Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oamenii, câteva sute, sunt în pragul disperării. Ei știu că lucrările - pentru supralărgirea drumului ce trece spre Domnești – sunt necesare, nu se opun ideii. Doar că lucrurile au fost făcute prost: niciun „strămutat” nu și-a primit banii în urma exproprierii. Motivul: nu a fost cvorum în comisia de exproprieri! Nu au primit ajutor nici când buldozerele primăriei și-au făcut drum prin sufrageriile lor. Așa au ajuns unii să trăiască precum sinistrații, printre ruine și în beznă.
Prima dată zici că a lovit un cutremur de a năruit jumătate de cartier. Vezi case făcute morman și iz de moloz care încă înțeapă nările. Iar oamenii se plâng singuri și își macină necazul. Cu scrâșnet sau sau abătuți, cu privirea la așchiile de cărămizi rămase din agoniseală și cu gândul la „țeapa luată de la primărie”. Așa arată demolarea – începutul acțiunii – din zona Prelungirea Ghencea.
Cei din zona străzii Ghidigeni stau cu gândul la buldozerul autorităților încă de prin ’87. Atunci a venit ordin de sus ca acareturile și căscioarele de prin preajma Ghencei să fie puse la pământ. Au fost cerute acte, s-au dat ordine. Au trecut doi ani liniștiți, Ceaușescu a fost executat, casele din Ghidigeni au rămas în picioare. De bucuria libertății, mulți au început să-și ridice case mai răsărite. Sau ateliere ori prăvălii. Cum au vrut sau au putut: cu autorizație sau „pe haiducie”. Unii au fost mai așezați: și-au scos țidulă de la autorități, au intrat în legalitate. Ca și domnul Dan: a scos acte pentru casa bătrânească, achiziționată pe act de mână, pentru garaj și pentru atelierul de unde își scotea banii. Acum a rămas doar cu hârtiile. Și cu o parte din casă – trei camere, căci prin restul de două i-a trecut utilajul Primăriei.
În odăi, omul șade alături de nevastă, fiică, ginere și nepot. În beznă, fiindcă într-o zi oarecare, înainte de demolarea parțială, s-a trezit cu o echipă de specialiști care l-au debranșat de la rețeaua electrică. De la gaze au trimis băieți mai buni: după ce l-au scos din sistem au înțeles situația aiurea și l-au cuplat din nou la „magistrală”. „Înțeleg că trebuia să se facă această expropriere. Nu avem probleme, ne supunem legilor. Dar ce s-a întâmplat aici....”, își amintește omul de începutul necazului. Ca și alte vreo sută de familii – așa cum crede domnul Dan – nici el nu a primit vreo propunere de negociere sau vreo idee de sumă de compensare. Pe principiul „rezolvăm mai târziu”, oamenii din Prelungirea Ghencea au fost executați de buldozere fără a primi în schimb nicio urmă de ajutor: „Nici bani pentru casele noastre dărâmate, nici vreo protecție socială”. Așa s-a declanșat războiul: o femeie, de i se va transforma casa de trei camere într-un fel de garsonieră (fără baie), a chemat televiziunile ca să oprească buldozerul. Alți doi au făcut vâlvă pe „virtual” și au ajuns cazuri sociale. Domnul Dan ridică din umeri: el nu are unde să se ducă. Și nici nu are bani să-și ridice ce ar strânge de prin casă. La fel ca mulți alții. În jur, unii șoptesc despre o răzmeriță.
Cronologia unei demolări-dezastru
Seara, în marginea demolării se văd copii care se joacă printre dărâmături și utilaje ale primăriei ce dorm printre resturi. Zona a fost împrejmuită cu gard subțire care se termină brusc la colț de stradă. Într-un container-birou se râde. În întuneric, oamenii își povestesc beleaua. Cică demolarea a pornit prost de la început.
Prima dată, în iunie, oamenii au primit scrisori prin care erau informați că li se vor da jos casele. Aveau și somație: în 30 de zile să elibereze locul, în 20 – să depună dosarul privind compensațiile. Toți au înțeles situația, cuminți, au bătut drumul primăriei. „Să trecem peste cum sunt cei de la Primăria Capitalei. Ori habar n-au de nimic, ori te încurcă, ori nu-ți răspund, ori nu dai de ei....”, își amintește o femeie. Un pic nedumeriți – fiindcă în timp ce auzeau la televizor declarațiile optimiste ale edilului, la Primăria Capitalei „dădeam cu capul în zid” – oamenii au respectat traseul greu al hârtiilor. Toți și-au construit dosare și așteptau următorul pas: „să primim banii dom’le, să avem unde să ne mutăm din cuib”. Banii nu au venit, luna iunie a trecut. Pe neobservate era să treacă și iulie. Doar că a apărut informația că primăria a intabulat tot terenul. Cum? Nimeni nu știe. Așa au rămas oamenii în curțile lor, bătăturile fiind, de fapt, ale Primăriei Generale. În august, pe căldură, au trecut repede niște băieți. Cu aparatură sofisticată și câteva pensule. „Au dat cu linie roșie” pe case și garduri: se marca traseul buldozerelor. Lumea a privit molcom punctele și liniile de culoare roșie desenate din loc în loc. „Nimeni nu avea habar de noile semne, nimeni nu ne-a spus nimic”. Apoi, lucrurile s-au liniștit un pic, strada a intrat în liniștea așezată de ceva ani. A ținut aproape întreaga lună septembrie. Până pe 29, când oamenii s-a pomenit cu afiș pe poartă: „Vă comunicăm că începând cu 30.09.2022 vor începe lucrările de demolare în conformitate cu autorizația de desființare nr. 257/137337 din 22.09.2022. Vă reamintim că în baza notificării 101657/171 din 20.07.2022 trebuie să eliberați amplasamentul/spațiul de teren în termen de 30 de zile de la emiterea acesteia”. Afișul era semnat cu hashtag „teamTCMB”. Cum ar veni, echipa Trustului de Clădiri Metropolitane București SA. Lumea a rămas în uluială – nu din cauza semnăturii, ci de cum se derula acțiunea: „Păi cum? După ce noi am făcut dosarele, i-am bătut la cap și n-am primit răspuns? Cum să facem asta, cum să plecăm? Cu ce bani? De unde plătesc eu tot ce trebuie să car. Și unde mă duc? Cu ce bani îmi cumpăr altă casă? N-am nici de o chicinetă”. Reacțiile „sinistraților” curg încă. Și acum, când casele sunt jos.
#Muncimpentruoameni
O femeie împinge cu piciorul o bucată de lemn căzută din ce a fost tavanul. Aici avea o patiserie. Acum a fost transformată în debandadă de resturi. „I-am oprit, să mai scot ce se mai putea scoate. Utilajele le-am dus, am avut ceva bani puși deoparte. Dar sunt unii care n-au nimic. Cu ce pleacă ei… nu știu”, zice patroana. Mai spune că nu a văzut niciun ban în cont – „și dacă zice cineva că banii s-au dat, ăla-i mincinos. Dacă e așa, cei de la Primărie tre’ să fie ghicitoare, căci contul meu nu-l cunosc”.
Despre sumele compensatorii se vorbește mult în cartier, dar alandala. Nimeni nu știe cât, când, dacă și cum va primi banii. „Au fost două fete pe aici, au evaluat imobilul, așa, ochiometric. Pe urmă am auzit că au decis să stabilească valoarea la vreo 90.000 de euro. Păi, cum? Casă mare, cu spațiu comercial, cu două apartamente la etaj, plus mansardă. Cu acte și taxe plătite la zi. Cu ofertă recentă de peste 150.000 de euro. Cu valoare stabilită de primărie, pe când era Firea, la 120.000 de euro. Interesant calcul, nu?”, e nervoasă patroana. „Uite, domnule, cum sunt”, plânge femeia arătând la palmele negre cu care curăță locul: „Au venit muncitorii astăzi să mă întrebe când termin. Mi-au zis să las resturile așa, că altfel ei nu au ce mai vinde”. Apoi explică afacerea: fierul rămas din demolare are o valoare. De aceea, poate, este și strâns la capăt de cartier.
Discuțiile despre bani rămân în aer. Pe telefoane se împarte – ca și manifestele ilegale odinioară – declarația primarului Nicușor Dan despre compensații: „Avem banii. O să punem banii în cont, sunt niște termene legale”. Unii râd amar: „La pulivară, poate”. Alții sunt arțăgoși: „Ăsta ne întinde și o să ne dea praful de pe tobă”. Unul e mai prins în realitate: „Dar de unde știe ăsta contul meu?”. Apoi se dezbate o altă declarație oficială. E a unuia de la trustul care demolează locul: „Sincer, nu știu nimic. Noi demolăm unde ne spune că este ok, că e liber de sarcini...”. Lumea tace, frământă între dinți vorbe grele.
Pe virtual, problema din Ghencea e dezbătută grav. Sunt două soluții puse pe perete de rețea de socializare. Cei mai mulți îi îndeamnă pe „sinistrați” să dea în judecată primăria. Și să facă plângeri penale pe numele edilului. Unul „taie macaroana”: „Pe numele primarului sunt depuse zilnic zeci de plângeri penale. Din diferite motive. Așadar, nicio șansă să se rezolve ceva. Avocat și judecată!”.
În cartier se lasă liniștea. Unii se retrag între dărâmături. Din restul de casă a domnului Dan se aude scâncet în întuneric. Vizavi, pe gard, a fost pus un afiș: „Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate pe durata lucrărilor”. Cu motto la modă: „#muncimpentruoameni”
