Marele reporter se întâlnea cu poetul la Sfântu Gheorghe, când acesta se ducea să târguie unelte pentru grădina sa din Mărţişor. Un interviu făcut cu ani în urmă de Alexandru Stark scoate în evidenţă amănunte inedite din viaţa “Asului” reportajului, celebrul ziarist F. Brunea-Fox şi lumea literară a vremii.
Marele ziarist aminteşte de întâlnirile sale cu scriitorii din acea vreme, întâlniri avute în special pe “Sărindar”, la tipografie. “Aici mi-am mâncat tinereţea. Şi-n tipografie, şi, fireşte, în redacţie. Dar, drept să-ţi spun, mai mult în tipografie, că de cele mai multe ori veneam direct la linotip să dictez. Un mare tipograf linotipist de pe vremuri, Mărăşescu, bătea pentru ediţia specială fără greşeală. Aici mi-am făcut marile mele reportaje, micile mele reportaje. Aici mi-a pus Constantin Mille, în ’23, galoanele de reporter a-ntâia. După aia am lucrat cu Teodorescu-Branişte. Am cunoscut pe-aici, pe la “Dimineaţa”, o groază de lume…Băieţii cu care lucram şi care i-am dedulcit la reportaj erau-unii poeţi de avangardă, alţii - scriitori. Bunăoară Adrian Maniu, Ion Vinea, A. de Herz, om de teatru…De-aici plecam să cutreier mahalalele bucureştene. Un an de zile am ţinut reportajul ăsta, zi de zi am avut ba un cartier, ba o uliţă, ba o “vopsea”, c-aşa se chemau altădată sectoarele Bucureştiului: era de “albastru”, de “roşu”…Tot de aici, Tudor Arghezi, care venea să-şi dea articolul, mă ducea cu motocicleta la nu ştiu ce reportaje. Cu Tudor Arghezi (s-ar părea că avea un fel de simpatie pentru mine) mă întâlneam de multe ori la Sfântu Gheorghe, când se ducea să târguie unelte. Că el, la dânsul, la Mărţişor, avea şi un atelier unde mai robotea ba unele, ba altele, mai cumpăra şi grăunţe pentru orătănii. Aici, la linotip, am legat marea mea prietenie cu Geo Bogza. El nu era redactor, dar era unul din stâlpii “Cuvântului liber””, spunea în interviu Brunea-Fox.
Însuşi Arghezi scria despre reporter: “Reportajele lui Brunea-Fox, scrise nu numai cu pană, dar şi cu cerneală de aur, au fermecat o epocă întreagă, anulând toată proza ziarelor la care a colaborat. Articolele lui, aşteptate totdeauna cu lăcomie, aduceau un text de fulger şi lumini”.