Despre Japonia: Evocările unui diplomat

Un izvor memorialistic va­loros. Aşa numeşte academicianul Florin Constantiniu  cartea lui Grigore Aldescu-Aldea “Diplomaţi români în Japonia”.

Un izvor memorialistic va­loros. Aşa numeşte academicianul Florin Constantiniu  cartea lui Grigore Aldescu-Aldea “Diplomaţi români în Japonia”.

Şi nu o numeşte aşa fără temei! În pri­mul rând, pentru că în bibliografia ro­mâ­nească nu avem mul­te cărţi care să ofere o imagine cuprinzătoare asupra istoriei vechi ori actuale a  Japoniei. (Observ, în treacăt, că din enumerarea titlurilor pe care ne-o propune Aldescu-Aldea lipseşte cartea profesorului C. Vlad “Japonia. Introducere în istorie, cultură şi civilizaţie”, apărută în 1998). În al doilea rând, pentru că perioada în care autorul a ocupat funcţia de ataşat cu presa şi imaginea Ro­mâ­niei cu grad de secretar I la Am­basada din Japonia – octombrie 1971 – septembrie 1976 – este o perioadă complexă şi controversată... Pe plan intern, este perioada de după “Tezele din iulie”, care au marcat declanşarea minire­voluţiei culturale ceauşiste şi se sfârşeşte la doi ani după alegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte al României şi după cooptarea Elenei Ceauşescu în conducerea partidului şi a statului. 

ATUURI. În ciuda acestor semne rău-prevestitoare, argu­men­tează Grigore Aldescu-Aldea,  diplomaţia românească a ştiut şi, în bună parte, a reuşit să valorifice în favoarea interesului naţional atuurile pe care (încă) le avea. “Doream să demonstrăm – măr­tu­riseşte autorul – că România era o ţară liberă, independentă”. Iar Ja­po­nia era, din această perspectivă, un partener ideal: Începând cu anii 1955-1965, Japonia cu­noş­tea o dezvoltare economică ra­pidă care avea la bază un însemnat aport al dez­vol­tării ştiinţifice şi tehnologice pro­prii, a cercetării, atât funda­men­tale, cât şi mai ales aplicative”, consemnează memorialistul.

Grigore Aldescu-Aldea reţine, în primul rând, reacţia factorului politic şi, prin extensie, a celui diplomatic. Este vorba, printre altele, despre includerea în structura reprezentanţelor diplomatice ale mai multor state la Tokyo a unor diplomaţi ce se ocupau de problemele ştiinţei şi tehnologiei. În acest caz, reacţia Bucureştiului la semnalele  transmise de diplomaţii săi, acreditaţi în Japonia, a fost, pe cât de promptă, pe atât de inspirată. La 1 decembrie 1974 se prezenta la post ataşatul ştiinţific al României la Tokyo, profesorul dr Ion Spânulescu. Altădată, diplomaţii români transmit acasă semnale privind oportunităţile de coo­perare româno-japoneze în domeniul modernizării agriculturii. “Staţia pilot” este localizată la Combinatul de creştere a porcilor de la Căzăneşti-Ialomiţa. Şi de această dată, diplomaţia româ­nească a ştiut nu doar să sesizeze oportunităţile.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost condamnată la 25 de ani de închisoare după ce s-a aflat ce făcea cu elevii. Are și un copil cu un elev de 12 ani

RELATĂRI. Bun cunoscător al fenomenului japonez – o menţiune aparte pentru documentatele sale incursiuni în istoria relaţiilor economice româno-japoneze (vezi pag. 113 şi urmă­toarele), Grigore Aldescu-Aldea este şi un povestitor cu nerv. Ne convinge savuroasa istorisire a “maşinaţiunilor” prin care diplomaţii români de la Tokyo au determinat eliminarea dintr-o biografie a lui Nicolae Ceauşescu, pregătită anume pentru vizita acestuia în Japonia, a faptului că acesta a in­trat “în mişcarea revoluţionară” uce­nic cizmar fiind, pentru că în ţara-gazdă această meserie – ciz­mă­ria – era una de ruşine şi de dis­preţ amarnic. Sunt doar câteva exemple, convingătoare cred, pentru talentul lui Grigore Aldescu-Aldea. Totuşi, există în carte câte­va pagini care dezamăgesc. Mă re­fer la nişte relatări de o deru­tantă frivolitate, despre un om pe care naratorul l-a cunoscut întâm­plător, în împrejuări şi în ipostaze nesemnificative. Sincer să fiu, asemenea pagini nu îşi aveau locul în cartea unui diplomat şi memorialist care ştie să ne povestească despre cum i-a întâlnit, la ei acasă, pe un laureat al premiului Nobel pentru li­teratură, Yasunari Kawabata, sau pe fizicianul Shin Ichiro Tomonaga – un alt laureat al Nobelului.

“Începând cu anii 1955-1965, Japonia cunoştea o dezvoltare economică rapidă, care avea la bază un însemnat aport al dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice proprii (...). Doream să demonstrăm că Ro­mâ­nia era o ţară liberă, independentă, că românii sunt un popor demn, nu mai bun, dar nici altfel decât alţii, cu toate răutăţile vremurilor ce trecuseră peste ei veacuri de-a rândul (...)”.

Grigore Aldescu- Aldea