Milog in orchestra nomazi-lor cersetori. M-am luat dupa ei, fara sa stiu exact unde ajung. Cica la "Stramburg". Adica unde, la Strasbourg, ori la Ham-burg? Undeva prin Italia, unde se vorbeste nemteste ca la sasii nostri. La pescu-it de eurocenti, i-am urmat pe rromi in toiul celui de-al doilea exod. Primul a fost de nevoie, catre Bug, sub Antonescu. Acum ne ducem spre Vest, in lagarul primitor al Europei.

In urma cu ceva vreme, un amic englez care are un magazin de artizanat la Bristol m-a rugat sa-i intermediez o afacere. Voia sa cumpere o cantitate destul de mare de ibrice si tingiri lucrate manual, din cupru. Fiind nascut in judetul Sibiu, stiam ca tiganii din jurul orasului Medias lucreaza foarte bine in arama. Rudele mele mi-au spus sa ma duc la Brateiu, un fost sat sasesc, locuit acum in majoritate de tigani.

Localitatea (situata in nordul judetului, pe valea Tarnavei Mari), e foarte aproape de Medias. Am ajuns acolo cu un taxi, luat de la gara, in doar zece minute. Cum am ajuns am vazut un om cu palarie care vindea pe marginea soselei un cazan de tuica.

LA INCEPUT A FOST ITALIA. I-am zis ca as fi interesat de o cantitate mai mare de vase de arama si omul m-a luat incet: "No, domnu’ meu, haida sa merem sa bem o tuica, nu ii graba". Isi spunea Imi, prescurtare de la Emil. Dupa cum aveam sa constat, pe toti tiganii cortorari (dintre care facea parte si noul meu prieten) ii cheama Nicolae, Petre sau Emil, iar pe femei, Maria sau Eva. Nume de familie sunt doar doua in toata comunitatea, Caldarar sau Lacatus.

SOCIALIZARE. Am mers sa bem un pahar in curtea lui. Era prietenos, dar mi-a spus ca nu ma prea poate ajuta. Majoritatea barbatilor erau plecati afara, "la munca". Si el ar fi fost tot acolo, dar fusese "deportat" in urma cu trei luni. Oricum, nu prea avea chef sa se apuce sa bata cu ciocanul in tabla. Cazanul il facuse anul trecut. Mi-a spus ca la un ibric munceste doua-trei ore pentru noua euro, cat oferea englezul, el ii facea afara intr-o singura ora. Mi s-au aprins niste beculete, s-a estompat entuziasmul afaceristic si mi s-a trezit instinctul de jurnalist. L-am intrebat unde se duce si ce munceste. Raspunsul a venit scurt: "Merem la cearsit, domnule". De vreo patru ani, cortorarii din Brateiu au iesit in Europa. Am dedus ca la inceput au mers in Italia. Asta pentru ca atat Imi, cat si nevasta lui, Maria, stiu sa zica "prego signore!" si "mangiare". In plus, in timp ce beam tuica, femeia a vazut la televizor niste imagini din Piata San Marco din Venetia si a zis: "No, aici era ghiavoli nebuni cu masti, care urla!". Am tras concluzia ca fusese acolo in timpul carnavalului. Intre timp au itinerat si alte tari, carora le spun tot Italia.

SUB SURTA. Fiindca un strain in Brateiu atrage, in curte la Imi au aparut si alte neamuri. Unii dintre tigani erau blonzi cu ochi albastri. De altfel, ei, care vorbesc romani si ale caror femei umbla in port national tiganesc cu fuste colorate, nu se considera tigani. Probabil pe vremea lui Ceausescu, in faza protocronista a regimului, a aparut la Brateiu un personaj mitic, dom’ profesor (nimeni nu mai stie cum il chema), care le-a explicat ca sunt urmasii dacilor liberi.

De atunci, o tin una si buna ca-s daci get-beget. Ii privesc cu superioritate pe ceilalti membri ai comunitatii lor din comuna, asa-numitii "rromi de matase", fosti robi, care sunt doar romanofoni si nu au un port specific. Pe aia ii desconsidera si ii fac tigani.

Printre cei adunati sa ma vizioneze era si Luta (bineinteles pe numele de botez Maria), o femeie volubila, la vreo 35 de ani. Fusese pana acum de trei ori afara.

CAZAREA. Prima oara nu prea stia ce si cum, dar a invatat repede cuvantul Kosovo. Era o perioada in care multi albanezi kosovari fugisera din cauza razboiului, portul femeilor albaneze aducea vag cu al corturareselor, iar occidentalii erau sensibili. Mi-a explicat cum isi facuse un saculet special pe care il baga "sub surta", cum ii spunea ultimei fuste de dinaintea organului genital neprotejat de chiloti: "Carabinistii nu cata sub surta, avea rusine!".

De locuit, a stat la inceput la rulota impreuna cu niste tigani mai experimentati dintr-un sat vecin, apoi, dupa ce a inceput sa produca, "la otel".

Hotelul era dupa toate probabilitatile o pensiune ieftina. Stateau sapte femei in camera, dar aveau dus si calorifer, conditii care lipsesc in gospodariile din Brateiu. Fiecare din ele dadea cate patru euro pe zi. "Ziua de munca" tinea de la opt dimineata, cand italienii plecau la lucru pana pe la noua seara, dar, dupa spusele Lutei, scotea chiar si 70-80 de euro pe zi. Seara se ducea sa schimbe maruntisul adunat "la domnu’ macelar": "Imi dadea domnu’ hartii d’alea fremoase. Al mai tare imi placea alea portocalii ca era de valoare". Am intrebat daca si cumpara ceva de la macelar. I-am invartit cutitul in rana. Nu se putuse obisnui cu bucataria meridionala: "Ma duceam la gara, unde era vagone d’ale mari, cu frigider. Ma rugam de oamenii care incarca si-mi taia bucati de muschi. De multe ori avea raci si octopoade d’ale cu picioare. No, da-le-n nevoia, cum sa mananc eu racile? Luam racile si le puneam la cutia de posta la oameni, asa nu le suportam. Mai bine nu mancam deloc decat sa manc ale raci".

A DOUA "IESIRE" A LUI PETRE. Dintre tiganii adunati in curte imi atrasese atentia de la bun inceput un mos imbracat cu un fel de rubasca alba, cu palarie si barba sura, lunga. Tacea si tragea incontinuu fum din tigari fara filtru. Era Petre Lacatusu, de 83 de ani.

Langa el, statea tolanita pe o naveta de bere Caldarar Iova, concubina lui de peste 40 de ani. I-am intrebat si pe ei daca au fost in Europa la cersit. Mosul mi-a raspuns: "Am fost, cum nu! O fost a daoua ora cand merem in strainatate.

Prima oara o fost mai urat.

Ne-o luat cu forta Antonescu, ne-o dus la Bug si ne-o bagat in grajduri, la munca fortata la camp. Ne dadea bataie daca meream de la grajd in sat sa luam mancare pe auru’ pe care-l aveam pitit. Oricum ne-o fost mai bine decat la jidanii care or stat cu noi. Lor le-or spus ca-i duce la Palestina, da’ i-or trecut Bugul si i-or impuscat."

Experienta de la cersit i se parea un lux fata de prima iesire de peste granita. Cu mutra si varsta lui scotea euro frumosi. Au stat intr-o rulota doar el si tusa Iova si-a luat "rachie d-ala, vischi", ba chiar si-a cumparat si o pipa, pe care nu o foloseste, fiindca e frumoasa si ii e frica sa nu o strice.

CASE SI NUNTI. Intregul sat Brateiu pare un santier parasit. Pentru tiganii din Brateiu nu sunt importante casele in sine, ci numarul lor. Cu banii adusi din strainatate s-au apucat sa-si ridice case.

Ei stau cate cinci-sase oameni in singura camera utilizabila din prima casa pe care au inceput sa o construiasca. La restul de doua sau trei case pe care le au, conteaza doar sa se vada peretii "la rosu". Cum inalta pereti si pun un fel de acoperis, se apuca de alta constructie, asa ca nici una din ele nu e terminata.

Alte treburi mancatoare de euro sunt nuntile si nasterile (botezul in sine nu prea are importanta, se face si la trei ani, atunci cand i se gaseste copilului un nas "important").

Fetele se casatoresc pe la 14-15 si nunta e musai sa aiba peste 100 de invitati. In mod normal, dupa chefuiala, familia miresei da teapa la zestre, asa ca iese o bataie cu furci si ghioage, fata e returnata si cele doua clanuri pun de alte ceremonii nuptiale care costa alti bani. Cand se naste un baiat, tariful de facut cinste e fix: 300 de euro. La fete, spre satisfactia buzunarelor tiganilor, nu se face cinste.

LA STRAMBURG. Am ramas peste noapte la Brateiu. Am fost cazat intr-o camera fara geamuri la Maria Caldarar, zisa "Blonda", o femeie la vreo 50 de ani, al carei barbat era plecat. Si ea se intorsese de curand din strainatate. Am intrebat-o unde a fost. Mi-a zis mandra: "La Stramburg!". Stramburg putea sa fie la fel de bine Hamburg, Strasbourg sau Frankfurt. Am vrut sa aflu unde-i orasul-fantoma. Mi-a spus: "La Italia!". Mi se parea ciudat. Am continuat sa o chestionez: "Ce limba vorbesc aia?", "Cum arata acolo?". M-a bagat in ceata rau de tot: "No, pai ce limba sa vorbeasca?! Saseste, ca asti cinci sasi de mai e prin sat... Ii o mitropolie mare, numa’ aur, unde io stau pe trepte si-mi da lumea bani. Sara vine mitropolitu’, cu care-s inteles, si ii dau a treia parte din bani... Io-te, n-am apucat sa-i schimb pe toti". Si-a scos de sub fuste un sac cu maruntis in euro, zloti si forinti.

Am reusit sa-mi dau seama doar ca are un blat cu vreun popa sau calugar catolic. Nu stiu ce mi-a venit sa o rog sa ma duca si pe mine la Stramburg. Mi-a zis ca din Brateiu nu mai pleaca nimeni prea curand, ca au majoritatea interdictie, dar m-a sfatuit sa iau legatura cu Ianos, un tigan din Medias, care-si lua zborul peste trei zile. Asta am si facut si Stramburg-ul meu a fost München.

Doo zile cersetor profesionist

MESERIE. Tiganii abandoneaza meseria traditionala de caldarar pentru statutul de "cersetor profesionist"

Acum cateva luni, colegul meu de redactie, Vladimir Ioan, a scris un reportaj care se chema "Doo zile gunoier", dupa ce a invartit tomberoane incognito. I-a iesit foarte bine si cu toate ca-s bun amic cu Vladut, ma simteam usor vexat profesional. Cand am batut palma cu Ianos sa ma ia la cersit in Germania, mi-am soptit in barba ca o sa fiu si eu "doo zile cersetor". Singura conditie a tiganului unguresc a fost sa nu dau nume intregi sau sa nu public mutra lui si a "salariatilor" sai.

CU ACTE-N REGULA.Grupul, care trebuia sa rupa inimile nemtilor, era format din 12 persoane, cu mine cu tot. Cand nu voiau sa-i inteleg incepeau sa vorbeasca intr-o combinata de tiganeasca si maghiara, care suna sinistru. Dupa ce au dezbatut in limbajul lor strict personal vreun sfert de ora, s-au decis ca sunt cel mai in masura sa ma prind daca "actele" sunt in regula sau nu. Ianos, experimentat stia ca nu poate pleca impreuna cu cei patru minori pe care-i avea in dotare (doua fete, doi baieti, cu varste intre 14 si 17 ani), decat daca are declaratiile de acord al parintilor, autentificate la notariat. Hartiile pareau in regula, dar uitandu-ma pe internet am vazut ca mai trebuia desemnat si un tutore cu cazier curat. A fost desemnat rapid drept tatic de ocazie Tibi, un june de 19 ani, care nu trecuse pe la parnaie, iar mie mi-au crescut actiunile.

BUNE MANIERE. Am mers cu autocarul in jur de 24 de ore, timp cat sa mi se faca un instructaj riguros. Mi s-a spus sa ma dau student polonez sau ceh, sa zic pe englezeste o poveste cum ca mi s-a furat portofelul si vreau sa ajung acasa. Cica nu trebuia sa strig nimic sau sa umblu cu pancarde, ca ma umfla Polizei. Autocarul ne-a lasat undeva la cativa kilometri de München, pe autostrada care leaga orasul de Stuttgart. In spatele benzinariilor, pe autostrada, langa niste padurici sunt un fel de popasuri-campinguri libere. Poti sa stai acolo cu rulota sau cu cortul. Am gasit un melanj de populatie care m-a mirat: nemti onorabili iesiti la picnic cu familiile, studenti cehi, unguri sau polonezi, care bantuie Europa, tigani din Romania. Prietenii mei au instalat corturile aduse de acasa. Eu, contra doi euro pe noapte, am fost acceptat in rulota unor cersetori instalati acolo de o luna, din comuna sibiana Apoldu de Sus.

JUMA’ DE NORMA. A doua zi de dimineata am pornit pe jos spre Munchen, drum care a tinut cam o ora. Grupul s-a impartit in echipe de cate doi, fiecare cu zona lui: unii la Parcul Olimpic, altii pe langa fostul parlament al Bavariei sau pe la catedrale. Eu, impreuna cu Tibi, am primit zona garii centrale. Am hotarat sa stam cam la 50 de metri unul de altul, fiecare cu povestea lui. Am indraznit sa abordez un domn solid, la vreo 60 de ani, cu ochelari cu rame aurii: "Gutten tag! Bitte schon... ich bin student", dupa care am bagat, pe englezeste povestea cu portofelul. Nu stiu ce mi-a raspuns mosul, dar, dupa ton cred ca m-a injurat. Nu m-am descurajat si am atacat o mama cu copil in carucior. Am produs primii 20 de eurocenti. Am tinut-o tot asa vreo doua ore. Cel mai mult, o moneda de doi euro, mi-a dat o cucoana destul de coapta dar cu un mare tatuaj, reprezentand un dragon, pe umar. M-a tras si de barba, in semn de simpatie. Fiindca ma plictiseam, incepusem sa variez povestile: ba ca vreau sa ajung la un concert imaginar al trupei Manu Chao, ba ca vreau pur si simplu sa rad o bere. La un moment dat, au aparut doi civili, care au strigat: "Halt! Polizei!". M-am uitat inspre Tibi si am vazut ca si la el venisera doi insi. Le-am cerut legitimatia, mi-au aratat-o si apoi m-au dus la o masina fara insemne, unde Tibi ajunsese. Mi-a spus pe ro-maneste: "Nu te speria, da-le pasaportul!". Politaii s-au uitat daca sunt sarit din viza, au verificat numele pe un computer de la bordul masinii, sa nu fim dati in urmarire. Cu toate ca avea o mutra care exprima faptul ca ne-ar fi strans de gat cu mare placere ne-a zis pe un ton plat: "Danke schon... auffwiedersen meine herren". Dupa episodul asta am zis ca facusem jumatate de norma, l-am lasat pe Tibi la munca si m-am retras la o bere nefiltrata, pe o terasa. Am facut monetarul: 10,4 euro. Seara, la rulota, mi-am dat seama ca jucam inca in categoria "Onoare". Dupa 10 sau 12 ore de munca, prietenii mei facusera peste 50 de euro.

MI-ERA MILA DE MINE. A doua zi, inainte sa plec la "lucru" mi s-a rupt rama de la ochelari. Chiar aveam un motiv concret sa cersesc. M-am postat in acelasi loc, iar privirea mea miop-abulica si faptul ca imi aratam rama facuta bucati au starnit mila. Am strans nu mai putin de 12,34 euro in mai putin de 2 ore. Incepusem sa ma bucur de banii scosi din cerseala si imi depaseam conditia de jurnalist. Mi-am dat demisia din functia de milog. Am cumparat un tub de super-glue si am plecat iar la bere. In timp ce-mi lipeam ochelarii am auzit langa mine vorbindu-se romaneste. Erau trei tipi in slapi, iar unul zicea tare aratand spre chelnerita: "Uite ce buci are asta!". Femeia, blonda si plina de rotunjimi, as fi jurat ca e nemtoaica, s-a intors spre oamenii in slapi si a zis: "Buci are ma-ta! Carati-va de aici, nu dau bere la porci!"

SCOP IN VIATA
"Neamtu’ ii neamt. La astia nu e ca la Spania sau la Italia, unde trebe sa urli sa te dai disperat sa sara oamenii cu bani. La neamt ii ceri bani ca iti trebe la ceva si daca ii fraier, iti da. Poti sa zici ca esti betavan-alcoolist, ca iei droguri, ca vreai sa-ti iei masana. Important ii sa ai un scop in viata" - Ianos, sef de trib

BATAILE
"O fost a doua oara cand merem in strainatate. Prima oara o fost mai urat. Ne-o luat cu forta Antonescu, ne-o dus la Bug si ne-o bagat in grajduri, la munca fortata la camp. Ne dadea bataie daca meream de la grajd in sat sa luam mancare pe auru pe care-l aveam pitit. " - Petre Lacatus, fost deportat