Se spune ca o fotografie face cat o mie de cuvinte. Si se mai spune ca, mai presus de cuvant, are avantajul de a nu minti niciodata.
Trei fotografii-document, care atesta participarea generalului Plesita la greva minerilor din Lupeni, anul fatidic â77, in calitate de ortac, ar fi putut sa-i aduca unui fotoreporter puscaria in loc de Pulitzer.In â77 avea 28 de ani, 8 ani de presa, toti numarati la Agerpres, si aproape toti insirati pe pelicula de film foto. Era fotoreporter de elita. La vremea respectiva ii fusese recunoscuta aceasta calitate prin atribuirea titulaturii de fotoreporter-protocol zero. Adica avea origine sanatoasa, minimum patru ani de experienta in fotoreportajul tematic si nici o bila neagra pentru neprofesionalism. Pe scurt, avea misiunea de a-l insoti pe Ceausescu la vizitele oficiale. Una dintre ele fost la 4 august, in Valea Jiului, printre minerii care au avut "curajul dement " sa se revolte impotriva regimului.
Telefonul de la miezul noptii
Viorel Lazarescu, acum fotoreporter al prestigioasei agentii de presa Rompres, isi aminteste cum, in noaptea de 3 spre 4 august 1977, a fost sunat de directorul institutiei de presa pentru care lucra, cu mesajul scurt de a merge de urgenta la Petrosani. Legendara greva a minerilor din Lupeni izbucnise deja de trei zile. Ca focul de mina, migrand prin stratul de steril si pocnind la cel mai mic firicel de aer. Organizatia Mondiala a Sanatatii trimisese Cabinetului 2 un avertisment prin care solicita luarea de masuri urgente pentru diminuarea numarului de accidentati in subteran. "Gaselnita a fost ca toti minerii cu infirmitati sa fie transferati la suprafata cu aceleasi sporuri din subteran. In urma cu doua saptamani, Cabinetul 2 luase hotararea sa nu mai plateasca acele sporuri minerilor de la suprafata si oamenii s-au trezit cu chenzina injumatatita", povesteste Viorel Lazarescu. Fotoreporterul isi aminteste ca in noaptea de "consemn" nu stia nimic din toate astea. Directorul agentiei de presa nu-i comunicase telefonic motivul pentru care trebuia sa plece in Vale.
Predocumentarea
"Credeam ca fac fotografii pentru un nou miting sau o noua vizita si atat. Nu banuiam ce ma asteapta. Abia cand am ajuns la Petrosani si am vazut ca nu sunt steaguri pe strazi si ca in sediul partidului nu era nimeni, ca prin incaperile primariei cam batea vantul, am realizat ca ceva nu este in regula. In sediul primariei am intalnit un coleg de la gazeta locala, care ne-a explicat, cu greu, pentru ca si lui ii era teama, cam cum sta situatia." Lazarescu era insotit de doi colegi de redactie: Sache (Ion Socaciu - n.n.) si Vamvu (Nicolae Vamvu - n.n.), amandoi redactori de protocol zero. Sache, tipul uman, deschis, speriat si el de evenimente; Vamvu, un tip diplomat, pretios, "care, banuiesc, stia mai multe decat noi". "Avea deja un dosar de documentare, pe care-l studiase in masina, si n-a venit cu noi la Lupeni. A ramas in Petrosani, la partid, sa faca sapoul."
Avertismentul
Secretarul cu propaganda de la Comitetul Judetean al PCR incercase, in prealabil, sa-i convinga pe Sache si Lazarescu sa nu mearga la Lupeni. "Sunt o gasca de betivi, care au ocupat abuziv curtea minei si s-ar putea sa nu scapati teferi de-acolo", ne-a spus secretarul. "Tipul era sifonat si nedormit si avea intiparita pe figura groaza evenimentelor traite", isi aminteste Lazarescu. "Ne-a spus: "Intr-un targusor de provincie, unde toate problemele se rezolva la un telefon sau la una mica, vine pacostea asta de greva si s-a dus naibii si linistea si functia si tot. Inclusiv masina cu sofer de la scara"." A urmat drumul la Lupeni, printre cordoane de militieni de care au trecut cu legitimatia in mana. Au primit acelasi avertisment, ca minerii sunt agresivi.
Fotografia
In curtea minei, cateva mii
de mineri, adunati cu neveste
si copii, ascultau atenti
polologhia ortacului-sef Dobre
despre realizarile de partid si,
ici-colo, cateva revendicari ale
grevistilor. Minerii il asteptau
aproape amutiti pe
Ceausescu. Isi anuntase deja
venirea, dovada ca Verdet fusese
eliberat. In pole-position,
"nea Petrica, fotoreporter de
casa al lui Ceausescu, acceptat
ca atare". A sosit si tovarasul
prim al tarii, cu trei elicoptere
PUMA, si a fost adus apoi la
fata locului cu un Aro "imbunatatit". L-au condus pe tribuna
amenajata ad-hoc chiar
deasupra gheretei de portar,
unde fusese sechestrat Verdet.
In marea de oameni, acum
intr-o greva obedienta, se distingeau
cateva fete de mineri,
dintr-aceia curati, veniti de la
stilou, care mimau prost
iesirea din sut si carora li se
vedeau epoletii prin salopeta.
Printre ei, generalul Plesita, la
vremea respectiva seful spionajului
romanesc. O figura
de ortac nevinovat, cu sapca
muncitoreasca pe ochi, pentru
integrarea in peisaj.
"Cadrul cu Plesita l-am descoperit
ulterior. In aparat
ramasese un film pe care nu-l
terminasem si de asta nu
stiau. Cand am developat filmul
si m-am uitat pe cadre
l-am vazut pe general. Mi-a
fost frica si l-am ascuns intr-un
dulap in redactie. Apoi am
uitat de el. De fapt vroiam sa
uit de el. L-am descoperit dupa
â90 si am facut fotografiile.
Daca ma prindeau atunci
faceam puscarie, in loc sa iau
Pulitzer", povesteste Viorel
Lazarescu.
( DANIELA DUMITRESCU
)
"Trebuia sa expun mai bine"
"Acum, dupa atatia ani, nu sunt multumit de fotografie", recunoaste Viorel Lazarescu. "Trebuia sa expun mai bine. Aveam si alta tehnica atunci, e adevarat. Nu prea puteam face mare lucru. Dar stiti cum suntem noi, ca pilotii de incercare. Nu putem gresi decat o data." Lazarescu, cel de-acum, crede ca minerii veniti din birou erau firesti in peisajul de la Lupeni. "Orice sef de stat isi ia astfel de precautii. Erau ca SPP-istii de astazi." Si Lazarescu stie ce spune. Nu degeaba a scris "Fotoreporter sub trei presedinti". Iata un fragment din cartea scrisa de fotoreporter, care se refera la momentul surprinderii pe pelicula a generalului Plesita: "Am profitat de moment si l-am prins inca o data de mijloc pe Ceausescu si m-am strecurat pe la spatele lui spre scara de fier. Pe urmatoarele urale am coborat si cuminte, fara sa dau de inteles ca stiu cine este, am privit spre primul rand. Generalul Plesita tocmai isi aruncase mainile in sus, impreuna cu plavanul din spatele lui, la auzul vestii ca seful statului iiva plati si orele pe care le pierdea cu transportul pana la abataj. Nici nu ma mai lua in seama, dar nici eu nu m-am mai miscat de la baza scarii. L-am lasat pe nea Petrica, fotoreporterul venit de la Bucuresti cu elicopterul, sa continue toata treaba. Mie mi se terminase elanul. Dupa ce s-a terminat totul si Ceausescu a coborat de pe ghereta am fugit inainte, pe straduta ce ducea la bariera de mineri, ca sa nu dea generalul de mine. Cand m-am oprit, langa mine erau mai multe femei, toate imbracate in negru, cu taloanele de pensie ridicate la vedere. Erau vaduvele Vaii. Imbracate in negru, cu riduri de suferinta aparute la unele prea devreme, asteptau in liniste trecerea celui mai puternic om din tara, in speranta ca se va opri si in dreptul lor si dupa ce le va auzi of-ul va da un ordin sa le mareasca pensia de urmas. Nu s-a oprit. Era un punct ce trebuia rezolvat data viitoare"
"Ai tras cinci filme, da-le incoace"
articolul n-a fost scris niciodata. S-a intors in redactie, impreuna cu echipa, si a dat filmele la developat. La scurt timp a fost chemat de urgenta in laborator. "Credeam ca e laboranta, care vrea sa-mi dea filmele. Credeam ca sunt gata. In usa laboratorului ma astepta un tinerel, care mi-a spus scurt: "Ai tras cinci filme. Da-le incoace imediat!". Asta am si facut, pentru ca stiam despre ce este vorba. Nici nu apucasem sa ma uit pe ele, dar asteptam sa se intample asta. Bineinteles ca filmele nu le-am mai vazut niciodata. In aparat ramasese un film pe care nu-l terminasem si de asta nu stiau. Cand am developat filmul si m-am uitat pe cadre l-am vazut pe general."
"Pe Plesita l-am tras intamplator"
In fotografia lui Lazarescu, generalul Plesita se integreaza perfect masei de mineri. "M-am pozitionat cumva in spatele lui Ceausescu, aproape frontal cu nea Petrica. Am tras cateva filme, pentru ca trebuia sa ma prezint in redactie cu vreo patru variante de montaj. Aveam un Rolleiflex cu distanta focala fixa si asta nu-mi permitea sa fac mare lucru. Oricum trebuia sa am un unghi care sa-i fie favorabil lui Ceausescu. Trebuia sa arate firesc, natural, sa nu se strambe. Pe Plesita l-am tras intamplator. L-am remarcat dupa ce dadusem aparatul jos de la ochi. El m-a vazut si a scrasnit la mine sa ma dau jos de-acolo imediat. De altfel, Sache era langa el si, oricum, ma cunostea si pe mine. M-am executat imediat."