„Drumul de fier” de peste Olt

 „Am făcut această călatorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului... Douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane, sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi...” Descrierea îi aparţine tânărului bursier Petrache Poenaru, care, în octombrie 1831, călătorea cu trenul pe linia Liverpool – Manchester, prima cale ferată creată în lume în septembrie 1830. După 24 de ani, românii se aflau în faţa unei minuni. La 20 august 1854 s-a fost deschisă o linie ferată: Oraviţa – Baziaş – linia cărbunarilor – , de altfel, primul „drum de fier” construit pe teritoriul ţării noastre care, după ce a suferit îmbunătăţiri, a fost deschis în noiembrie 1856 şi pentru transportul călătorilor.

Peste 13 ani, Regele Carol I a făcut prima călătorie cu trenul de la Bucureşti spre Giurgiu, plecând din Gara Filaret. Din portul dunărean, regele şi-a continuat călătoria cu vaporul spre Viena, respectându-şi astfel promisiunea pe care o făcuse la urcarea pe tronul României: de a nu părăsi graniţele decât atunci când va fi gata calea ferată. Locomotiva cu aburi era o minune a tehnicii, fiind îndelung aplaudată de toţi cei care au venit la gară să vadă „cu ochii lor” ciudata trăsură care pufăie îndelung şi alunecă pe şine cu atâtea birje şi nenumăraţi pasageri.

O altă izbândă a tehnicii avea să fie şi podul de la Proieni – Brezoi, judeţul Vâlcea, adus cu carele cu boi, pe „bucăţi”, tocmai de la Paris. Dar să nu uităm un lucru important: calea ferată construită pe Valea Oltului între anii 1897 şi 1901 de reputatul inginer Mihail M. Râmniceanu, absolvent al ficolii de poduri şi şosele de la Bucureşti, diplomat al ficolii de poduri şi şosele din Paris, membru corespondent al Academiei Române, uşurează travesarea Văii Oltului. Construirea acestui „drum de fier” a fost extrem de dificilă. N.I. Petculescu nota în 1935: „Traseul liniei merge când pe un ţărm, când pe celălalt al Oltului, prin locuri rele şi strâmte, unde calea a fost câştigată prin săpături în stâncă şi a fost pusă la adăpost de efectele torentelor prin (...) numeroase pereuri şi arocamente care apără linia contra furiei Oltului, care acolo are un regim torenţial atât de pronunţat, încât nivelul apelor a avut o variaţie chiar de 7 metri în 24 de ore”.

Până la construirea căii ferate Bumbeşti – Livezeni, linia Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului a fost considerată cea mai mare realizare în materie de căi ferate montane din ţară. Podul de la Proieni a fost  proiectat în 1899, în Atelierele Daydé & Pillé din Paris, transportat şi montat pe Valea Oltului. Este o lucrare monumentală, fiind prima construcţie din Europa realizată „în curbă” peste un râu, pentru care constructorul a acordat o garanţie de nici mai mult, nici mai puţin decât... 100 de ani! În anul 2002, la trei ani după ce constructorul a ridicat garanţia, au fost demarate în zonă lucrările de construire a unui nou pod, cel vechi rămânând pe poziţie, fiind clasificat monument istoric.

Astăzi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea, Florin Epure, se luptă din răsputeri pentru menţinerea monumentului pe amplasamentul actual. Nu exclude varianta supraînălţării podului pentru a face posibilă conservarea sa şi buna funcţionare a hidrocentralei, dar se opune altor păreri oficiale conform cărora podul ar trebui dezasamblat şi montat în altă parte. Punctul de vedere al directorului Florin Epure a fost împărtăşit în 2007 şi de specialiştii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.