Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un izvor memorialistic valoros. Aşa numeşte academicianul Florin Constantiniu cartea lui Grigore Aldescu-Aldea “Diplomaţi români în Japonia”.
Un izvor memorialistic valoros. Aşa numeşte academicianul Florin Constantiniu cartea lui Grigore Aldescu-Aldea “Diplomaţi români în Japonia”.
Şi nu o numeşte aşa fără temei! În primul rând, pentru că în bibliografia românească nu avem multe cărţi care să ofere o imagine cuprinzătoare asupra istoriei vechi ori actuale a Japoniei. (Observ, în treacăt, că din enumerarea titlurilor pe care ne-o propune Aldescu-Aldea lipseşte cartea profesorului C. Vlad “Japonia. Introducere în istorie, cultură şi civilizaţie”, apărută în 1998). În al doilea rând, pentru că perioada în care autorul a ocupat funcţia de ataşat cu presa şi imaginea României cu grad de secretar I la Ambasada din Japonia – octombrie 1971 – septembrie 1976 – este o perioadă complexă şi controversată... Pe plan intern, este perioada de după “Tezele din iulie”, care au marcat declanşarea minirevoluţiei culturale ceauşiste şi se sfârşeşte la doi ani după alegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte al României şi după cooptarea Elenei Ceauşescu în conducerea partidului şi a statului.
ATUURI. În ciuda acestor semne rău-prevestitoare, argumentează Grigore Aldescu-Aldea, diplomaţia românească a ştiut şi, în bună parte, a reuşit să valorifice în favoarea interesului naţional atuurile pe care (încă) le avea. “Doream să demonstrăm – mărturiseşte autorul – că România era o ţară liberă, independentă”. Iar Japonia era, din această perspectivă, un partener ideal: Începând cu anii 1955-1965, Japonia cunoştea o dezvoltare economică rapidă care avea la bază un însemnat aport al dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice proprii, a cercetării, atât fundamentale, cât şi mai ales aplicative”, consemnează memorialistul.
Grigore Aldescu-Aldea reţine, în primul rând, reacţia factorului politic şi, prin extensie, a celui diplomatic. Este vorba, printre altele, despre includerea în structura reprezentanţelor diplomatice ale mai multor state la Tokyo a unor diplomaţi ce se ocupau de problemele ştiinţei şi tehnologiei. În acest caz, reacţia Bucureştiului la semnalele transmise de diplomaţii săi, acreditaţi în Japonia, a fost, pe cât de promptă, pe atât de inspirată. La 1 decembrie 1974 se prezenta la post ataşatul ştiinţific al României la Tokyo, profesorul dr Ion Spânulescu. Altădată, diplomaţii români transmit acasă semnale privind oportunităţile de cooperare româno-japoneze în domeniul modernizării agriculturii. “Staţia pilot” este localizată la Combinatul de creştere a porcilor de la Căzăneşti-Ialomiţa. Şi de această dată, diplomaţia românească a ştiut nu doar să sesizeze oportunităţile.
RELATĂRI. Bun cunoscător al fenomenului japonez – o menţiune aparte pentru documentatele sale incursiuni în istoria relaţiilor economice româno-japoneze (vezi pag. 113 şi următoarele), Grigore Aldescu-Aldea este şi un povestitor cu nerv. Ne convinge savuroasa istorisire a “maşinaţiunilor” prin care diplomaţii români de la Tokyo au determinat eliminarea dintr-o biografie a lui Nicolae Ceauşescu, pregătită anume pentru vizita acestuia în Japonia, a faptului că acesta a intrat “în mişcarea revoluţionară” ucenic cizmar fiind, pentru că în ţara-gazdă această meserie – cizmăria – era una de ruşine şi de dispreţ amarnic. Sunt doar câteva exemple, convingătoare cred, pentru talentul lui Grigore Aldescu-Aldea. Totuşi, există în carte câteva pagini care dezamăgesc. Mă refer la nişte relatări de o derutantă frivolitate, despre un om pe care naratorul l-a cunoscut întâmplător, în împrejuări şi în ipostaze nesemnificative. Sincer să fiu, asemenea pagini nu îşi aveau locul în cartea unui diplomat şi memorialist care ştie să ne povestească despre cum i-a întâlnit, la ei acasă, pe un laureat al premiului Nobel pentru literatură, Yasunari Kawabata, sau pe fizicianul Shin Ichiro Tomonaga – un alt laureat al Nobelului.
“Începând cu anii 1955-1965, Japonia cunoştea o dezvoltare economică rapidă, care avea la bază un însemnat aport al dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice proprii (...). Doream să demonstrăm că România era o ţară liberă, independentă, că românii sunt un popor demn, nu mai bun, dar nici altfel decât alţii, cu toate răutăţile vremurilor ce trecuseră peste ei veacuri de-a rândul (...)”.
Grigore Aldescu- Aldea
