Goana după Alaska (18)

După ce ne-am luat rămas bun de la „înlocuitorii” lui Fram, a venit rândul balenelor. Mi-e teamă să spun că a venit rândul „înlocuitorilor” lui Moby Dick, deoarece iar voi fi bănuit că îmi dau târcoale nostalgiile copilăriei...
Plec oarecum melancolic din rezervaţia urşilor bruni, mai ales după ce ghidul face o aluzie la urşii po­lari, şi anume cum că populatia urşilor polari din Alaska înregistrează un grav declin din cauza topirii conti­nue a gheţii şi din cauza braconierilor ruşi! Puţinii urşi polari care au mai rămas trăiesc în sudul mării Beaufort, care se întinde din nordul Alaskăi până în Ca­na­da şi în mările Chukchi şi Bering, aflate între nord-vestul Alaskăi şi Rusia.

Ne îndreptăm spre un „vaporaş” care ne va transporta în mijlocul balenelor. Devin şi mai melanco­lic când mai aflu că sunt slabe speranţe să văd balenele albastre care au reapărut în 2009 în apele din jurul peninsulei Alaska, reactivându-şi astfel o veche rută de migraţie ce dispăruse în urmă cu câţiva zeci de ani din cauza vânătorilor în scopuri comerciale. Mi-aş fi dorit tare mult... Populaţia de balene albastre, cele mai mari mamifere de pe Terra, este în curs de re­facere după vânătorile abuzive care au dus la elimi­narea a 99 la sută dintre indivizii acestei specii, conform American Cetacean Society.

Vânătoarea de ba­lene a avut punctul culminant în 1930-1931, când peste 300.000 de animale au fost ucise. Aceste mamifere marine obişnuiau să migreze din zona Mexicului şi sudul Californiei către Alaska, însă în ultimii 50 de ani nu au mai fost semnalate în apele din jurul acestei peninsule. Iată că o serie de apariţii ale balenelor albastre în apropiere de coastele peninsulei Alaska şi de British Columbia, în căutare de surse de hrană, demonstrează că au început să-şi reia vechile rute de migraţie.

Dans
De asemenea, aflu că sunt şi mai slabe şansele de a vedea acel exempar foarte rar de balenă ucigaşă care a fost reperată nu demult în apele din zona Insulelor Aleutine, din Alaska. De obicei această balenă este de culoare neagră, dar exemplarul observat de cercetători era de culoare albă, un lucru rar întâlnit. „Cornel... Nu te agita. Nici aceasta nu era Moby Dick, deoarece cer­ce­tătorii au constatat, după o privire mai atentă, că deşi pielea de pe spate a balenei ucigaşe des­co­pe­rite este albă, unele părţi ale corpului au o nuanţă găl­bu­ie...”, îmi distruge Alina, savant şi cu citate din cea mai proaspătă lectură, ultima urmă de speranţă.

Din cocheta ambarcaţiune care ne-a adus în mij­lo­cul surogatelor de Moby Dick admir dansul unor ba­le­­ne „obişnuite” (neobişnuite totodată), pe care ne es­te destul de greu să îl imortalizăm, deoarece cât par ele de greoaie, se mişcă rapid. Sau cel puţin  aşa mi se pare... Mi-e greu să accept că, în fiecare vară şi toamnă, Inu­pi­ati – localnici de pe coasta aridă din nordul sta­tu­­lui Alaska – pornesc la vânătoarea de balene, de­oa­re­­ce pie­lea crudă şi untura de balenă sunt aici consi­derate delicatese...
(Va urma)