Lansatorul de vise

Five… four… three… two… one… zero… Ignition… Launch! Este cu siguranţă primul lucru care îţi vine în minte atunci când virezi brusc la dreapta pentru a urma drumul indicat sec de indicator: „Kennedy Space Center”. Locul unde milioane de vizitatori au venit pentru o distracţie de o zi şi au plecat cu vise pentru o viaţă. Unde copii de la 4 la 94 de ani au simţit, pentru câteva momente, ceea ce simt astronauţii şi tot pentru câteva clipe au trăit ca ei. Unde imaginaţia nu are limite, fiindcă nici Universul nu are.

LA GUVERN ACASĂ

Cel mai greu, atunci când eşti pentru prima dată în estul Floridei şi ţi-ai propus să vizitezi Centrul Spaţial Kennedy, este să faci faţă ispitelor. Drumul este aproape tot timpul mângâiat de soare, fie că des­coperi la orizont, ca o speranţă, răsăritul unei zile noi, fie că urmăreşti uriaşa minge de foc la asfinţit, ca o promisiune. Aşa că doar gândul la experienţa unică ce te aşteaptă în faţa a tot ce a creat mai inteligent ge­niul uman te face să ocoleşti toate intrările pe au­tos­trada către Miami şi, mai mult, să nu urmezi direcţia de mers încă vreo câteva mile până la celebra şi exoti­ca Cocoa Beach, mai ales că maşini cu fete frumoase şi plăci de surf pe capote te depăşesc în permanenţă.

Surprizele şi premierele te aşteaptă încă dinainte de a intra în centrul spaţial propriu-zis. Cu mai bine de 10 minute înainte, mergând pe breteaua care este unicul acces spre baza aeriană, GPS-ul te atenţionează că te găseşti pe un drum guvernamental şi că viteza permisă este mai mică decât pe celelalte şosele. De altfel, la moderaţie te îndeamnă şi numeroasele posturi de control, cât se poate de oficiale, pe care le întâlneşti în cale. Apoi există schimbarea de decor când îţi dai seama că ochii bulbucaţi ce apar din când în când în ri­golele ce însoţesc fâşia de asfalt nu sunt butaforie şi nici efecte speciale, ci sunt un semn că aici, pe coasta Floridei, aligatorii sunt la ei acasă. Şi tot ca o premi­e­ră, în uriaşa parcare gratuită (cam singurul „free” ofe­rit pe aici), primul angajat întâlnit în cale mi-a urat bun venit într-un spaţiu guvernamental.

GRĂDINA RACHETELOR

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Pentru a intra cât mai repede în Kennedy Space Center, trebuie îndeplinite cel puţin două condiţii. Pri­ma ar fi achitarea unei taxe deloc simbolice pentru a vizita hectarele de istorie, dar şi de prezent şi, de ce nu, viitor al programului spaţial american. Pentru un adult, biletul costă 62 de dolari, în timp ce pentru un co­pil de până la 11 ani se vor plăti doar 46 $. Cea de a doua condiţie este să nu prinzi la casierie unul dintre multele şi numeroasele grupuri de japonezi care par­că şi-au pus în gând să viziteze cu toată populaţia această atracţie a Floridei.

Odată intrat în spaţial des­ti­nat turiştilor, ai de făcut o alegere. Primul lucru pe care îl poţi face este acela de a intra la centrul de con­ferinţe „Astronaut Encounter”, unde în fiecare zi câte un membru al echipajelor care au zburat în spa­ţiu se întâlneşte cu vizitatorii mai întâi pentru a-şi îm­păr­tăşi impresiile într-un cadru oficial, urmând ca mai târziu, la ora prânzului şi într-un cadru informal de „lunch”, toate întrebările să-şi găsească răspuns. De regulă, pentru cei care şi-au propus să nu piardă tim­­pul în zadar şi s-au prezentat la porţile Centrului cu noaptea-n cap, varianta aleasă este cea a statului la coadă pentru ocuparea unui loc în autobuzele care fac turul destinaţiilor turistice aflate la câţiva kilometri de­păr­tare una de alta.

Cursa spre locurile de îmbarcare este întârziată doar de vizitarea, cu respiraţia în­tre­tăiată, a Grădinii Rachetelor, un spaţiu unde pe pe­­luze de iarbă şi lângă palmieri şi pomi exotici se gă­seş­te, aşezată semeaţă cu vârfurile spre cer, o „pădure” de rachete şi module spaţiale, multe dintre ele origi­na­le. Astfel că, pentru cine încape, prima amintire în for­mat JPG este cu siguranţă o fotografie în capsula spa­ţială ins­talată la intrare. Cine nu, se mulţumeşte cu o poză lân­gă o navetă ce pare abia scoasă de pe poar­ta secţiei de asamblare care, apropo, se găseşte la câţiva kilome­tri distanţă şi este cea mai înaltă clă­di­re cu un sin­gur etaj din lume. Şi evident că, atunci când autobuzul tre­ce pe lângă ea, ghidul atrage aten­ţia asupra porţii uri­aşe întredeschise şi asupra ocaziei „aproape unice” de a vedea, chiar şi pentru câteva secunde, locul unde ra­chetele şi navetele spaţiale prind contur şi sunt pregătite înainte de lansare.

PUŢINĂ ISTORIE

Centrul Spaţial Kennedy se găseşte pe Insula Merritt formată între Indian River şi Banana River şi a fost dat în folosinţă în 1962 şi este cartierul general al „National Aeronautics and Space Administration”, cunoscut sub denumirea de NASA. Iniţial botezat sec „Centrul de Lansare”, numele actual l-a primit în 1963, după ce preşedintele în mandatul căruia a fost construit a murit în urma atentatului din Dallas. Conceput iniţial pentru programele de cercetare a Lunii, Centrul Spaţial a fost baza de lansare pentru misiunile „Mercury”, „Gemini” şi „Apollo”. Abia în decada '80 devine locul de lansare pentru navetele spaţiale, prima misiune de acest gen fiind înregistrată cu naveta „Columbia”.

Vizitarea Centrului durează o zi întreagă şi cu­prin­de zonele special amenajate, precum şi posibilita­tea de a vedea, de la distanţă, spaţiile operaţionale în care activitatea este încă la foc continuu. În afară de halele unde sunt „parcate” pentru eternitate „ma­şi­nă­riile zburătoare” cu care americanii au cucerit spa­ţiul, de mare interes se bucură cele două uriaşe săli de ci­nematograf „IMAX” unde imaginile realiste proiectate în 3D, precum şi vocea lui Leonardo DiCaprio sau Tom Cruise constituie ingrediente mai mult decât suficiente pentru atragerea publicului. Dar cea mai „aproape de adevăr” experienţă este, cu siguranţă, si­m­ulatorul de decolare. Prinşi în scaune cu centuri de s­i­guranţă, vizitatorii trăiesc aproape pe viu senzaţiile vi­zuale, auditive, dar şi fizice (scaunele par a se des­prinde la un moment dat din podea!) ce însoţesc lan­sarea unei navete spaţiale.

DE VORBĂ CU UN ASTRONAUT

Una dintre atracţiile principale este întâlnirea cu un membru al echipajelor care au privit Pământul din navetele spaţiale. În ziua documentării, norocul a făcut să fie rândul unei astronaute, lucru mai puţin obişnuit. La prima vedere, Wendy Lawrence pare „aterizată” din greşeală în sala de conferinţe. Scundă, cu alura şi candoarea unui adolescent, dă impresia a fi mai degrabă un sportiv la categoria „ultrauşoară” decât un astronaut. Şi totuşi Wendy este printre puţinele persoane care, copil fiind şi văzând primul pas al omului pe Lună, aveau să spună că vor să ajungă astronaut şi au ajuns! Având calificările de inginer, pilot de elicopter şi astronaut NASA, este prima femeie absolventă a Academiei Navale Americane care a ajuns să zboare în spaţiu. Mai mult, a debutat pe zborul STS-114, primul după tragedia navetei Columbia din 2003.

Dar Wendy mai are o calificare, chiar dacă nu există o diplomă să o ateste. Aceea de povestitor înnăscut. Cu mult umor, ea a povestit în faţa unei asistente care a umplut până la refuz sala de conferinţe, cum a ajuns astronaut şi cum, participând la un program comun, a locuit luni bune în Rusia, în blocurile comuniste destinate cosmonauţilor şi cum ruşii nu o scoteau din „Too short”, adică „Prea scundă”. La întrebările ce au urmat prelegerii cu toţii am exclamat întocmai ca la concursurile televizate de cunoştinţe generale: „Wendy ştie!”, fiindcă a avut, cum se spune, toate răspunsurile la ea. De aceea, poate că peste ani un copil aflat acum în asistenţă va menţiona drept motiv al devenirii sale astronaut această prelegere ţinută de Wendy Lawrence într-o frumoasă zi de toamnă a anului 2010.

UN ROMÂN LA CURTEA REGELUI NASA

Cum poate că era de aşteptat, nu numai americanii ţin prelegeri la NASA, în Florida, ci şi un român a făcut-o! Este vorba despre dr ing. George Sava, care a ajuns să fie invitat de oficialităţile americane în calitate de expert în domeniul planetei Marte. Românul, căruia atât American Institute of Aeronautics and Astronautis, cât şi extrem de selectiva Royal Aeronautical Society din Marea Britanie i-au acordat statutul de „Associate Fallow”, este, printre altele, inventatorul unui vehicul denumit „Mars Jumper”, invenţie prezentată la prelegerile NASA şi la mai multe universităţi din SUA.

Vizita la Kennedy Space Center, unde peste 10.000 de specialişti sau simpli lucrători contribuie zilnic la îndeplinirea celui mai frumos vis al omenirii, s-a încheiat, spun eu, simbolic. Pe trenul de aterizare al unei navete spaţiale am zărit o porumbiţă care şi-a făcut cuib şi clocea ouăle între suspensii, anvelopa şi scutul termorezistent. Este poate un semn că visele nu pleacă toate spre cer. Unele se împlinesc aici, pe Pământ.