Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revoluție sufocată în fașă, licărire care a aprins rugul revoltei în toată țara, diversiune sau prilej de parvenire? Iată unghiurile din care poate fi privită așa numita „revoluție ascunsă” de la Iași, demarată cu câteva zeci de ore bune înaintea celei de la Timișoara, oraș care-și afirmă întâietatea pe scena eforturilor de răsturnare a puterii comuniste/ceaușiste în România. Până în momentul de față, niciuna dintre cele patru ipoteze menționate nu poate fi susținută sută la sută pe baza documentelor, a mărturiilor ori a altor dovezi zdrobitoare. Și totuși una este vehiculată și alimentată constant în ultimele două decenii și jumătate. „Mișcările din 14 decembrie 1989 de la Iași n-au constituit o revoltă, ci o adevărată revoluție. Aici s-a consumat, de fapt, începutul revoluției române din 1989”, ne-a declarat Ioana Diaconescu, cercetătoare de istorie recentă și coautoare, alături de inginerul și revoluționarul Cassian Maria Spiridon, a unui volum remarcabil, reeditat a doua oară în aceste zile - „Revoluția ascunsă. Iași, 14 decembrie 1989. Premise și declanșare” (Editura Timpul, 2021).
Dar să dăm curs, mai întâi, argumentelor propuse de doamna Ioana Diaconescu: „Prin constituirea lui, cu întreaga mişcare pe care o crease începând cu «Chemarea către toţi românii de bună credinţă», cu manifestele şi cu bine structuratele acţiuni ale liderilor, Frontul Popular Român din 14 decembrie 1989 - Iaşi, a însemnat un demers făţiş anticomunist din care au decurs acţiuni eroice care au stat cu onoare, fără drept de apel, în avanscena tuturor revoltelor spontane din România aflată sub tirania totalitară, care au debutat cu 16 decembrie 1989 - Timişoara”. Cuvinte îndrăznețe, fără îndoială. Dar pot fi oare dovedite? „Domnule - a clamat Ioana Diaconescu -, ieşenii au fost gata să moară în înfruntarea cu sistemul care otrăvise întreaga Românie! Fără schimbarea regimului Ceaușescu, cei şase arestaţi în «Cazul Piața», condamnaţi la temniţă politică şi apoi la moarte - Vasile Vicol, Ştefan Prutianu, Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu, Aurel Ştefanachi, Cassian Maria Spiridon -, ar fi fost cel mai probabil executați. Alături de ei au fost oameni cu nume și existențe reale, precum Titi Iacob, Moraru Georgel, Alexandru Dascălu, Gheorghe Nica, Crauciuc Gheorghe Bujor, Păduraru Dumitru Petrică Duşa, dar şi mulţi alții afiliaţi Mişcării, care au apucat să fie anchetaţi de Servicii. Să fiți sigur că Securitatea ar fi mers până la capăt, cel puțin în cazul primilor șase, capii”.
Curajul suflă din Est
Ce-i și mai sigur este contextul internațional în care s-au precipitat acțiunile de protest pe tot cuprinsul României, inclusiv la Iași. În noiembrie 1989, în Europa Centrală și de Est guvernele comuniste clacau unul după altul, până și Zidul Berlinului fusese pus la pământ. Polonia reușise deja să impună pluripartidismul. Numai Ceaușescu se agăța în România de firele firave ale dictaturii. Ba chiar fusese ales din nou, în unanimitate, secretar general al partidului unic. Visuri deșarte! Până și peste Prut, la o aruncătură de băț de Iași, luptele de stradă și bătăile cu forțele de ordine erau la ordinea zilei. De fapt, încă de la 10 noiembrie 1989, la Chișinău, în Basarabia, luase ființă Frontul Popular din Moldova. Atitudinea fraților abandonați cândva în brațele de fier ale Uniunii Sovietice i-ar fi dezmeticit - apreciază cercetătoarea Ioana Diaconescu - și pe frații mai mari de dincoace de Prut: „Atitudinea basarabenilor le-a dat curaj și ieșenilor. În a doua parte a lunii noiembrie, la CCSITUMP (Centrul de Cercetări Ştiinţifice şi Inginerie Tehnologică pentru Utilaj Metalurgic şi Prese), institutul de cercetare de pe lângă Combinatul de Utilaj Greu Iaşi, se constituia o celulă de luptă împotriva dictaturii ceaușiste, în frunte cu doi oameni: Ştefan Prutianu, economist, şi Cassian Maria Spiridon, inginer. Următoarele verigi ale unei piramide ingenioase au fost scriitorii Nicolae Panaite şi Aurel Ştefanachi, primii cu care Cassian Maria Spiridon a luat legătura în vederea organizării unei mişcări care tocmai se alcătuia - Frontul Popular Român”. Scopul acestei structuri? „Organizarea unui miting anticomunist preconizat pentru 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Iaşi”, a venit, prompt, răspunsul Ioanei Diaconescu. Acesta să fi fost unicul deziderat?
Parola: „Veniți în piață, se vând portocale!”
Nu tocmai. Mărturiile lui Cassian Maria Spiridon au confirmat ideea: „În ’89, la noi se vedea numai televiziunea din Basarabia, acolo unde Frontul Popular din Moldova a luptat şi a şi reuşit să impună grafia latină, limba română ca limbă de stat. Pe fondul acesta al perestroikăi, să-i spun, al faptului că acolo era oarecare libertate în comparație cu ce era la noi - o uriaşă închisoare - s-a născut ideea să iniţiem un Front Popular Român. Era o discuţie pe care o purtam cu Ştefan Prutianu în vara lui ’89, el a fost iniţiatorul acestei mişcări conspirative. Nu era o organizaţie cu statut, cu membri cotizanţi sau altceva, era doar o idee atunci. Trebuia vorbit în numele a ceva, nu puteai să spui: «Băi, eu îţi propun să vii în Piaţa Unirii şi să facem Revoluţie»”. Ce-a urmat? „Prin octombrie a început acţiunea de racolare a participanților la mişcarea revoluţionară din 14 decembrie. Ideea era foarte simplă. Fiecare aveam câte 2, 3 prieteni în care puteam avea încredere, iar aceștia, la rândul lor, puteau contacta alți doi, trei prieteni. Așa am creat multe celule în Iași și în toată Moldova, inclusiv la Bucureşti. Eu, de exemplu, aveam câţiva oameni de legătură în Capitală, printre care Ghighi Bejan, unul din membrii «Divertis», ori scriitorul Florin Iaru”. Cum a fost conturat, de pildă, „Cazul Piața”, așa cum l-a etichetat Securitatea? „În toate marile fabrici ale Iaşiului aveam grupuri conspirative, mii de oameni în total, astfel încât sarcinile să fie împărțite. Cei de la «Metalurgica» s-au ocupat de manifeste. Ei au făcut manifeste şi le-au împrăştiat prin oraş. Au fost răspândite încă din 10 decembrie şi s-a continuat această acţiune până pe 14 decembrie dimineaţa, la prima oră. S-au difuzat manifeste din Piaţa Unirii şi până sus la Garnizoană, la Gară, peste tot unde circula lume multă”, a rememorat Cassian Maria Spiridon în volumul menționat anterior. Ce îndemn colportau manifestele? „Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii la 14 decembrie, ora 16!” De asemenea, au fost utilizate și mesajele telefonice codificate. Parola era „Veniţi în Piaţă, se vând portocale!”.
Citește pe Antena3.ro
Hore, imnuri, lumânări. Și o trădare
Au răspuns ieșenii apelurilor? Din nou Cassian Maria Spiridon: „Da, doar că Piaţa Unirii a fost, pe 14 decembrie, albastră de miliţieni. Cum observau că stăteau unii pe loc, săreau şi îndemnau oamenii să circule. Verificau inclusiv tramvaiele, cum li se părea unul mai suspect, cum îl dădeau jos. În acea dimineaţă, la 8.00, fusese arestat deja unul dintre noi, Vasile Vicol”. Așadar, trădarea se insinuase… „Evident! Păi, când l-au arestat pe Vicol, au scotocit imediat în fişetul unde îşi ţinea lucrurile personale şi așa au găsit înscrisul pe care erau trecute versurile imnului «Deşteaptă-te, române!». Plănuisem ca în acea zi să ne prindem într-o horă mare, să cântăm «Deșteaptă-te, române!» și să aprindem câte o lumânare”, și-a amintit Spiridon, unul dintre capii revoltei. N-a fost să fie, mai ales că, potrivit rememorărilor acestui personaj-erou, centrul orașului era înțesat nu doar cu milițieni, ci și cu mașini de pompieri, camioane cu motoarele pornite, gata de intervenție, cuiburi de mitralieră instalate pe blocurile de la „Modern”, „practicanți de judo sosiți la Dinamoviada care trebuia să aibă loc, de fapt, la Oradea” etc. Revoluția de la Iași s-a răsuflat. A doua zi erau arestați și alți lideri ai mișcării. „A căzut Prutianu, apoi Săcăleanu, apoi eu. În acea zi, generalul Olteanu a raportat liniştit că, practic, capii mişcării au fost arestaţi şi duşi la arestul din «Triumfului», nr. 6. Acolo a început calvarul: bătăi, anchete...”. Visul urât al celor reținuți de Securitate la Iași s-a destrămat abia în după-amiaza zilei de 22 decembrie, când revoluția reinstaurase altă ordine la București. „Ni s-a dat drumul din puşcărie pe rând. Când am ieşit pe poarta închisorii, un miliţian m-a bătut pe umăr cu admiraţie şi mi-a spus: «N-aţi luptat în zadar». Aiurea, cu doar câteva ore înainte m-ar fi împușcat fără remușcări”.
Argumente pro
Au existat și încă sunt voci (publice) care au susținut și susțin că începutul Revoluției române din 1989 ar fi avut loc la Iași. De pildă, Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România, vol. 4 (I). Revoluţia din Decembrie 1989 - o tragedie românească” (Editura RAO, 2004): „Eşecul manifestaţiei de la Iaşi este el însuşi, prin comparaţie cu Timişoara, o dovadă a caracterului curat şi românesc al acţiunii liderilor Frontului Popular Român. Dacă acţionau mână în mână cu sovieticii, cum s-a întâmplat la Timişoara, revolta populară reuşea”. Interesant, nu? Zvâcul revoltei era pus, deci, pe seama rușilor! Acelaşi istoric (dovedit, după ’90, colaborator al Securității), de data aceasta în „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989” (Editura RAO, 2009), aprecia: „Acţiunea Frontului Popular de la Iaşi nu poate fi scoasă din cursul evenimentelor care au dus la răsturnarea regimului comunist din România. Chiar dacă a fost o acţiune eşuată, tentativa de manifestaţie anticeauşistă a FPR de la Iaşi, având un partid organizat în ilegalitate, un program politic şi lideri arestaţi sub acuzaţii politice (subminarea puterii de stat socialiste), inclusiv prin aceeaşi implicare sovietică pe care o vom întâlni la Timişoara şi la Bucureşti, reprezintă începutul procesului revoluţionar, începutul revoluţiei”. Și mai limpede: „Data corectă de la care putem vorbi de revoluţie în România este 14 decembrie 1989, iar locul unde se localizează începutul ei este Iaşi, nu Timişoara”.
Iliescu și Burakowski
Tovarășul Ion Iliescu, președintele României eliberate de dictatura ceaușistă, consemna, la rândul lui, în „Accentuarea crizei de regim din ţările socialiste europene (1980-1990) (Editura ArtPress, 2009): „A existat o tentativă de organizare a unei acţiuni de protest la Iaşi, în ziua de 14 decembrie 1989, care a fost însă descoperită de organele de Securitate şi anihilată, înainte de declanşarea ei, prin arestarea iniţiatorilor. Asta dovedeşte un lucru: oriunde s-ar fi aprins scânteia, ea ar fi determinat explozia socială, pentru că se acumulase un potenţial uriaş de nemulţumire, de frustrări şi de umilinţe, iar regimul nu dădea semne că ar înţelege ceea ce încercau românii să-i transmită”. Ca să nu ne suspectați că aducem exemple doar dintr-o anumită direcție, facem loc și unei opinii venite din afara României, mai precis dinspre istoricul polonez Adam Burakowski, care sesiza în lucrarea „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu, 1965-1989, Geniul Carpaţilor” (Editura Polirom, 2011): „Evenimentele care au dus nemijlocit la căderea dictatorului au început în două locuri şi la două date diferite. Primul s-a desfăşurat pe 14 decembrie, la Iaşi. În acest oraş se ajunsese la revolte încă din anii precedenţi”. Următorul eveniment era relaționat, firesc, cu Timișoara.
Argumente contra
Au fost și opinii care au contrazis varianta potrivit căreia Revoluția din 1989 ar fi început la Iași. Alexandru Tacu, fost deținut politic ieșean care semnase alături de colegul Dan Petrescu „Declarația de la Iași”, document anticomunist citit încă din octombrie 1989 la Radio Europa Liberă, sancționa dur, în volumul „Revoluția la negru. Iași, 14 decembrie 1989, începutul revoluției române? - o farsă!” (Editura 3D Arte, 2010), „amintirile” lui Cassian Maria Spiridon și ale partenerilor săi de revoltă: „Falsificatori de istorie cu o formulă brigantescă: «Sesam, deschide-te!», au reuşit tot ce şi-au dorit: o structură privată numită Asociaţia 14 decembrie 1989, titlurile de «cetăţeni de onoare ai urbei», titluri naţionale în grad de cavaler acordate de preşedintele penal Ion Iliescu...”. Ca martor ocular al evenimentelor din 14 decembrie 1989 de la Iași, Alexandru Tacu concluziona sec: „Nu s-a petrecut nimic evenimențial în Piața Unirii, nici pe platforma Combinatului de utilaj greu, nimic de natură să sugereze iminența unui protest politic sau, mă rog, o revoltă antiregim”. Mici invidii moldovene ori adevărul gol-goluț?
„Intenţia noastră în acea zi (n.r. - 14 decembrie) era să ne prindem într-o horă, să cântăm «Deșteaptă-te, române!» și să aprindem câte o lumânare”, Cassian Maria Spiridon, revoluționar
„Mișcările din 14 decembrie de la Iași n-au constituit o revoltă, ci o adevărată revoluție”, Ioana Diaconescu, cercetător
6 oameni ar fi fost condamnați la moarte în urma protestelor de la Iași, potrivit declarațiilor cercetătoarei de istorie recentă Ioana Diaconescu
