Criză mare, monşer!

MOMENTE ŞI SPIŢE

Era unul pe un bloc în Drumul Taberei, voia să se arunce în cap. De când preşedintele a anunţat că statul e lefter, trebuie să mergi cu grijă prin oraş, că nici nu ştii când îţi cade în cap un disperat. A apărut o modă a zvârlitului de pe blocuri şi de pe macarale.

Dar nu de asta mă gândesc eu să nu-mi mai scot bicicleta în oraş. Mi-e să nu capete obiceiuri proaste de la alte biciclete. Erau mai multe adunate pe trotuar, ca la bâlci, şi aşteptau cu farurile cât cepele să vadă: se aruncă omul cu capu-n jos, sau nu se aruncă? Sigur, erau şi oameni care se zgâiau, dar de la ei ce pretenţii să ai?

Trecuse o oră de când amărâtul ăla stătea călare pe bordura acoperişului şi ameninţa că se sinucide. Când se aruncă vreunul de pe bloc, se adună atâta lume care n-are nicio treabă, încât devine evident de ce e ţara noastră în criză. Nişte bătrâne prinseseră locuri pe o bancă şi se uitau ca la cinema. Era un film la care nu conta decât sfârşitul. Una cu minute la promoţie îşi suna vecinele şi le anunţa că băiatul nu pare hotărât să se arunce, încă nu e nimic de văzut. Care trecea pe-acolo îşi suna un prieten să se dea mare că asistă la o sinucidere. Şi făcea şi poze, ca să fie crezut. Pe urmă se aşeza frumos printre ceilalţi şi toţi aşteptau să-l vadă pe nenorocit căzând ca o ghiulea. Chiar îşi pierduseră răbdarea. "Dacă vrea să sară, să sară", zicea un băiat. Adică ce ne mai fierbe atât?

Erau şi copii în faţa blocului. Îi alungaseră părinţii din case fiindcă la televizor erau nişte desene animate violente, cu roboţi sadici şi explozii, nerecomandate minorilor. Se jucau cu mingea, cu maşinuţe, şi aşteptau şi ei să-l vadă pe sinucigaş gramadă pe asfalt.
Un reporter cu camera de filmat nu-l scăpa din ochi pe tânărul de pe bloc.

Atâţia oameni care nu putuseră veni să vadă grozăvenia cu ochii lor aveau să vadă scena la ştiri. Nevasta tânărului de pe bloc se tot fâţâia printre reporteri. Îi stătea un interviu pe limbă şi n-avea cui sa i-l încredinţeze. Privea nervoasă la anunţul lipit pe o bancă: "Ai ceva de transportat? Orice, oricând, oriunde. Exclus cadavre".

Era acolo şi un grup de alcoolici. Ei îşi vedeau plictisiţi de sticlele lor, când Dumnezeu, în marea Lui bunătate, a apropiat de ei un bloc cu un sinucigaş pe acoperiş, căci pentru El e uşor ca pentru un copil care împinge cu degetul o cutie de chibrituri. Exact ca în poezia lui Ion Mureşan.

Când cineva ameninţă că se aruncă de pe bloc, poliţia, salvarea, pompierii vin cu maşinile lor şi aşteaptă. Ce poţi să-i faci omului, ce să-i spui? Să trăiţi bine?  E greu să-l întorci de la gândul cel rău când oamenii stau jos şi parcă-l cheamă la ei, hai, dom'le, că avem şi noi de plimbat nişte câini, ce faci? Te arunci, sau nu? Cât ne mai ţii aici? Nu-i poţi împrăştia pe gură-cască, e dreptul lor să chibiţeze la evenimentele importante ale Capitalei. Până la urmă, tânărul a coborât singur, buimăcit şi obosit de propria lui spaimă, şi l-a luat poliţia. Tot avea el nişte datorii pe la bănci, că de aia voia să-şi ia zilele, mai mergea şi o amendă. În câteva minute, mulţimea s-a împrăştiat dezamăgită.

În privinţa oamenilor nu aveam nicio aşteptare, nicio iluzie. Însă bicicletele m-au dezamăgit crunt. Au stat rezemate de garduri, de stâlpi, şi au privit nepăsătoare cum un tânăr fără speranţă încearcă moartea cu degetul. Şi bicicleta mea a stat lângă celelalte şi a privit impasibilă spectacolul macabru, parcă ar fi fost de fier! Mă gândesc serios să n-o mai scot în oraş până nu ieşim din criza asta.