Mai presus de toate, iubirea

În 1990, Maica Teresa ajungea în România, impresionată de suferinţa poporului nostru şi mai ales de situaţia copiilor. Iată mai jos câteva fragmente din interviul acordat atunci:

De ce comunitatea religioasă înfiinţată de dumneavoastră se numeşte Misionarele Carităţii?

Pentru că Dumnezeu este iubire. Aceste misionare trebuie să trăiască şi să propovăduiască dragostea pentru Dumnezeu tuturor oamenilor – credincioşilor şi necredincioşilor – cu deosebire celor mai săraci dintre săraci. Pe aceştia îi căutăm în toată lumea, în cartiere periferice, printre bolnavi, leproşi, disperaţi, pierduţi sau respinşi de semeni. Pe ei încercăm să-i ajutăm în numele dragostei lui Christos. Ştim că noi suntem numai o picătură în oceanul suferinţei umane. Dar fără aceasă picătură, mizeria şi suferinţa umană ar fi mult mai mari. Cea mai mare nedreptate pentru săraci este dispreţul şi din acest motiv înţeleg că ei trebuie ajutaţi, nu numai cu mâncare, medicamente şi un adăpost. Dumnezeu nu a creat sărăcia. În faţa lui Dumnezeu cu toţii suntem săraci. Durerile, suferinţele, deprimările, crucile sunt încercările pe care Dumnezeu ni le-a trimis. Iisus a spus: „Ia crucea ta şi urmează mie”, suferinţa îţi dă putere. E modul cel mai bun de a fi alături de Dumnezeu.

Pe noi nu ne interesează religia, politica sau rasa. Ne preocupă un singur lucru: Nevoile lumii.

Care consideraţi că sunt bolile cele mai grave ale lumii contemporane?

Singurătatea, dar şi lipsa iubirii. Lumea nu are capacitatea de a comunica, de a crea o profundă comuniune, de a-şi sacrifica timpul său, de a se dărui, de a suferi, de a aştepta şi spera... Se vrea totul imediat... Este şi o frică de naştere, aş spune chiar de viaţă. Avortul este începutul răului în lume. Viaţa unui copil e un dar al lui Dumnezeu. O altă boală e drogul. Şi aici terapia nu poate fi decât una singură, dragostea, pentru a-i scoate pe aceşti tineri din infernul care îi distruge. Şi multe, multe alte boli, cum ar fi SIDA, cancerul...

Cum apreciaţi „starea” lumii de azi?

Sunt multe dificultăţi, conflicte, atât în Europa, cât şi în Africa şi în Asia... Fac apel la pace oriunde sunt conflicte, prin rugăciuni adresate lui Dumnezeu, izvor al păcii şi al iubirii.

Cu ce gânduri aţi venit în ţara noastră în acest 1990?

În primul rând trebuie să-L aducem pe Dumnezeu în fiecare familie. Poporul dumneavoastră a îndurat multă sărăcie şi umilinţă. Să fiţi uniţi, să vă împărtăşiţi unii altora dragostea. Sunt convinsă că numai astfel veţi putea să depăşiţi momentele grele prin care aţi trecut. Rodul rugăciunii este o adâncire a credinţei, rodul credinţei este iubirea, rodul iubirii este slujirea celorlalţi, iar rodul acesteia este pacea. Am venit în România pentru că aici s-au jertfit atât de mulţi oameni pentru libertate şi, în special, tineri. Ei nu vor doar cuvinte frumoase, ei aşteaptă dovezi, exemple. Şi nu doar vorbe şi cuvinte goale. Nu am aur şi argint să vă pot dărui, dar vă dăruiesc, surorile mele, bucuria de a-i ajuta pe cei săraci şi în special pe copii. Sper ca împreună să facem ceva pentru Dumnezeu, pe care-L rog din adâncul inimii să vă binecuvânteze şi să aibă în sfânta sa grijă poporul român.