Conacul Ghika Deleni

Multe dintre satele sau localităţile liniştite ale judeţului Iaşi ascund siluetele unor conace sau palate de o incontestabilă valoare arhitecturală. Toate poartă romantismul etichetei istorice, fiind mărturii fascinante ale unei aristocraţii moldovene astăzi aproape dispărută. Printre acestea se numără şi conacul de la Deleni.

„Am cunoscut mai mult moşiile din Moldova. Acolo erau, de altfel, mult mai multe conace frumoase decât în Muntenia, fiindcă mol­do­venii erau mai ţâfnoşi şi mai boieroşi", povestea Ale­xan­dru Paleologu. Lumea boierimii moldovene, era o lume instruită, cultivată şi bogată, împărţindu-şi viaţa între conac, şederi în Italia, la Paris sau la Vi­e­na, oprindu-se adesea la Iaşi şi mai rar la Bucureşti. Doam­nele nu vorbeau decât „în franţuzeşte" cu invitaţii lor, iar ospitalitatea moldovenească era proverbială.

BOIERII GHIKA DELENI
Familia princiară Ghica, cu zece domnitori în Moldova şi Valahia, avea 5 ramuri moldovene. La hotarul Iaşiului cu Botoşaniul, se întindeau o parte din proprietăţile boierilor Ghika Deleni.

Cel care a transformat această moşie a fost Gri­gore Ghika Deleni (1847-1938), care de altfel s-a născut la Deleni. Acesta era fiul lui Teodor şi al Phenaretei, fiica domnitorului Barbu Ştrirbey. Prinţul Ghika Deleni era „un boier de tip vechi, ostil oricărei inovaţii, ducând o existenţă izolată". Prefect al Botoşaniului, era un membru important al Jockey Club din Iaşi. A fost căsătorit cu Maria Pandele având nouă copii: Henrietta, Maria, Olga, Teodor, Lisette, Alexandru, Ioana, Emil, Ioan şi Constantin.

REŞEDINŢĂ NOBILIARĂ
„În Moldova, un conac superb era la Deleni. O ca­să frumoasă, aproape un château în sensul modern al cuvântului, mare, de mare rafinament, dominând fru­­mos locul, de pe o colină. Intrarea se făcea, cu tră­su­­ra sau maşina, printr-o alee umbroasă, cu plopi. Ve­­nea multă lume. Locul era întreţinut cu multă cheltuială, avea un personal stilat", îşi amintea Alexandru Paleologu. Conacul de pe dealul Pietrăria a fost se pare construit în anul 1730 de vornicul Iordache Cantacuzino Deleanu şi extins în 1802 de marele logofăt Costache Ghica Deleni Comăneşti (1758-1818) şi soţia sa Mariuţa Cantacuzino.

În 1888-1889 Grigore Ghika Deleni a făcut unele reparaţii, clădirea primind aspectul actual la începutul secolului al XX-lea, când a fost reamenajată de Nicolae Ghika-Budeşti, cu meşteri italieni, întrucât arhitectul obişnuia să lucreze cu antreprenori italieni. Conacul boieresc, cu două etaje, se remarcă prin compoziţia arhitecturală echilibrată, având un corp în decroş, elementele decorative ale faţadelor fiind elegant articulate. Faţada principală are etajul ritmat de pilaştrii adosaţi cu capiteluri ionice.

Exuberante sunt şi ancadramentele ferestrelor, care se adaugă detaliilor baroce discrete ale acestei faţade. Interioarele erau mobilate stil Bidermeier, cu lucruri solide, cu fotolii adânci şi divane confortabile, şi decorate cu candelabre, oglinzi, uneori cu sculptură de ediţie sau statuete alegorice, nelipsite fiind tablourile mari, ce îi înfăţişau înaintaşi.




De altfel, se pot observa în imaginea interiorului tablouri cu chipuri de boieri cu bărbi stufoase, caftane şi haine cu gulere de zibelină. Parchetele erau lustruite, tavanele decorate cu „ipsosărie", iar mânerele uşilor erau din bronz. În această casă cu ziduri groase, odăi plăcute şi spaţioase, se trăia într-un stil cu totul propriu, format dintr-o auten­tică tradiţie moldovenească şi un confort oriental occidentalizat. Viaţa se scurgea cât se poate de plăcut, cu lecturi şi discuţii nesfârşite seara. Ghiculeşti, Cantacuzini, Moruzestii, rude şi prieteni se perindau adesea în aceste încăperi.

Vederea împrejurimilor făcea însă „din acest colţ o adevărată oază. Dacă cerul era senin se spunea că puteai vedea Iaşul, care era la 10 ore de mers cu trăsura". Parcul întreţinut, îşi întindea pajiştile verzi mărginite de pomi şi bazine de apă. Grădina boierilor Ghika este acum teren de fotbal, înconjurat de bălării.

Astăzi, atmosfera pare neclintită în timp. Ritmul zilei este molcom, liniştea domnind în parcul sălbăticit de la Deleni, arborii verzi, înconjoară conacul, umplu spaţiul curţii cu volumul lor masiv. După naţionalizare a fost iniţial sanatoriu, devenind ulterior preventoriu pentru copii cu afecţiuni pulmonare. Cu greu îţi poţi imagina sărăcia dintre zidurile conacului Ghika Deleni. Încăperile, care se înşiră triste şi lipsite de confort, sunt dormitoare, clase, sală de mese, bucătărie şi cabinet medical.

Saloanele odată elegante sunt acum mobilate cu paturi şi noptiere de fier. Acestea sunt împărţite pe secţii, în care copiii sunt repartizaţi în funcţie de vârstă şi sex. În fosta sală de bal dorm cei mari, în paturi de spital aliniate.

Înconjurat de jur împrejur de ziduri din piatră, înal­te şi groase, conacul Ghika Deleni, nu poate fi vizitat încă. Proprietatea se află în proces de retroce­da­re. Nu se ştie ce se va întâmpla cu aceşti copii. Pro­ba­bil vor fi mutaţi în alte centre, întrucât nu sunt fon­duri pentru construirea unui preventoriu modern.