Dacă Eminescu ar fi avut blog...

A fost iar ziua lui. Ne-am adus aminte de el, la fel cum facem în fiecare an, i s-au dus flori la mormânt, academicienii au păstrat un moment de reculegere pentru el, dar... câţi ştiu cu adevărat cine a fost Mihai Eminescu? Până unde merge sinceritatea omagiului nostru?

Undeva în spaţiul virtual, o femeie, în vârstă sau nu, nu contează, lăsase câteva cuvinte postate pe un blog: "Mâine mă duc să aprind o lumânare la căpătâiul lui Mihai al nostru! Are atâta nevoie de lumină!". Cum să nu fi impresionat la vederea acestei minuni pe care doar el putea să o facă? Bădiţa Mihai, poetul nostru nepereche... El a rămas în sufletele acelor oameni care au contat mereu pentru el: românii. Acei români pentru care a scris versuri, pentru care a publicat atâtea şi atâtea articole controversate, a acelor români pentru care a luptat întotdeauna.

Prin articolele lui, Eminescu a schimbat probabil opiniile multora din vremea lui. Sunt mulţi astăzi care nu fac nimic pentru salvarea lor ca oameni, rămân în rutina serviciu-casă-serviciu. În clipa în care citeşti şi descoperi suferinţele pe care acest om pe nume Eminescu le-a îndurat, când eşti conştient de lupta pe care a dus-o, te trezeşti dintr-o dată învinovăţindu-te că nu faci nimic, că nu ai nici o idee care să te mişte din loc.

Dacă ar fi stimulaţi de la o vârstă fragedă, tinerii de astăzi ar mai avea o şansă, dar cum să-i convingi că viaţa prin cluburi nu aduce nimic bun, atât timp cât asta văd la televizor, acestea sunt modelele pe care le au? Singura mângâiere rămâne o categorie de elevi care descoperă singură acel Eminescu, cel complet, care nu poate intra în conştiinţa unui popor decât dacă se predă la şcoală. Ar fi fost bine ca publicistul Eminescu să fie studiat în şcoli.

Nu am ştiut mult timp adevărul despre Eminescu. Providenţa mi l-a scos în cale pe Grigore Vieru, care spunea că publicistica lui Eminescu a fost un fel de Biblie pentru el. Aşa a aflat ce înseamnă să fie român... Mi s-a părut inadmisibil să nu fi citit nici un articol al lui Eminescu. Şi m-am întrebat atunci, dacă eu eram astfel, cum era restul lumii? Am căutat, am citit, am suflat praful de pe multe documente şi am descoperit un om despre a cărui existenţă nu ştiam nimic. Un Eminescu de care nu mă satur să aud vorbindu-se.



Mircea Eliade spunea la un moment dat: "Orice s-ar întâmpla în destinul românesc, oricâte dezastre şi suferinţe ne-au mai fost urzite, nici o armată din lume şi nici o poliţie, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea şterge Luceafărul lui Eminescu din mintea şi din sufletul românilor". Avea dreptate.

Ce "mai" ştim despre Eminescu? Că umbla de unul singur "pe lângă plopii fără soţ", că nu avea niciodată bani, că plutea prin lumea în care trăia, dar era o personalitate în epocă, era totuşi redactor-şef la unul dintre cele mai bune ziare din Bucureşti.

Nu multă lume ştie că, aflat la studii la Viena, la 1 ianuarie 1870, Mihai Eminescu, împreună cu un grup de studenţi români, îl vizitează la Dobling pe fostul domnitor Al.I. Cuza. Mai interesant este ce scrie Augustin Z.N. Pop în cartea sa "Pe urmele lui Mihai Eminescu", Bucureşti, Editura Sport-Turism 1978: "Este semnificativă urarea de pluguşor pe care Eminescu, Vasile Burla şi L. Nastasi o adresară fostului domnitor Alexandru Ioan Cuza la 1 ianuarie 1870 la Dobling - Bilrothstrasse nr. 26, unde locuia, bolnav de cancer".




Constantin C. Giurescu, în cartea "Viaţa şi opera lui Cuza Vodă", scrie: "La 1 ianuarie 1870, Cuza este vizitat la Ober-Dobling de un grup de studenţi români din Viena, având în frunte pe Mihai Eminescu; ei îi aduc omagiul tinerimii şi sunt foarte bine primiţi de fostul domn".

Tot la Ober-Dobling va fi internat Eminescu în octombrie 1883, în sanatoriul de acolo. Eminescu a studiat la Viena şi Berlin, dar s-a întors cu aceleaşi idei despre România. Dumneavoastră vă mai aduceţi aminte că astăzi este 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române? Poate da, poate nu...

Cu toţii cunoaştem marea prietenie cu Ion Creangă, dar puţini sunt cei care au cunoscut marele suflet al lui Eminescu. El, care nu a fost căsătorit, nu avea grija zilei de mâine, care nu a avut copii, nu ştia cât de greu este să fii cap de familie, îl dojenea pe Creangă în singura scrisoare cunoscută până acum. Nu se cunoaşte exact locul în care se păstrează, iar dintre scrisorile lui Creangă către Eminescu mai există trei.

"Bucureşti, 25 decembrie, 1878: «Dragă Creangă, nu ştiu dacă ai cauze deosebite de nemulţămire împotriva fiu-tău, dar oricare ar fi aceea, te rog să le treci cu vederea şi să-i trimiţi din când în când parale pentru trebuinţele lui estraordinare; mai cu samă însă acuma de sărbători. I-ar trebui, de pildă, o păreche de încălţăminte mai cuviincioasă, căci având acum câteva zile libere şi putând să fie invitat în familie la d. Maiorescu, de pildă, sau într-alt loc trebuie să se prezinte în mod convenabil. Dorindu-ţi sărbători fericite şi mulţi ani în pace şi bine, rămân al tău, M. Eminescu.»"

O scrisoare a lui Petru P. Carp către Titu Maiorescu (amândoi încercau din răsputeri încheierea unei alianţe militare cu Germania şi Austro-Ungaria) atrăgea atenţia: "Şi mai potoliţi-l pe Eminescu". Cunoscut pentru fervoarea cu care susţinea Unirea ţării-mamă cu Ardealul, Eminescu a fost potolit, fabricându-i-se nebunia în... acelaşi mod ca întotdeauna!

"Eminescu şi India", cartea Amitei Bhose, dedicată marelui nostru poet, lansată la 13 ianuarie, la Muzeul Literaturii Române, a marcat împlinirea a 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Amita Bhose, prima traducătoare a lui Eminescu în spaţiul asiatic (Eminescu: Kavita - Poezii, Calcutta, 1969), traducerile fiind realizate în bengali, obişnuia să spună că "Mihai Eminescu e singurul poet european care a făcut India nemuritoare în ţara sa".

Un alt omagiu deosebit a fost adus poetului Mihai Eminescu de peste 250 de graficieni din 74 de ţări în volumul "O istorie a literaturii române desenată de marii graficieni ai lumii", recent lansată la Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Atunci ne-a venit ideea... Ce ar fi făcut Eminescu dacă ar fi avut blog? Aşa că ne-am gândit că ar fi bine dacă am face noi acest lucru pentru el. De asemenea, puteţi lăsa părerile voastre la adresele de mail loreta.popa@jurnalul.ro şi roxana.roseti@jurnalul.ro. Poate părea un nonsens, dar trăim vremuri fără sens, aşa că vă invităm să interacţionaţi (gânduri, poezii, păreri) cu Blogul lui Eminescu: http://blogulluieminescu.blogspot.com.