De izbeliste - Sub adapostul milei

Canale, statii de metrou, sali de asteptare, spitale, scari de bloc. Acestea sunt refugiile celor fara un acoperis deasupra capului la venirea iernii. Cei mai norocosi dintre oamenii strazii prind un loc la azilurile de noapte din Capitala.

Sunt oameni care nu au grija restantei la intretinere, pentru ca nu au locuinta. Marea si singura lor grija e cea a zilei de maine. Iarna, oamenii strazii isi fac casa din paturile de spital de la urgente, din statiile de metrou sau din canale. Cei norocosi prind un loc la azilurile de noapte.

In spatele unor usi pictate, la "Casa Ioana", stau 62 de suflete, in compartimente de lemn cu aer incins. La fereala de moina de afara.

LOCATARI DE NOAPTE. O cuconita de 53 de ani, imblanita in nutrie, cu bretonel de fetita si un dinte lipsa, zambeste intruna. Valerica Barnovschi - fosta educatoare in Iasi. Datoriile la intretinere au adus-o in starea de seninatate si de saracie de acum. Florica Serp, colega de camera duhnind a tutun, e procesomana de meserie de cand si-a pierdut casa. S-a refugiat de frig la azil, vara sta pe strada cu sotul ei, care acum a ramas pe la Piata Rahova, intr-un adapost de celofan.

O tanara de 36 de ani isi plimba in brate fetita de trei saptamani. Mama e una dintre favorizatele adapostului, caci poate sta aici cu fiica si in timpul zilei. Programul pentru ceilalti e de la 6 seara pana dimineata la 8. Mic dejun inclus. "Ii stimulam astfel, sa nu creada ca totul vine de-a gata. Ziua trebuie sa-si caute de lucru", spune coordonatoarea de programe a "Casei Ioana", Marieta Radu.

Ioan Theodorescu, slab ca un tar si cu unghiile netaiate, lucreaza ca paznic, dar tot nu-si permite sa stea cu chirie.

REGULI SI DORINTE. Fiecare dintre locatarii "Casei Ioana" trebuie sa treaca de vizita medicala, este spalat, despaducheat. Si nu trebuie sa-i deranjeze pe ceilalti in nici un fel. Desi regula e sa nu se fumeze, in salonul vopsit bleu, barbatii cu fesuri trase pe ochi mai cad in pacat. Se uita la meci. Un baiat cu ochii blanzi sta amarat in coltul lui. Familia l-a lasat pe cand avea 14 ani la casa de copii, apoi parintii si-au pierdut urma: "Am ajuns de nici nu stiu ce sa-mi mai doresc", se uita fix la albastrul de pe pereti Nicusor.

Domnul Preda se plimba de colo-colo in caruciorul cu rotile. Nu mai are chef de meci, nu mai are chef de nimic la cei 64 de ani ai sai. A lucrat maistru la Suveica 36 de ani, anul trecut a pus gaj apartamentul pentru un prieten care a murit; in decembrie doctorii i-au taiat piciorul ca avea artrita. Aurica isi doreste sa stea nelimitat la adapost, ca a venit gerul si nu stie incotro s-o apuce. Si, sa nu uite, daca putem s-o ajutam cu un anunt la ziar: "Vreau familie de Sarbatori". Atat.

INCOTRO? La azil e tare greu sa patrunzi. Cereri multe, locuri putine. Majoritatea ajung la Urgenta. Pe Stancu Niculae l-am zarit inca de la intrare in Spitalul Universitar. A pasit speriat pe usa Camerei de Garda, incaltat doar cu niste papuci de casa, tragand dupa el o papornita de rafie. Hainele soioase miroseau intepator. A sobolani si a urina. Mainile ii erau inghetate bocna. Din crestetul capului siroiau picaturi de ploaie. Ud si nemancat, barbatul de 57 de ani a colindat ziua intreaga Bucurestiul. Voia la fiica lui, la Comana. A ajuns la Gara de Nord. Si-a lipit fruntea de peretii cladirii, si-a strans genunchii unul langa altul, s-a ghemuit o clipa, "cat sa simt un pic de caldura". A cazut. Si n-a mai stiut de el. "Dumnezeu a vrut cu mine. M-a luat Ambulanta. Uitati-va la talpile mele", se tanguie batranul si-si asaza picioarele rosii si umflate, acoperite de plagi sangerande, pe papucii uzi. "Nu am unde sa ma duc. Ajutati-ma!", se roaga nea Niculae si priveste catre medici. "Ce facem cu el?", "Unde sa-l mai asezam?", se intreaba intre ei, cu ochii tinta la medicul de garda, Roxana Cheler. "Ce inima sa ai ca sa-i arunci in strada? Omul asta are picioarele degerate!", spune doctora Cheler si semneaza foile de internare ale barbatului.

RECUNOSCUTI DE MEDICI. Pentru medicii de la Urgente, oamenii strazii nu mai sunt anonimi. Dupa ce sunt deparazitati si ajutati sa-si revina, dispar doua-trei zile, dupa care se reintorc. De cele mai multe ori, cei care vin au ramas fara case, inselati de propriii lor copii. Vladila Stan este unul dintre ei. A ajuns la spital dupa ce a fost aruncat in strada de baiatul sau, care acum traieste "pe picior mare, in strainatate, dupa ce a vandut casa". Are 72 de ani si mult i-ar placea sa-l prinda si pe al 73-lea intr-un azil de batrani, "daca s-ar putea". Isi strange in pumni tristetea, isi indeasa caciula din lanica verde si incepe povestea celor 35 de ani cat a fost membru al ansamblului folcloric "Doina Armatei". Calatoriile facute in China si in toate tarile socialiste, laudele ce i se aduceau de catre dirijorul Dinu Stelian pentru talentul cu care canta la fagot sunt ca un bandaj pentru sufletul sau. Iesirea din spital ar insemna pentru el, ca si pentru ceilalti 6 cu care imparte salonul, condamnarea la un trai sub cerul liber. Moartea.

ALUNGATI DE COPII. Ar vrea el sa spuna multe. Ba despre un nepot care ar putea sa-l ia la el "numai daca il rugati dumneavoastra, poate", ba despre cocsartroza de care sufera. N-are prea multa vreme. Vorbele fara noima ale vecinului sau de pat, nea Ion Andreica, il deranjeaza, mai ales ca batranul este si schizofrenic. Face pe el, vorbeste vrute si nevrute si plange dupa familia sa. A sunat asistentul social acasa la batran. Copilul sau nici nu vrea sa auda de el. Se multumeste ca a scapat de o asa povara si-l lasa in mila medicilor. "E strigator la cer. Daca vara se mai descurca, iarna e dezastru. Zilele trecute, cand a fost si gerul acela puternic, au venit la noi oameni intepeniti de frig", spune Irina Stoica, una din asistentele medicale.

FARA SPERANTA. La fel a facut si tanti Maria. De zile bune, casa ei este acum spitalul. Femeia are 82, 83 de ani. Nici ea nu mai stie bine. In fiecare seara se roaga asa: "Doamne, fie ia-ma la tine, fie ajuta-ma sa ajung la un azil!". Ochii i s-au dus de tot in fundul capului de atata plans. Stie ca acum este in gazda la spital. Mai stie insa ca "maine" ar putea oricand sa nu mai fie. Nea Stan nu a uitat sa strige la plecare: "Sa-l cautati, va rog, pe nepotu’ meu! Daca ii ziceti dumneavoastra, sigur o sa vina... va rog!".

LA METROU. Cei care nu au nici un fel de acoperis deasupra capului gasesc caldurica la metrou sau in canale. La Universitate, o gasca de 6 copii, rebegiti de frig, se joaca leapsa pe scarile rulante.: "Am fost prin multe orfelinate, dar cel mai mult am stat in canal la Grozavesti si la Obor", spune un pusti murdar de 18 ani, cu buze rasfrante si frunte lata. Se lauda ca el nu prea trage bronz, in schimb fumeaza de stinge. Se incapataneaza sa-si caligrafieze singur numele timp de doua minute: Radu Nicu Grafian.

Vali e mai smecher: cere bani pentru orice vorba, are cercel in ureche si ii mai altoieste pe ceilalti. Sta pe strada ca-i place, iar cu frigul asta isi gaseste cuibusor la metrou. Un pusti bubos, cu palton unsuros si punga la gura, se clatina razand. Zice ca anturajul l-a adus in starea asta. Si aurolacul de Ploiesti pe care traficantii i-l vand. Pe langa frigul care le musca fetele de la o vreme, copiii strazii se mai tem de pedofilii care le dau tarcoale si ii filmeaza cu telefonul.

GREUTATI
"Majoritatea celor culesi de pe strada sunt batrani. Vin degerati, cu cateva haine pe ei, mai mult de vara decat de iarna. Ne creeaza mari probleme, pentru ca ocupa paturile celor care poate vin cu rani grave si care pot oricand sa moara. Din pacate, nu avem ce sa le facem. Trebuie sa-i ajutam cumva" - Roxana Cheler, medic de garda Spitalul Universitar Central

DORINTA
"Vara ne mai descurcam. Ca te mai dai dupa soare. Iarna, maicuta, ne pune capac. Tare mult as vrea sa stau la un azil, sa stiu ca nu mai imi da nimeni cu piciorul. Asa a facut nora-mea cu baiatu’ pe care l-am infiat. I-am facut un bine, nu? Acu’ el mi-a luat casa..." - Maria Grecea femeie fara casa

SARACIE

La nici 200 de metri de "Casa Ioana", sub scara unui bloc, doarme o familie cu 6 membri. Mariana Buga, mama, intra aplecata pe jumatate in cusca de lemn de sub piatra rece a blocului. O icoana primita de pomana, o masuta si un pat captusesc culcusul. In patul in care abia ar incapea un caine ciobanesc se inghesuie femeia, cu fata de 20 de ani, Roza, cu Marian si Vasile. Plus bunica lor epileptica. "Copiii isi fac lectiile afara, ca nu incapem. Avem o singura geaca. O purtam pe rand, care cum iese", spune Mariana.

ACTE DE CARITATE LA SPITALELE DE URGENTA

UNUL DUPA ALTUL. Batranii nu apuca sa stea mai mult de doua zile in spital, ca vin alti "degerati" care le iau locurile "Nu au nici acte de identitate. De asigurari sociale nici nu mai vorbesc. Din mila, ii «gazduim» la spital. Ar trebui sa se faca ceva", spune doctora Cheler. La Spitalul Universitar vin zilnic peste 5, 6 oameni ai strazii. "Tot ca sa nu-i lasam pe-afara culcam cate doi in pat", spune doctora Cheler, desi "acesti batrani ar trebui sa fie acasa, pentru ca noi sa fim lasati sa avem grija de cazurile urgente". Conform statisticilor Serviciului de Ambulanta Bucuresti, luna aceasta s-au inregistrat 79 de cazuri sociale, dintre care 17 de hipotermie. Â

IN ZADAR

Nu putine au fost cazurile cand medicii au trebuit sa amputeze un picior sau sa opereze de urgenta degeraturile. "Tratamentele pentru degeraturi pot dura si saptamani intregi. Degeaba insa ne straduim noi sa-i facem bine, daca ei se intorc in acelasi mediu umed, in frig, pe strazi! Ranile se infecteza si practic le facem mult rau decat bine." Doctora Cheler ofteaza. A spus de atatea ori povestea tragica a acestor oameni. "Nimeni pare sa nu o auda." Dovada, puhoiul de oameni care ajunge la Urgente, cerand ajutorul.