Cristian Serban a venit in Germania, in orasul Hanovra, pentru a munci si a trimite bani acasa, familiei ramase in tara. Dar barbatul in varsta de numai 23 de ani a murit in timp ce incerca sa fure niste haine dintr-un container de donatii de imbracaminte folosita. Moarta lui tragica scoate la iveala viata dificila tipica zecilor de mii de muncitori din Europa de Est, comenteaza revista germana Der Spiegel, care acorda un spatiu foarte amplu unui reportaj pe aceasta tema.
Intr-o dimineata geroasa de februarie, doi trecatori au facut o descoperire macabra - doua picioare iesind dintr-un container pentru imbracaminte uzata, in cartierul Oststadt din Hanovra. Un barbat ramasese blocat cu capul in jos, partial prins in deschiderea capacului metalic al containerului. Nu mai respira, iar membrele sale erau inghetate. Pompierii au avut nevoie de echipamente speciale pentru a recupera corpul neinsufletit. Autopsia a aratat ca victima se sufocase.
Putine persoane din Hanovra il stiau pe tanarul in varsta de 23 de ani, necasatorit, care se numea Cristian Serban.
Cazul a fost rezolvat rapid de biroul procurorului. Deoarece nu a fost implicata nicio terta persoana in moartea lui, cazul a fost prompt indosariat si tratat drept nu mai mult decat un accident tragic. Dar moartea mizerabila a tanarului roman, care si-a pierdut viata pentru cateva articole de imbracaminte folosita, scoate in evidenta situatia lucratorilor imigranti din Bulgaria, Romania, Slovacia, Polonia, Republica Ceha si Slovenia, comenteaza Der Spiegel.
Sunt zeci de mii la munca de jos
Zeci de mii de barbati si de femei din Europa de Est muncesc din greu in Germania. Ei lucreaza ca muncitori in constructii, spalatori de vase in restaurante, culegatori de sparanghel si mere in zone rurale, iar unele dintre tinere isi vand chiar corpul ca prostituate. Multi lucreaza fara autorizatiile necesare, sunt platiti cu salarii mizerabile si locuiesc in case darapanate. Cu toate acestea, prefera viata din Germania conditiilor mizerabile din tarile lor de origine, subliniaza jurnalistii de la Der Spiegel.
Venea din Galati
Dintre cele aproximativ 14.000 de persoane fara loc de munca din Galati, orasul natal de pe Dunare al lui Cristian, peste 10.000 nu mai primesc ajutor de somaj de la stat. Cei care pot gasi de lucru in otelaria din oras sunt relativ norocosi. Tatal lui Cristian are un astfel de loc de munca, dar salariul sau lunar este de numai aproximativ 150 de euro (188 dolari) iar impreuna cu cel al sotiei, care este bucatareasa, de abia le ajunge pentru a intretine familia, mai ales ca sora lui Cristian, care este in varsta de 17 ani, este inca la scoala si nu contribuie cu nimic la veniturile casei.
Cristian a fost nevoit sa-si asume de timpuriu responsabilitatea in viata si a renuntat la visul de a studia electronica. De indata ce a terminat scoala a trebuit sa aduca bani acasa, iar constructiile au fost cea mai buna optiune. Dar chiar daca era un muncitor calificat si plin de zel, aducea mai putini bani decat tatal sau. Cristian, care isi dadea cea mai mare parte din salariu familiei, nu isi putea permite niciunul dintre lucrurile la care ravnesc tinerii de obicei, precum un celular, haine la moda si o masina.
Era timid, nu vorbea limbi straine
Planul sau de a pleca in Europa de Vest i-a speriat pe parintii sai. Aveau nevoie de bani, dar erau, de asemenea, ingrijorati de faptul ca singurul lor fiu, un tanar timid, care nu vorbea nicio limba straina si nu a plecat niciodata de acasa, nu avea calitatile necesare pentru a se adapta intr-o tara straina. Singura mangaiere era faptul ca acesta avea un contact in Occident, pe unchiul sau. Acesta a spus familiei ca se pot face o multime de bani in Italia si a promis ca va avea grija de Cristian. "Promite-mi ca o sa ai grija de el!', i-a zis tatal lui Cristian fratelui sau, care i-a raspuns ca asa va face.
Intalnirea cu domnul M.
In timp ce lucrau la recoltarea maslinelor in Toscana, cei doi romani l-au cunoscut pe M., un om de afaceri italian care urma sa fie viitorul lor angajator. Acesta detinea pe langa plantatia de maslini din Italia mai multe cladiri in Germania. S-a gandit ca poate folosi doi oameni capabili precum cei doi romani.
M. detine o cladire mare cu apartamente la Hanovra, un fost hotel, care trebuia renovat de urgenta. Batand palma, romanii au fost de acord sa lucreze la el in Germania si au plecat in toamna anului 2011. Cei doi au muncit din greu de dimineata pana seara. Au astupat conducte vechi, au scos toalete darapanate, au demolat pereti din rigips, au construit noi pereti, au instalat podele si au carat saci grei de ciment. Au inghitit mult praf si in fiecare seara cadeau epuizati.
Un alt fel de exploatator
Angajatorul lor nu era un exploatator clasic. A dat o mana de ajutor si nu s-a ferit sa faca orice munca. Lua micul dejun cu muncitorii, le cumpara cafea, se tutuia cu ei si le-a platit munca. Il aprecia in mod deosebit pe Cristian. "A fost ca un fiu pentru mine', isi aminteste M, citat de Der Spiegel.. Dar el era si foarte constient de avantajele angajarii de lucratori romani. M. nu platea contributiile la asigurarile sociale sau primele de asigurare si stia foarte bine ca salariile muncitorilor germani sunt mult mai mari.
Cei doi romani nu au aplicat niciodata pentru un permis de munca, desi muncitori ca ei pot lucra in Germania, cel putin teoretic, potrivit Der Spiegel. In realitate, insa, permisele pentru o astfel de munca sunt eliberate numai in conditii specifice. Una dintre ele este faptul ca angajatorii trebuie sa aiba in vedere in primul rand germanii someri cu calificari similare.
Mai pe langa lege
Pentru a evita problemele, M. i-a pus pe ambii romani sa semneze un certificat comercial si i-a inregistrat la autoritati drept contractori independenti. Dar aceasta independenta nu este decat o prefacatorie, potrivit Der Spiegel. Contractorii independenti isi gasesc propriile locuri de munca, lucreaza pentru mai multi angajatori si au diferite optiuni. Cei doi romani lucrau numai pentru M., astfel ca de fapt erau angajati, si nu contractori independenti.
Romanii duceau o existenta sumbra, muncind, mancand, dormind si revenind apoi la munca. Cristian impartea o camera mica cu unchiul sau si trimitea cea mai mare parte din salariu familiei sale. Pentru a avea un castig suplimentar lucra in unele seri ca spalator de vase in restaurantul italian pe care M. i l-a inchiriat altui italian.
Viata lui Cristian in Germania
Cristian isi petrecea cea mai mare parte a timpului liber uitandu-se la televizor cu unchiul sau, band cate o bere, dar nu mai mult de unul sau doua pahare. Nu stia decat cateva cuvinte in germana, astfel ca rareori se aventura singur in oras. Uneori mergea la o discoteca, dar, desi isi dorea o prietena, nu a intalnit niciuna acolo.
Unor persoane din afara tanarul le parea introvertit, aproape inhibat. Se simtea izolat intr-o lume care nu-l intelegea si pe care nu o intelegea. A ajuns sa aiba incredere in Sari Catalan, un german de origine turca, proprietarul unui chiosc, si in vecinul sau italian Marcel, chelner la o cofetarie. Prin gesturi si cateva cuvinte in germana i-a povestit uneori lui Catalan viata lui de zi cu zi. Uneori se uita la fotbal la televizor, cu Marcel, sau mergea la unul dintre barurile din apropiere cu acesta. Isi permitea putine. Punea deoparte banii care nu erau destinati familiei. I-a spus sefului sau ca vrea sa cumpere un apartament in Romania, chiar daca va fi nevoie de inca 20 de ani pentru aceasta. Cristian isi cumpara hainele de la un lant cu reduceri.
Blestemul containerului
Multi vecini din cladirile din jur din Oststadt, lucratori imigranti precum Cristian, duc o viata modesta similara. Printre ei se afla bulgari, croati si polonezi, precum si indieni si pakistanezi, dar ceea ce au in comun este faptul ca traiesc cat mai frugal posibil, astfel incat sa-si poata trimite castigurile acasa.
Containerul mare pentru donatii de imbracaminte folosita, plin cu tricouri, pulovere, pantaloni si pantofi vechi este o atractie pentru comunitatea locala de imigranti. El este dotat cu un mecanism antifurt, dar ''acrobati'' inteligenti au reusit sa eludeze mecanismul. Si Cristian a reusit sa ajunga in interiorul containerului de mai multe ori. Principiul este simplu: cand dispozitivul proiectat sa primeasca imbracamintea este apasat in sus, se creeaza un spatiu de aproximativ 20 cm, suficient pentru a ajunge in interior si a trage articole de imbracaminte, de obicei ambalate in pungi de plastic. Tehnica necesita concentrare, un bun control al corpului si sa fii slab. Ceea ce era cazul la Cristian.
O moarte stupida
Cu o saptamana inainte de tragedie, Cristian si unchiul sau au vazut cu ochii lor cat de periculoasa este aceasta metoda. Pe drumul spre casa au auzit strigate disperate de ajutor venind din container. Un lucrator, tot roman, alunecase in recipientul de otel in timp ce incerca sa fure haine si fusese blocat in interior, respirand cu greu. Cand compatriotii sai au reusit sa-l scoata, omul era in stare de soc.
La 9 februarie, temperatura era sub punctul de inghet. Cristian parea deprimat in acea zi si cu greu scotea un cuvant. Mama lui era la spital, iar situatia financiara de acasa era mai tensionata decat de obicei. Cristian a pus 500 de euro in buzunar, cu intentia de a-i trimite in Romania.
Dupa munca a baut mai multa bere decat de obicei, in speranta de a uita de necazuri. S-a dus cu Marcel la pub-ul traditional german ''Spectacle'', unde Cristian cel econom i-a cumparat o bere prietenului sau pentru prima data. Sari Catalan a fost ultima persoana care l-a vazut in viata. Cristian a cumparat de la chioscul sau patru sticle de bere pe care le-a pus intr-o punga de plastic. Sari a fost surprins de faptul ca avea pe el doar un pulover subtire in acea noapte in care temperatura scazuse la -13 de grade Celsius.
Ajutor pentru inmormantare
Containerul se afla la numai circa 50 de metri distanta. Nimeni nu a stiut ce a incercat Cristian sa scoata din el. O jacheta groasa de iarna, deoarece si-o pierduse pe a lui? Pantofi vechi, deoarece nu vroia sa dea bani pe unii noi? Haine rezistente de lucru, deoarece ale lui erau purtate si murdare? Este clar ca si-a pierdut echilibrul, a ramas blocat si nu a putut sa se elibereze. In dimineata urmatoare, pompierii au gasit punga de plastic cu sticlele de bere pe trotuar si banii pentru mama lui in buzunar.
Trupul lui Cristian a fost pus intr-un sicriu de zinc si trimis in Romania. Angajatorul sau, M. a platit o parte din costurile de transport, deoarece parintii lui nu-si puteau permite acest lucru. Angajatii de la restaurantul italian unde Cristian spala vase au facut cheta pentru inmormantare. Peste 400 de persoane au participat la funeralii, la Galati.
Gest
Primaria orasului Hanovra a dispus ca acel container in care a murit Cristian Serban sa fie mutat. Potrivit unui purtator de cuvant al primariei, a fost scos "din respect pentru indoliati''.
Activitatea de constructie la cladirea italianului M., care a fost intrerupta scurt timp dupa moartea lui Cristian, este din nou in plina desfasurare. Unchiul lui Cristian a gasit deja un inlocuitor pentru nepotul sau decedat, aducandu-si o alta ruda din Romania, in Germania, isi incheie Der Spiegel povestea, ca intr-un epilog de film, dar despre o realitate incontestabila. (deak.istvan@jurnalul.ro)