Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Arunci oasele, scoți din țâțâni piatra de căpătâi și faci „igienizare”: pui un termopan, dai o mână de lavabilă, atârni niște trandafiri de plastic. Ultimă etapă face toți banii. Îți sapi numele pe zidul vechi. Să faci asta în Bellu este maxima aroganță: e ca și cum te-ai pune singur în cartea de istorie.
Cimitirul Bellu, muzeu național al României, este în curs de reamenajare. În lipsa unei legi de protecție, criptele - piesele de arhitectură - au devenit „vile de veci” pentru cei obișnuiți din timpul vieții să calce pe cadavre.
În centrul Cimitirului Bellu odihnesc mari intelectuali ai României. Aleea trece de piatra neagră a matematicianului Țițeica, răsărită din pământul uscat. Mai încolo e Liviu Rebreanu. Piatra sa funerară este o operă de artă ștearsă de timp și ascunsă în bălării. La stânga e cavoul lui Henri Coandă. Mulți îi știu doar ca nume de aeroport. Și locul său de veci a fost uitat. Nu e lumânare, nici floare. O panglică tricoloră pusă de mult îi flutură în jurul crucii. Alături e un cavou boieresc în care a intrat Puma.
Cavoul ar fi aparținut unei vechi familii a Bucureștilor. Așa știe un muncitor din cimitir, veteran al șantierelor din Bellu. Știe cine și unde-i îngropat, cunoaște semințiile de au făcut muzeu din Bellu. De cripta ce contrastează cu griul crucilor vechi omul știe că rudele aristocraților ce erau înmormântați acolo ar fi vândut.
Cavoul dreptunghiular, înalt cam de trei metri, a fost ridicat în perioada interbelică. Lucrarea - cu autor străin - e migălos făcută, se vede cioplitura fină pe pereții criptei. Înainte, construcția era împodobită cu lauri bătuți din daltă și mici cruci săpate în zid de către meșter. Acum, de cerceveaua cavoului atârnă lung niște ghivece cu flori de plastic, roșu-strident și albastru-cerneală, care rup privirea în contrast cu patina zidurilor din Bellu. Lângă ușa de fier, grea, cu ornamente vechi, a fost lipită crucea noului „locatar” - un tânăr decedat de curând. Bucata de teren de la alee și până la cavou a fost înțărcuită, iar din criptă se văd din nou luciri albastre. Nu sunt flori artizanale, e fototapet. Din tabloul mare cât peretele, se vede mai mult marca de trening - Puma - în care poza răposatul, în spate e albastru, sunt trepte, raze și norișori. Deasupra tabloului e cameră de luat vederi, la picioare sunt doi îngerași STAS. În dreapta, peste locul unde a fost pus coșciugul, zici că e raft pentru produse de curățenie, opus a fost lipit tapet „tradițional” cu alb și maro. „Astea n-avea voie să fie aici”, privește cu gura căscată angajatul de la Bellu - „nu așa se face, se strică”. Mai departe, o babă își are birou în alt cavou vechi - „acolo mi-au dat voie, mamă, să mă schimb și să-mi țin uneltele și lucrurile”. Bătrâna are grijă de morminte pe bani privați. Știe cavoul vechi cu flori noi de plastic. Șoptește, parcă că îi e teamă: „Știu cine sunt. Familie d’aia... Au cumpărat de la vechii proprietari”.
Cum se termină odihna veșnică
Istoricii care studiază Cimitirul Bellu spun că nu există altă cale pentru a proteja criptele vechi decât o lege care să interzică înhumările aici. „Acest cimitir nu mai trebuie să fie activ. Întotdeauna s-au găsit portițe pentru ca vechile cripte - unde sunt înhumați oameni ce au contat în istoria României - să vie vândute”, este părerea specialiștilor. Ei nu au dorit să-și asume declarațiile de teama unor „represiuni” ale Primăriei Capitalei - instituție ce administrează Cimitirul Bellu -, care poate să le interzică accesul la documente și cripte.
9 iunie 2023, cimitirul Bellu, figura 75 - o altă zonă cu morminte vechi. Aici nu sunt cavouri înalte, nici capele boierești. Sunt doar cripte vechi. Crucile poartă anii 1800-1900. E lăstăriș și faună. E liniște, puțini trec pe aici. Pânzele de păianjen sunt groase, insectele pișcă. În marginea unei poteci de pământ e tras mare un plastic negru. E lung și lat cât să acopere două locuri de veci. La capătul unuia este o piatră mică ce poartă câteva cuvinte: „Căpitan Ilie Bonescu, mort în luptele dela Oituz”. Data - 30 iulie 1917. În același mormânt fusese pusă și soția eroului, Melania, decedată în octombrie 1926. Acum, mormântul e spart și gol. Sub folia groasă se vede groapa vopsită proaspăt, tencuită. Pe piatra funerară a ofițerului căzut în Primul Război Mondial erau, odinioară, și fotografiile răposaților. Au fost smulse, se vede ruptura și locul gol. După spațiu și adâncime mormântul ar mai fi fost loc de veci pentru alți doi ofițeri: un maior și un colonel. Resturile lor nu mai există.
Pe partea cealaltă, lângă gardul ce desparte cimitirul de Parcul Tineretului, un alt mormânt proaspăt poartă rămășițe ale trecutului. Cam la picioarele mortului, acolo unde a fost pus noul coșciug (de curând, în 2022), se vede printre bucăți de pământ piatră veche. E parte dintr-o cruce. Cei care au luat acum locul nici nu s-au sinchisit să pună lucrarea veche undeva, deoparte. Au băgat restul printre bulgării de țărână. Pe piatră nu se mai vede bine anul - pare ceva de la începutul anilor 1900 - și nici numele celei ce a fost înmormântată înainte. Din fotografia funerară, veche, zâmbește o femeie. Mormântul proaspăt s-a lăsat, motiv - poate - ca restul de cruce și fotografie veche să iasă la suprafață.
„Groapa de acolo a fost a lu’ aia”
Chiar în centrul muzeului Bellu e o surpriză care pute. Într-un flanc al capelei centrale, vizavi de cavoul-artă al lui Mina Minovici, a fost ridicată o construcție mare în stilul criptelor vechi. Așa cum au studiat istoricii, cavoul a fost construit chiar peste placa tombală sub care odihnea o doamnă de onoare a Reginei Elisabeta a României. Acum, cavoul - cât o garsonieră - e plin de rahat. Candele arse și excremente întinse pe lateralele cavoului au murdărit și o cruce aruncată acolo. Mirosul nu lasă pe nimeni să intre, muștele sunt roiuri care bâzâie gros. Într-un colț, opus de crucea murdărită, este o pubelă plină: resturi de pachete de pomană.
La doi pași în spatele cavoului-closet, alte morminte vechi au fost destupate. Istoricii spun că au văzut, de curând, oasele celor de acolo aruncate în marginea aleii. Acum e curat, e un ansamblu de trei morminte proaspăt cimentate și date cu alb. Unul cu o roabă trece încet cu ochii după vreo noutate: „A, groapa de acolo a fost a lu’ aia”. Și arată spre o piatră funerară aruncată în margine de alee. Într-o rână, piatra poartă numele celei care își ducea somnul de veci în mijlocul de la Bellu: Claudia Tănase Mikhail. „Născută la anu 1820 augustu 11 și decedată la anu 1895 iunie 19”, mai scrie de-o șchioapă.
Resturile femeii probabil au fost aruncate într-un „cavou-ghenă”. Așa crede unul de mai lucrează prin Bellu la program. „Ghena” este o capelă mică, aproape lipită de cea a familiei Ghika. Cele două sunt gemene, mușcate de vreme, aproape dărâmate. A lui Ghika a scăpat, are lacăt gros pus pe grilaj. „Ghena” nu se vede a cui este, nu se știe cine stă înmormântat acolo. Se zăresc însă aruncate tot felul: resturi, bucăți de coroane funerare și cioturi. În bezna de jos se mai văd pereții scorojiți, pătați, și morman de gunoi. În colț este panoul-indicator: Figura 43.
Tot pe tarlaua figurii 43 este și locul de veci, mare, al lui Zane, cel ce a strâns toată viața proverbele românilor. A murit în 1903, a fost pus în capela sa, în mijlocul cimitirului. Acum, locul de veci, cică, e pe post de magazie: o mătușică își ține acolo târnul și schimburile. Ar mai fi un generator și pubele. Ușa e încuiată cu lacăt nou, în față, așteaptă mâncarea ditamai cotoiul. Prin vitraliile cavoului nu se vede nimic.
În față, tot figura 43, o placă tombală avea uși cu mânere înfățișând capete de lei. Poate din material neferos prețios pentru topitorie, unul a fost smuls. Mausoleul lui Cantacuzino poartă, la fel, semn de vandalism: elemente de arhitectură - din cupru ori alt aliaj pentru care se plătește bine la „fier vechi” - au fost smulse din cupolă.
Nume „mari”, cu cavouri mari
Anunț: „Vând loc de veci în cimitirul Bellu Ortodox, se află lângă Aleea Scriitorilor, nu a fost nimeni înmormântat în el, 1 minut de mers pe jos de la capela mare FIG 99, are trei cripte, datează din anul 1922 este opera a unui arhitect francez. Ofer și cer seriozitate”. Anunțul tip imobiliar apare pe mai multe pagini de publicitate. În zona figurii 99 nu există niciun cavou vechi care să nu fie ocupat. Toate sunt îngrijite, închise. Doar unul e aproape devastat - e al unui elev de școală militară mort în ’37. Geamurile ușii sunt sparte, tot ce e înăuntru e rupt. „Se poate să fie ăsta. Așa se întâmplă. Dacă e al meu, pot să fac ce vreau cu el. Să-l dărâm, să-i dau foc… Și să-l vând, da”, arată o îngrijitoare, cam cum merg lucrurile în muzeul Bellu - „Dacă ai bani, iar proprietarii vor să vândă, poți să cumperi orice. Adică, nu să cumperi că nu e voie, să concesionezi”. Femeia arată spre un cavou-mausoleu din colț de figură. E în stilul arhitecturii grecești antice, are coloane de susținere sub forma unor statui. „Acolo era pentru Cândea, academicianul ăla mare. A hotărât familia să-l ducă la Cernica, a venit cumpărător nou”, spune baba. Cel nou - abia înhumat - a avut, și el, un nume mare: „Tăticul bijuteriilor”.
Și alte nume mari și-au făcut rost de cavouri vechi, cu istorie și arhitectură plăcută. La cripta lui Lahovari și-a făcut loc „Vanghelie de la 5”, familia Cataramă și-a pus marmură neagră pe zidurile cenușii cât să dea a templu egiptean.
Cea mai mare lucrare însă e a fostului ministru Videanu. Aleea principală care pleacă din poarta cimitirului și trece pe la capela din mijloc se oprește în termopanul noului cavou. Să ajungi mai departe, trebuie să ocolești hardughia bej, pătrată. Aproape P+M, construcția mai că-i calcă pe „vecinii” ce odihnesc etern acolo de prin 1900, streașina are ruginiu de Sintești. Pe spate e cu vedere - fereastră ondulată. Iar capacitatea, conform unui plan lipit de frontispiciu, ar fi cam pentru jumate de pluton de infanterie. Dintre verdele plantelor crescute alandala, spre huiduma proaspătă din beton și termopan privește ascuns un mormânt cu cruce obișnuită din lemn. Scrie simplu: Puiu Călinescu. Actor.
