturor
Italia deţine partea leului când vine vorba despre migraţia românilor. Numărul conaţionalilor care au venit aici este în continuă creştere. La 1 ianuarie 2015, numărul oficial al românilor înregistraţi la Evidenţa Populaţiei în Italia a fost de 1.131.839. Femeile sunt majoritare, reprezintă 57% din total.
Citiţi săptămâna viitoare povestea lui Sorin, care a ajuns pe lista celor mai de succes imigranţi din Canada, dar gloria a venit şi cu un preţ: timp de 14 ani nu a avut voie să vină în România nici măcar în vizită.
Citește pe Antena3.ro
