Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Am să mă întorc repede, cu regretul că astăzi nu ajung la Pleşcoi, la Berca. Aceasta cu atât mai mult cu cât aveam ocazia să desfiinţez încă o dată mitul, tot incerc de ani de zile şi nu reuşesc, mitul conform căruia m-aş fi născut la Pleşcoi”. Elena Udrea, ministrul Turismului
Ministrul Turismului Elena Udrea a promis pleşcoienilor că vine la festivalul celebrilor cârnaţi, eveniment desfăşurat în weekend. N-a ajuns decât până la Buzău, unde a explicat că i-ar fi plăcut să ajungă la Pleşcoi pentru a demonta mitul că ar fi din localitate. Dacă Pleşcoiul rămâne fără Elena şi cu o vrajbă nestinsă privind reţeta originală a adevăraţilor cârnaţi, ce-i mai rămăne?
Nicăieri parcă nu e mai adevărată vorba din popor „câte bordeie, atâtea obiceie" ca în fosta comună Pleşcoi, astăzi Berca, din judeţul Buzău. Iar când vrajba vine de la reţeta originală a cârnaţilor de Pleşcoi, înţelegi de ce zona a dat atâţia oameni aprigi, iuţi la mânie ca ardeiul roşu cu care „cârnăţarii" din mai multe localităţi înghesuite în jurul Pleşcoiului îşi condimentează bucatele.
Elena Udrea a rămas tot din Pleşcoi
Festivalul cârnaţilor de Pleşcoi, desfăşurat în zilele de 3 şi 4 octombrie, a aprins iar vâlvătaia nemulţimirilor în rândul celor care vor ca sărbătoarea să fie cinstită cu produse originale şi să încurajeze micii producători locali şi nu un prilej de campanie electorală, susţinut artificial şi la care nu participă tocmai cei care păstrează tradiţia făcând cârnaţi cum au învăţat de la bunici şi părinţi. Dar care nu au autorizaţie.
Festivalul a strâns sâmbătă vreo 200 de localnici, în ciuda ploii reci şi a frigului. Deşi era aşteptată şi ministrul Turismului Elena Udrea, aceasta a venit doar până la Buzău unde a ţinut o conferinţă-fulger, anunţând de la înălţimea pantofilor cu toc uriaş şi a celor două funcţii de ministru, că îi pare rău că nu poate ajunge în sfârşit la Pleşcoi pentru a demonta mitul că ar fi Elena din Pleşcoi.
De fapt, a spus Udrea, n-a călcat niciodată în această localitate, ba mai mult, de câte ori a vrut să ajungă aici, s-a întâmplat ceva neprevăzut, aşa ca de această dată când trebuie să ajungă urgent la două şedinţe importante la Bucureşti. Spune că s-a simţit obligată să vină măcar în oraşul natal şi să amintească de toate mărcile şi locurile de valoare ale locului, pentru care recunoaşte că ministerul la care e titulară nu a dat bani. Cu aceste cuvinte i-a lăsat Elena pe cei din Berca cu cârnatul în soare. De fapt, dacă e să respectăm adevărul istoric, în ploaie.
Cârnatul-record, un fals
Evenimentul de a Pleşcoi, desfăşurat la pensiunea Casa Matei, nu a dus lipsă de blonde, şefa ANTREC Buzău, Cristina Partal, adoptând ia şi trăistuţa doamnei de la minister. Doi haiduci călare au deschis evenimentul, amintind de legenda conform căreia bunătăţile de Pleşcoi ar fi fost haiducilor ce conservau astfel carnea. N-a fost niciun bai că cei doi haiduci contemporani erau încălţaţi în pantofi de nuntă, cu vârful ascuţit, aşa cum e la mare modă. O altă legendă vorbeşte de sârbii care cultivau legume în albia râului Buzău şi care au condimentat mâncarea ca la ei acasă.
Pe lângă concursurile de mâncat cârnaţi şi de băut bere, atracţia festivalului a fost cârnatul lung de câteva zeci de metri, ce a înconjurat toată curtea pensiunii. Culmea e că acest cârnat a fost făcut de o firmă ce nu e din Pleşcoi şi care nu a obţinut dreptul de a folosi marca celebrilor şi controversaţilor cârnaţi. „Suntem în curs de obţinere a licenţei. Sperăm ca în 6 luni să reuşim", recunoaşte Petruţa Niţă, administratora societăţii. La festival au participat trei producători de cârnaţi, dintre ei doar Traian Papuc din Pleşcoi având dreptul să utilizeze numele de cârnaţi de Pleşcoi.
Testul istoriei: care cârnat e „mai original"?
Dacă vrei să guşti un cârnat de la producătorii „clandestini", cei care nu participă la festivaluri, când ajungi în Pleşcoi trebuie să ai recomandare. Altfel, omerta totală. Nimeni nu are, nimeni nu stă de vorbă cu tine. Dacă nu apari pe listele de aşteptare ale producătorilor, degeaba visezi să sfârâi pe grătar vreun cârnat sau vreo bucată de pastramă.
Citește pe Antena3.ro
Mulţi dintre aceşti oameni au încercat să intre în legalitate, dar au avut de înfruntat tot felul de controale şi cusururi găsite de autorităţi, Au preferat să se întoarcă în timp, când părinţii lor se ascundeau de autorităţi pentru că făceau cârnaţi şi îi vindeau, altceva neştiind să facă pentru a trăi. Cu toţii visează la perioada interbelică, un fel de epocă de aur a cârnăţarilor din Pleşcoi, când casele construite negustoreşte, cu uşă la stradă, stăteau cu uşile deschise şi cu oaia tăiată, atârnată de cârlig, iar cei care mergeau să-şi muncească pământurile la câmp, luau marfă pe alese chiar din bătătura omului.
Profesorul Horia Băescu din Berca, cel care a scris o monografie a localităţii, spune că tradiţia acestor specialităţi nu mai poate fi păstrată întocmai pentru că multe alte tradiţii au murit. „Când coborau turmele de oi din munţi, de la Întorsură şi din toată Covasna, pentru a ierna în bălţile Brăilei, ciobanii treceau înadins prin Pleşcoi ca oamenii să-şi aleagă din cele mai frumoase oi pentru a le face pastramă şi cârnaţi. Am prins şi eu asta la unul din cei mai buni producători, nea Ion Călin. A murit bătrânul. Şi mâncai apoi la mustării pe un fund de lemn nişte pastramă, o „curea" de ghiudem şi cârnaţi uscaţi sau proaspeţi cu o bărdacă de lut cu vin", îşi aminteşte cu drag profesorul de alte vremuri ale cârnaţilor originali. Tot în acele vremuri veneau maşini pentru a duce tăcitori, nişte butoaie uriaşe de lemn, la restaurante în Bucureşti, Constanţa. În tăcitori era pastrama „la denghi", adică un strat de carne, unul de sare, presate cu bolovani. Atraşi de bunătăţile locului, mulţi ţigani îndrăceau ţambalele şi acordeoanele pe un deal din vecinătate unde se făcea mare tărăboi în sfârâit de cârnaţi.
În comunism, timpul n-a avut răbdare nici cu pleşcoienii. Mulţi, femei şi bărbaţi, au făcut puşcărie. Şi Ion Călin a făcut de 3 ori pârnaie, căci celebrii lui cârnaţi erau un fel de valută forte ce ataca stabilitatea statului socialist multilateral dezvoltat. Bărbatul le spunea tuturor că el tot cârnaţi va face când va ieşi din închisoare, pentru că altceva nu vrea. Şi aşa făcea. Un alt cârnăţar îşi aminteşte că pe vremea lui Ceauşescu venea de la serviciu, de la fabrică, dădea muzica la maximum şi, închis în casă, băga carne pe maţe, să nu ştie nimeni ce face.
După revoluţie, „prigoana" a continuat sub altă formă. Normele Uniunii Europene avea să le ducă activitatea pe sub mână în muncă la negru. Unul din producătorii din Valea Nucului, un sat învecinat Pleşcoiului, spune că a încercat să intre în legalitate, dar mereu cei veniţi în control mai găseau câte o neregulă şi le ardea amendă. Aşa că le-a zis să-şi ia frumuşel autorizaţia, ca să nu mai aibă de ce veni în verificare, şi să-i lase în legea lor. Acelaşi cârnăţar spune că încă se păstrează renumele de valută forte a cârnaţilor de Pleşcoi. „Am fost la Bucureşti, la spital, acum câteva zile şi nu mai ştiam cum să ies din oraş, spre Buzău. Am luat un taxi şi, din vorbă în vorbă, i-am zis şoferului că sunt din Pleşcoi. Păi credeţi că m-a lăsat să plătesc cu bani? Mi-a zis că, de unde-o fi, să-i dau şi lui nişte cârnaţi. Noroc că adusesem mai mulţi pentru la doctor şi i-am dat în loc de plată", povesteşte pleşcoianul.Micul întreprinzător de Pleşcoi
Ca să vedem cum fac micii producători neautorizaţi din Pleşcoi preparatele tradiţionale, am ajuns cu recomandări înalte la nea Geo. Nu-l cheamă aşa, dar omul nu vrea să aibă probleme că vinde cârnaţi la negru. De altfel, în Pleşcoi e un singur producător autorizat care are o făbricuţă pe prundul gârlei. Nea Geo are maşină cu numele lui la număr, o curte spaţioasă, unde tăbară muştele şi viespile pe masa unsuroasă. „M-am făcut măcelar de nevoie. Când eram mic, mă trimitea tata să iau cârnaţi de la alţii din sat şi luam 10 bucăţi. Aşa se făceau înainte. Nu mă săturam niciodată şi am zis că o să învăţ şi eu să fac", povesteşte nea Geo în timp ce ne deschide uşa măcelăriei proprii, cu faianţă şi frigider mare, unde atârnă câteva oi şi capre pe lâgă pereţi, iar Jamaicanul, un măcelar priceput, curăţă coastele unei ovine.
Nea Geo e cam bolnav, aşa că lasă greul afacerii pe umerii soţiei şi a copiilor. Toţi ştiu să tranşeze o oaie, să facă compoziţia de cârnaţi şi să afume. „Eu alta nu ştiu să fac. Şi nu vreau altceva", spune băiatul lui nea Geo, ca un mai vechi consătean, maestru al cârnaţilor. Tânărul recunoaşte că nu poate sta mai mult de o săptămână fără să taie un animal, iar mama lui cu greu stă o zi departe de tulumba pe care trag cârnaţii. Ca să ne facă o demonstraţie, Jamaicanul ia o oaie şi o scoate în curte, unde începe să o „ajusteze" cu nişte cuţite pe care le ascute întruna. Taie fâşii lungi pentru pastramă, sub indicaţiile lui nea Geo, iar soţia îşi arată măiestria la părţile mai fine. Cârnaţii sunt şi ei făcuţi după un tipar binecunoscut: carnea e tocată, amestecată cu ardei tocat, cimbru şi sare, bagată pe maţe şi scoasă la afumat pentru câteva minute.
"Nu poţi să bagi carne pe un maţ şi gata"
Nu toţi pleşcoienii sunt de acord cu reţetele care se practică la ora actuală şi care sunt vâdute sub numele de cârnaţi de Pleşcoi, la fel cum dezaprobă festivalul cârnaţilor de Pleşcoi, ajuns la ediţia a II-a. Drept urmare, mulţi dintre producătorii clandestini de cârnaţi nici nu participă la festival. „Ar trebui pus în ghilimele festivalul cârnaţilor de Pleşcoi. Ceea ce se face acum este, mă scuzaţi, un rahat. Industrial, n-ai cum să păstrezi tradiţia şi reţeta originală, iar singurii care au „brandul", aşa îi fac", se revoltă profesorul Horia Băescu, un localnic cu mare drag de istoria locurilor natale. Şi, ca dovadă, ne spune cum era reţeta originală şi ce blasfemii se fac azi. „Reţeta e cu carne de oaie. Ovine şi caprine atât. Nu poţi să bagi nişte carne pe un maţ şi gata. Înainte alegeau din oile cele mai frumoase pentru aşa ceva. Le verificau la şira spinării şi, dacă dădeau repede de os, nu era bună. Acuma iau toate ciurucurile din ţară şi fac cârnaţi şi pastramă din ele. Alţii bagă carne de porc sau de vită ca să ia din grăsime. După ce tai oaia, trebuie să o laşi o zi curăţată şi agăţată în cârlig şi apoi te iei de ea. Înainte nu tocau carnea, ci o tăiau cu barda şi-şi păstra zeama, savoarea. Maiaua este însă secretul: ardei, cimbru, usturoi, şi dozajul. Plus că nu se afumă", adaugă profesorul.
Nea Geo ne spune şi el reţeta, dar soţia ne dă de înţeles că nu dezvăluie chiar toate secretele. „E ca la cozonac. Fac două gospodine după aceeaşi reţetă şi nu le iese la fel. Folosim carne de oaie sau de capră vătuie, adică o capră căreia i-au crescut dinţii, la vreo doi ani; ardei, cimbru şi usturoiul curăţat doar de foile mari, nu căţel cu căţel", explică femeia. Dar şi carnea e vitală pentru a da un anumit gust. „Gogim oaia, adică scoţi maţe, ficat, uger, dar pui pieliţele, nu e carne pe alese. La abator pun muşchiul şi ceafa la specialităţi şi folosesc la cârnaţi doar resturile cu nişte seu de oaie. E nevoie şi de carne bună în cârnaţi", adaugă nea Geo. Cârnăţarul recunoaşte că, dacă oaia e grasă, mai drege cu carne de vită. Apoi afumă cârnaţii la fum cald de lemn de fag sau de carpen. Exclus de brad.
La alţi producători auzi variaţiuni pe aceeaşi temă: unii pun porc, alţii folosesc numai ingrediente naturale, fără condimente din comerţ. Unii îşi toacă ardeii pentru iarnă şi ţi pun, grijulii, în bidoane de plastic pentru a avea şi după ce trece vadul din toamnă, de Crăciun şi de Paşte. Oricum, puţini mai au oi care se hrănesc în sărăturile de pe malul râului Buzău, astfel că o parte din savoarea cărnii se pierde cu oile cumpărate din alte părţi.
Există însă un producător la care şi profesorul Băescu face rabat şi care îşi are câştigat clientela pentru vecie. E moştenitorul unuia din cei mai celebri cârnăţari din Pleşcoi şi a dus tradiţia mai departe. Dacă vrei să guşti din produsele lui, trebuie să te înscrii în caietul de comenzi soios cu minimum 4 zile înainte. Şi să faci bine să te ţii de cuvânt şi să te duci să iei comanda, că a doua oară nu mai pupi. Domnul respectiv nu vrea nici un fel de reclamă pentru că nu mai are nevoie, având deja clienţi fideli care iau cu zecile de kilograme şi abia le face faţă.
Şi vedetele vin să guste din bunătăţile de la Pleşcoi: de la senatori la vedete de televiziune, mulţi s-au numărat printre clientela de vază a vânzătorilor fără autorizaţii. „Un client fidel a fost şi Adrian Daminescu. I-am zis o dată la telefon să vină că am lăsat o pastramă să se împută şi îl aştept. Să se împută, adică să prindă miros din ăla bun. Cine ştie ce-o fi înţeles că n-a mai venit", râde nea Geo. Tot el povesteşte însă că nu toată lumea apreciază una din mărcile cele mai importante al ţării şi îşi aminteşte că a mers o dată la târg la Arad cu vreo 300 de bucăţi de cârnaţi. „Nu s-a uitat nimeni la mine acolo. I-am mâncat eu", povesteşte amuzat bărbatul.
Alţii se laudă că au trimis prin ţări străine kilograme din marfa lor specială şi au primit aprecieri care mai de care. Iar, ca să le pună vârf, nea Geo zice că a venit un intermediar la el pentru a cumpăra cârnaţi americanilor de la baza militară Mihail Kogălniceanu.Cârnăţari din tot Pleşcoiul, uniţi-vă!
Degeaba însă toată faima, că nici unul dintre micii producători fără autorizaţie nu se poate lăuda la lume cu ce ştie şi ce poate. Deşi banul iese. Producătorii luptă însă cu armele lor şi practică preţuri de dumping, comparativ cu făbricuţa lui Traian Papuc, singurul care are autorizaţie pentru marca cârnaţilor de Pleşcoi. Un kil de cârnaţi la ei se vinde de la 18 la 20 de lei, iar pastrama urcă până la 28 de lei. La Papuc, preţurile sunt ceva mai mari, 24 de lei pentru cârnaţi şi 34 de lei pastrama.
Situaţia cârnaţilor de Pleşcoi este una rar întâlnită, în care cârnatul cu acte în regulă e bătut de cârnatul underground, considerat de mulţi „mai original" decât acesta. Aşa cum mitul că Elena Udrea e din Pleşcoi bate realitatea că ea nu e. Cârnăţarii aşteaptă vremuri mai bune în care nimeni să nu mai considere o jignire cuvântul „cârnăţar" şi în care să aibă şi ei propriul festival. Şi, aşa cum Pleşcoiul are o stradă a zidarilor, deşi nu mai sunt mulţi zidari în sat, să apuce ziua în care uliţa cu cei mai mulţi măcelari, să se cheme „strada cârnăţarilor".
