Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se apropia acum altă clipă plină de greutăţi. Vizita în Anglia, înfăţişarea noastră la papa şI la bunica...
În tot timpul simţeam sub noua mea fericire o uşoară întristare, pricinuită de faptul că papa avea să fie nemulţumit, ba poate şI alţii pe lângă el. Logodnicul meu era cu totul străin şI, prin urmare, în afară de viaţa care fusese odinioară a mea, era străin de mult iubitul trai din Malta şI, în sfârşit, străin de trecutul care mă făurise. Mi se părea că sunt întrucâtva trădătoare, aşa încât toată dragostea fierbinte a lui Nando, toate zâmbetele şI făgăduielile mamei nu izbuteau să mă facă deplin fericită.
Papa nu spuse mare lucru, faţa lui însă era înnourată. Se cufunda cu totul în reglarea chestiunilor practice, ceea ce e o mare mângâiere pentru un om, când îi e inima mâhnită. Se feri de a vorbi singur cu mine şI, copilăroasă cum eram, mă bucurai de aceasta. Dar vechiul cămin nu mai era vechiul cămin...
Ajunserăm la Londra înaintea regelui României, pentru care se pregătea o primire deosebită. Dacă nu mă înşel, era hotărât să ne întâlnim cu toţii la Windsor. Dar, pe vremea aceea, nu mă priveau pe mine plănuirea şI reglarea lucrurilor, n-aveam altceva de făcut decât să ascult de ce mi se spunea, şI mai niciodată nu discutam, nu mă împotriveam şI nici nu întrebam de ce şI pentru ce. Mi se părea că sunt o fărâmă dintr-o mare alcătuire, care mă mâna înainte, potrivit unui plan, în a cărui înfăptuire nu avusesem nici un amestec şI care nu atârna de mine câtuşi de puţin. Primeam hotărârile luate în privinţa mea, cum primeam şI puterile stăpânitoare ce mă călăuzeau.
Eram o mică făptură nevinovată, încrezătoare, care gândea puţin dar simţea mult şI avea idei despre viaţă de-a-ntregul greşite. Aceasta lămureşte pentru ce nu-mi aduc aminte limpede, decât întâmplările şI episoadele care mă priveau îndeosebi pe mine; îmi răsar în minte nişte tablouri bine conturate, pe când toate celelalte s-au şters. Iată câteva tablouri:
Stau cu sfiosul meu logodnic şI alţi membri ai familiei în frumosul şI largul vestibul oval de la Windsor, plin de minunatele picturi şI sculpturi care ne încântau atât de mult şI unde îi plăcea buncii să-şi primească musafirii înainte de prânz. Toc! Toc! Se aude bastonul bunicii înainte de a apărea ea, precum şI foşnetul de mătase grea, toc... toc... ŞI, iat-o, micuţă, zâmbitoare, puţin cam sfioasă, cu dinţi mici ca de şoarece şI cu o voce de încântătoare mlădiere, când vorbeşte tânărului principe german, în limba ţării lui. O văd uitându-se în sus, spre dânsul, şI întrebându-l de părinţii lui: “die ich so lieb habe” ( pe care îi iubesc atât) şI spunându-i că are totdeauna în odaia ei un portret al mamei lui. “Sie war so wunderschön (era o minune de frumuseţe). Iar tânărul se închină sfios, pleoapele îi tremură şI se poartă cum ştie el mai frumos, iar eu, care din fire împărtăşesc simţirile oricui, mai ales când trece printr-o clipă grea cumpănă, pricep tot ce se petrece într-însul şI sunt şI eu sfioasă ca el, străbătându-mă când fiori calzi, când reci.
