x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Cu bicicleta la psihiatru

Cu bicicleta la psihiatru

de Viorel Ilişoi    |    12 Noi 2009   •   00:00


Doctore, a înnebunit bicicleta. M-a pus dracul s-o scot la plimbare prin Bucureşti tocmai în campania electorală. De la asta cred că i se trage. De-atunci a luat-o razna.

Cum am ieşit din bloc, Mircea Geoană. Mulţi de Geoană. Unul lângă altul, pe fiecare stâlp. S-o fi gândit că aş putea să-i uit figura de la un stâlp la altul. Cum mergeam cu bicicleta, Geoană, Geoană, Geoană, Geoană, inundaţie, abia aşteptam să ies în bulevard să iau o gură de Băsescu. La noi preşedinţii cresc în copaci şi pe stâlpi. Dacă toate cablurile ar fi îngropate şi n-ar mai fi nevoie de stâlpi, România ar deveni monarhie.

Doctore, unde mă duceam cu bicicleta, numai de preşedinţi dădeam. Când o suceam să nu-l mai vadă pe Geoană, dădea cu farul în Băsescu. Băse pe jos, Băse pe sus, Geoană la metru pătrat, Crin Antonescu fălfâind pe ici pe colo, primarul Oprescu peste intersecţii, Becali pe garduri, Vadim prin parcuri, iar Băsescu, iar Oprescu, Antonescu peste Geoană , Băse peste Antonescu. Vadim s-a dat jos de pe afiş şi a biciuit cu vorba mafia popcornului şi a vetei de zahăr din parcul Moghioroş. Biata bicicletă a stat foarte aproape de tribun, doctore, a început să dea în gropi, s-o ia pe contrasens. S-a pus după aceea pe vorbit de una singură din mers. Zicea: Geoană preşedinte. Batem palma. Totul la preţuri mereu mici. Eduard Manole. Pierdut motan, ofer recompensă. Vă dau ţara înapoi.

Mai la vale, o aud iar: spune şi tu da. 150 de motive. De ce le e frică, nu scapă. Nu parcaţi aiurea că vine Geoană şi vă ridică maşinile. Băsescu pentru România, Crin Antonescu preşedinte, tratament pentru dependenţi de heroină. Hai, România, la Carrefour Militari. Geoană face cinste. Antonescu, Mocca. Trăiţi bine? Spune şi tu da.

Imaginează-ţi, doctore, prin ce a trecut bicicleta mea?. Campanie electorală, îţi dai seama? Băse cât blocul. Vadim preşedinte. Luna preţurilor nebune. Vă dau ţara înapoi, angajăm croitorese, Vadim, reparaţii calculatoare. Crin Antonescu scoate ţara din criză. Calitate germană la preţuri foarte mici. Revoluţia bunului simţ. Mereu găseşti câte ceva de făcut. Îţi alegi preşedintele. Câştigi 10 la sută pe an şi 32 de kile de veselie.

Băsescu pentru bucureşteni. Geoană preşedinte, non-stop, acum în Cotroceni. Dragoste fără preaviz, din 23 octombrie în cinema. Antonescu scoate România din criză. Să trăiţi bine. Învingem împreună, câştigăm sticla de un milion de lei. Temperaturi scăzute, oferte fierbinţi. Băsescu. Geoană. Antonescu. Oprescu. Vadim. Becali. Branduri renumite, totul cu până la 70 la sută reducere.

Acum înţelegi, doctore, ce-a păţit? Sigur de la campania asta i se trage. Zic mersi că nu m-am ţicnit şi eu. Se pare că nu are efect decât la biciclete.
Crezi că se mai poate repara ceva?

×
Subiecte în articol: special momente si spiţe