Despre case care (nu mai) plâng

Fiţi cinstiţi şi recunoaşteţi: de câte ori v-aţi plimbat la pas prin Bucureşti şi aţi ajuns la destinaţie cu senzaţia de "retină zgâriată"? Şi nu e vorba de tomberoane insuficiente, debordând de reziduuri fetide, de aurolaci sau câini comunitari - deşi ei există - ci de ceea ce ar trebui să dea identitate unei capitale europene: clădirile. Din păcate, "micul Paris" a devenit gri o dată cu epoca de tristă amintire şi ca o sorcovă după 1990.

Din fericire, există oameni cu pregătire de specialitate care, de câţiva ani, s-au implicat în proiecte menite să ne facă mândri că locuim în Bucureşti. Să tragă semnale de alarmă acolo unde este cazul. Vorbim despre reabilitarea patrimoniului bucureştean. Asociaţia neguvernamentală Rhabillage a luat fiinţă acum doi ani. Activitatea sa constă în derularea unor programe de informare a publicului asupra patrimoniului cultural românesc, de promovare şi de protejare a acestuia.

Toţi cei implicaţi în demersul salutar numit Rhabillage au avut nevoie de o bază de date. În 2006, un grup de studenţi voluntari, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti, a demarat întocmirea unei galerii online a caselor degradate din Bucureşti. Proiectul s-a numit "Case care plâng". În timp, această iniţiativă s-a dezvoltat şi a devenit un proiect de cercetare, structurat în două componente complementare: realizarea unei arhive online a clădirilor degradate, cu valoare arhitecturală şi istorică din întreaga ţară şi promovarea acestei baze de date la nivelul publicului larg, ca semnal cu privire la starea patrimoniului arhitectural românesc. De aici până la "Case care nu mai plâng" n-a mai fost decât un pas.

Ce e o casă care nu mai plânge? Este acea clădire cu valoare istorică şi arhitecturală, construită înainte de anul 1950, care a trecut printr-un proces de reabilitare sau restaurare, în ultimii 10-15 ani. Procesul de restaurare presupune aducerea construcţiei la forma originală, reabilitarea presupunând reconversie funcţională şi parţial formală. Sunt vizate diverse clădiri, de la mici case de locuit până la monumente istorice. La nivelul Bucureştiului, au rezultat 300 de clădiri reabilitate corect, dintre care doar 20 pot sta drept modele de bună practică în acest domeniu. În schimb, există peste 4.000 de "case care plâng", construcţii degradate sau demolate, monumente istorice sau simple construcţii cu valoare arhitecturală şi istorică pentru oraş, şi peste 400 de clădiri asupra cărora s-a intervenit într-o manieră necorespunzătoare, fiindu-le afectată iremediabil identitatea. Să ne gândim, de exemplu, doar la tâmplăria termopanelor care anulează identitatea unor clădiri interbelice din Cotroceni ori la culoarea ţipătoare aplicată pe cupola unei mănăstiri-emblemă din apropierea Arcului de Triumf...

Concluzia acestui proiect se constituie într-un îndemn. Atât timp cât privim case, le construim şi locuim în ele, arhitectura este un subiect care ne priveşte pe toţi! Bucureştiul are nevoie de noi toţi pentru a creşte frumos.