Grigore Popescu, o icoană de pictor

Grigore Popescu este zugravul lui Dumnezeu. Am putea să-i spunem şi “sfântul” artist Grigore, izvorâtorul de frumos. Sfinţii ce izvorăsc din braţul său te cuprind ca o aură, te ridică spre cer. Din pensula sa, raiul are culoarea desăvârşirii. Icoanele sale respiră, picturile vorbesc. Datorită lui, imagini biblice se derulează aievea peste nechizbuinţa noastră. Pansează suferinţa credincioşilor, înnobilează respectul ateilor, împacă destinul tuturora. Prin frumuseţe şi smerenie. Cu talentul său a înălţat catapetesme în rai. E unul dintre cei mai preţuiţi iconari contemporani. Prin restaurările sale a redat strălucirea şi culoarea celor mai importante monumente ale vechii noastre arte. Academicianul Răzvan Theodoreascu spunea despre el că este “cel mai important pictor al ortodoxiei europene”. E părintele artei iconografice româneşti. Este cunoscut atât ca pictor (pictură murală şi pe lemn, pânză), cât şi ca restaurator (pictură în tehnica frescă, ulei). Se numeşte Grigore Popescu şi împlineşte în acest an 70 de ani. L-am văzut la Iaşi şi în ţară lucrând cot la cot cu tinerii. Îmi amintesc una din întâlnirile noastre, o frumoasă ocazie. Alături de alţi artişti decora unul din pereţii Facultăţii de Teologie din Iaşi. Urcat pe o schelă părea meşterul Manole al zilelor noastre. Ca-ntr-un exerciţiu iniţiatic m-a purtat prin curtea facultăţii şi am vorbit ca şi cum ne-am fi spovedit. O împărtăşire a sentimentelor, o miruire cu tainelor picturii. “În pictură înveţi tot timpul. Nicio operă nu seamănă una cu alta. Dacă mi-a fost vreodată greu? Tot timpul trebuie să ai o responsabilitate. Am început de tânăr şi m-am împlinit încet-încet, cutreierând ţara, la restaurări sau pentru a onora diferite comenzi, lucrări de care sunt mândru şi pentru care primesc mulţumiri şi astăzi”, spune Grigore Popescu, acest părinte al picturii murale bisericeşti în România.  

Facerea tabloului, facerea lumii

Credincios şi smerit, ca şi maestrul, am asistat la naşterea unei opere. Peretele la început era alb. Cu un fel de creion a trasat vag primele contururi. Apoi, încet-încet, falii întregi de culoare înaintau pe porţiuni, dând viaţă câte puţin miraculoasei picturi pe perete. Fiecare detaliu este dus la perfecţiune. Fiece suprafaţă primeşte acelaşi prinos de efort şi responsabilitate. Un sfânt cu părul un pic zburlit e înfăşat dintr-o trăsătură de pensulă în aura-i magică. Urmează braţele îmbrăcate în maro. Alte culori cotropeau vechea culoare adăugând un plus de valoare. Şi magie. Aripi de heruvimi, cerul albastru, raiul. Totul e plăsmuit încet de pictorul cu figură de sfânt. Nu a durat două zile să plăsmuiască din penel şi culori facerea lumii. Cu ochelarii pe nas şi privirea senină, cu vocea calmă, Grigore Popescu oficia din înaltul clădirii, cocoţat pe schele. Ceilalţi artişti - pictori, ca nişte ucenici în Cina cea de Taină. O cină în care ucenicii s-au înfruptat din experienţa Magistrului.

Portretul portretistului

A pictat peste 50 de biserici în Germania, Ungaria, Cipru, Franţa, Serbia, Grecia, România. Considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi contemporani ai artei iconografice româneşti şi europene, Grigore Popescu s-a născut în noiembrie 1945 la Câmpulung Muscel.  După studiile liceale făcute în localitatea natală, în 1969 a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Timişoara. Şi-a început ucenicia încă din timpul studenţiei, formându-se la şcoala lui Arutiun Avakian, prieten apropiat al istoricului de artă bizantină I.D. Ştefănescu, cu care se întâlnea adeseori la Agapia, acolo unde a ridicat o capelă în amintirea unui fiu al său decedat. A primit de la Patriarhia Română atestatul de pictor muralist în anul 1970. În 1974 l-a primit şi pe cel de restaurator de pictură murală, iar în 1978 atestatul de pictor iconar; ultimul în 1988 fiind acela de restaurator de pictură pe lemn. După şapte ani de ucenicie, prima biserică pe care a pictat-o de unul singur a fost cea din Dobra, judeţul Satu Mare. Artistul a realizat de-a lungul timpului lucrări de conservare şi restaurare la diverse monumente istorice precum: Biserica Sfântul Atanasie de la Niculiţel, jud. Tulcea, biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzeşti, jud. Bacău, ctitorie din anul 1494 a Sfântului domnitor Ştefan cel Mare, biserica Sfânta Treime a Mănăstirii Cozia ctitorie din anii 1387 - 1388 a domnitorului Mircea cel Bătrân, paraclisul regal al mănăstirii Curtea de Argeş, cu fresce din sec. al XIX-lea. Grigore Popescu este autorul picturilor monumentale din bisericile Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Ramet din jud. Alba; Sfânta Treime din comuna Baciu, jud. Cluj; Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Sfintii Martiri Brâncoveni de la Nürenberg a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord; a bisericii  Izvorul Tămăduirii de la mănăstirea Lainici din jud. Gorj;  a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti; a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului (Militari).

“Sfântul” artist Grigore, izvorâtorul de frumos

La multe dintre operele sale fundamentale a fost şi este ajutat de şoţia sa, Maria Popescu-Dragomir. “Pictăm ca şi cum am naşte. Fresca noastră e ca un copil la naştere. Dacă e sănătoasă de la început, Biserica nu va avea probleme zeci şi sute de ani. Dacă fresca e din start greşită, la scurt timp va trebui refăcută, restaurantă, renovată, va înghiţi mulţi bani, aşa cum un copil cu probleme din naştere trebuie îngrijit toată viaţa. Noi căutăm să fim bizantini, dar nu copiem expresivitatea icoanelor ruse, sârbe, bulgare, ci ne străduim să dăm sfinţilor nostri imaginea sacralităţii româneşti, a şcolii noastre de pictură. Majoritatea frescelor, icoanelor, albumelor, calendarelor prezintă o expresivitate tipic slavonă. Ambiţia noastră e să impunem amprenta specificităţii picturii religioase românesti, şcoala românească de frescă bizantina”, spunea cu ceva vreme în urmă Grigore Popescu, zugravul lui Dumnezeu. Artistul are o îndelungă experienţă şi ca profesor. Predă cursuri de Conservare-restaurare, Pictură murală, Tehnicile picturii, Şcoli şi maniere în arta bizantină, Teoria artei şi evoluţia artei bizantine. Maestrul Grigore Popescu se autocaracterizează: “Mă simt nevrednic de toate lucrurile acestea, dar dacă am fost pus în situaţia asta, nu pot comenta lucrurile. Am lucrat mulţi ani şi am făcut orice lucru cu sentimentul de bucurie că este darul nostru către Dumnezeu”.