Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Povestea preotesei de 105 ani. A fost până de puţin timp cea mai frumoasă şi cochetă pensionară a Iaşiului. O adevărată “principesă” în cartierul muncitoresc ieşean Cantemir. “Coana preoteasă” de mai ieri în Bogdăneştiul Vasluiului a ajuns însă să-şi regrete zilele din cauza anomaliilor ce se petrec în democraţia de factură mioritică. De când a împlinit 103 ani a ajuns să plătească 13 milioane de lei, din cele trei milioane cât avea pensia, pentru căldură, la cele trei camere de bloc ale sale. Reprezentanţii firmei de repartitoare de care aparţinea locuinţa sa au cules parcă din cifra vârstei sale numerele 1 şi 3, le-au unit şi le-au fixat drept plată pentru încălzirea apartamentului. Astfel, soarele fericit al vieţii sale apusese dintr-odată. De necaz, ginerele cu care locuia a murit înaintea sa, în martie anul trecut. A urmat la ceva timp şi femeia de 105 ani - un adevărat record de longevitate.
Îşi făcea “permanent”, se gătea în rochii sofisticate şi se parfuma ca o adolescentă
Pavelina Neguţ s-a măritat în 1928 dar şi-a pierdut soţul, preot, în 1957…Aşa că a trăit mai mult singură. Era fiică de chiaburi şi a intrat tot într-o familie bună, care deţinea peste 40 de hectare de teren, dar care a avut de suferit după ce le-au confiscat comuniştii totul. A avut şi două fete care i-au murit cu ani în urmă. Ultima perioadă a vieţii a locuit cu ginerele său bolnav, de 84 de ani, pe care l-a tratat întotdeauna ca pe un fiu. Chiar dacă amărăciunile vieţii îi dădeau permanent târcoale, s-a menţinut optimistă până în ultimele clipe. Mergea la coafor, îşi vopsea părul. Avea o colecţie impresionantă de parfumuri. Citea şi recita poezii. Vorbea cu porumbeii ce îi băteau în geam la fiecare oră a zilei în timp ce trebăluia prin casă, ori făcea de mâncare…
Îmi amintesc cum şi-a făcut apariţia în camera plină de amintiri. Nu a venit sprijinită în baston sau trăgând după ea vreun cadru. Şi-a purtat paşii demn, cu statura-i semeaţă. Nu-şi arăta cei peste 100 ani trăiţi cu energie de la un capăt la altul. Vârsta-i înaintată se ascundea în spatele ochilor senini. Până să-i dispară cea mai bună prietenă, avea program la coafor, chiar şi aşa, centenară. Era poate singurul client fidel de peste 100 de ani al frizeriei. Centenară fiind, îşi făcea “permanent” inclusiv de Paşti sau de sărbătorile importante.
S-a îmbrăcat întotdeauna decent. De tânără s-a asortat mereu de la ciorap până la furou şi pălărie. Avea şi la 105 ani cel puţin 10 flacoane cu parfumuri. Îşi făcuse un obicei ca înainte de sărbători să se tundă, să se vopsească şi să se coafeze. Şifonierul său era plin cu zeci de toalete. În camera sa, era o ordine desăvârşită. În ce priveşte condiţia fizică, vederea îi este destul de bună, cu auzul stătea un pic mai prost, dar avea o tensiune de aviator: 13 cu 8.
Viaţa între parfumuri. Călărea un cal alb la moşie, era ca o amazoană
Pe vremuri, coana Pavelina, cum îi ziceau sătenii, a trăit anii căsniciei în Bogdăneşti, Vaslui, acolo unde soţul său era preot paroh. A dus un trai de poveste. Erau înstăriţi, aveau pâmânturi răsfirate prin câteva sate. Părinţii săi erau şi ei avuţi, fiind vecini de moşie cu fostul prim-ministru P.P. Carp. Soţul său era la a treia generaţie de preoţi. Aveau căruţă, docar, cai de povară şi de călărie, vaci, oi, porci, păsări: gospodărie de chiabur, cum i-au categorisit comuniştii. Cu servitoare în casă şi argat în curte. Coana preoteasa umbla cât e ziua de lungă pe un cal alb ca al lui Făt Frumos. O amazoană pe pământurile trudite de răzeşi. Bună la suflet, omenea pe oricine avea nevoie. “Mai dă-ne, coană, un ţoi de rachiu”, şi preoteasa dădea poruncă să-i mai fie adusă ţăranului o cinzeacă, de pleca omul pe şapte cărări acasă. Ea abia dacă bea câte două pahare pe an. “Stăteau butoaiele cu băutură unul lângă altul, însă eu nu le dădeam nicio atenţie”. De altfel, spune că secretul longevităţii sale e cumpătarea”. “Am fost raţională în toate, până şi la îmbrăcăminte, la mâncare”. A făcut şi exerciţiu fizic toată viaţa. Trebăluia de dimineaţă până seara, mai întâi la Bogdăneşti, în ditamai gospodăria. După ce li s-a confiscat tot şi s-au mutat la casă în Iaşi, pe Sărărie, se îngrijea de tot ce le trebuia celor două fete, ginerilor şi celor doi nepoţi. Aşa se explică faptul că a atins această vârstă. A avut mai bine de 20 de nepoţi şi aproape tot atâţia strănepoţi. La ultimul Paşti când am întâlnit-o era tot energică; ea s-a ocupat de toate cele trebuincioase pentru marea sărbătoare religioasă. A frământat cu energie doi cozonaci, a făcut drob de miel, ouă roşii şi tot ce a trebuit. “Eu făceam cozonacii la rudele şi prietenii noştri. Secretul? Îi frământam până îmi ieşeau băşici la mână”. După întâlnire i-am dat un telefon pentru unele completări. Ce credeţi că făcea? Deretica prin balcon: tocmai ce cumpărase cu ginerele din piaţă cartofi şi alte alimente. Iar eu, cu urechea în receptor, gâfâiam obosit după ce urcasem câteva scări.
A găzduit-o la Iaşi pe iubita poetului Mihai Codreanu.
Pavelina Negruţ nu a băut alcool toată viaţa. Nici cafea măcar. “Se mândreşte cu corectitudinea sa, nu admite nicio minciună sau exagerare. De aceea s-a amărât când a văzut că are de plătit 13 milioane la întreţinere!”, spunea ginerele său, Mircea Grigore. “Era voinică încă de când am cunoscut-o. Mai mult vegetariană. Carne de porc consuma rar, mai mult carne de găină de curte. I-au plăcut întotdeauna supele, ciorbele. Şi foarte mult merele”. Avea 105 ani şi tonusul psihic era la fel de ridicat. Era şi o microbistă înfocată. Urmărea atentă împreună cu ginerele meciurile la televizor, făcând chiar comentarii pertinente atunci când arbitrii greşeau. A avut şi multă răbdare. S-a enervat mai puţin dintotdeauna. Când trăia soţul său croşeta foarte mult. Până să moară a păstrat un tablou în cameră cusut de mâna sa. Pernele, de asemenea, erau făcute tot de ea. Îi plăcea şi muzica. Prefera melodiile vechi. Îndrăgea în mod deosebit balada “Pe lângă plopii fără soţ”. Dar şi “Du-mă acasă, măi tramvai”. Poate şi pentru faptul că viaţa sa în cartierul ieşean Sărărie, înainte de a se muta la bloc, era legată de mastodontul de pe şine. În casa sa de pe Sărărie a locuit o perioadă şi iubita sonetistului Codreanu, care venea la ei dinspre Târgu Cucului. La poartă aveau o pompă de apă. Staţia de tramvai era un pic mai departe de portiţa familiei. Însă vatmanul oprea special tramvaiul să bea apă de la cişmeaua “coanei Pavelina”. Acolo, la curte, au dus o viaţă frumoasă. Toată lumea se strângea la ei să petreacă de sărbători.
Un alt secret, (ascuns), al longevităţii? “Nici eu nu mă pricep cum de am aşa o viaţă lungă”, spunea ea. Poate şi amintirea vremurilor frumoase de la moşie. “Pământul era împrăştiat prin sate până la cinci kilometri. Îi era foarte drag calul falnic, înalt, un cal nemţesc, de artilerie, voinic, greu. Hasan îl chema. Toată lumea zicea când îi vedea pletele fluturând în vânt: uite, vine coana preoteasă călare!” Se plimba şi cu docarul. Omenea pe oricine-i bătea în poartă şi-i dădea câte un colac şi un pahar de rachiu.
Câinii de la moşie au vestit tragedia ce avea să vină odată cu comuniştii. Petreceri
Aveau o căţeluşă frumoasă, Rodica. “În casă eram eu, soţul şi soacra. Dormeam toţi. Şi seara au început să urle Rodica şi câinele Rex. Urlau de ziceai că e o haită de lupi. Ieşeam, îi ţineam în braţe, dar când intram înăuntru iar începeau”. Au venit comuniştii şi le-au confiscat totul. Au transformat casa în dispensar şi au fost nevoiţi să se retragă la Iaşi. Fiicele sale au murit de supărare pe rând.
Vestite din perioada când îi trăia soţul preot erau întâlnirile pastorale ce aveau loc la moşia lor de la Bogdăneşti. Şi câte 20 de preoţi poposeau, iar preoteasa era cea mai bună gazdă. Întindea nişte mese de se minunau toţi. Zeci de feluri de mâncare. “Şi preoţii îşi ţineau conferinţele acolo”. Apoi se înfruptau din bunătăţile coanei Pavelina. Invidioşi, la modul admirativ, îl întrebau pe colegul lor unde a găsit aşa o gospodină frumoasă. Amintirile îi dau târcoale. A doua biserică din sat a fost construită de ei împreună cu ţăranii. Am întrebat-o pe doamna Pavelina dacă nu îi e teamă de moarte. Nu vorbea niciodată despre propria ei posteritate, era foarte ancorată în prezent. “Nu cercetez viitorul pentru că nimic nu se ştie. Nu mi-e frică de moarte pentru că moartea trece pe lângă mine de fiecare dată!”, a spus ea.
De ziua ei se strângeau toţi nepoţii şi strănepoţii şi făceau o petrecere pe cinste. Până în ultima clipă tot ea s-a ocupat de prăjituri, tort, feluri alese de mâncare, friptură, ca pe vremuri. Întreaga viaţă a centenarei Pavelina Negruţ a fost ca un cântec la fel de frumos. Sau ca o poezie de Alecsandri sau Coşbuc, autorii ei preferaţi, din care nu de puţine ori recita.
