Dacă ar exista expresia "spune-mi ce emblemă ai ca să îţi spun cât valorez", locul în care ea s-ar aplica "ad literam" este fără îndoială "Nethercutt Museum" din California, un regal pentru cei care cunosc şi apreciază la justa valoare automobilele de colecţie.
Aflat la nord de Oraşul Îngerilor şi de raiul actorilor de cinematografie din toată lumea, Muzeul Nethercutt reprezintă o ţintă de neratat pentru un anumit tip de vizitatori, mai precis pentru cunoscători, cum se spune. La concurenţă cu miile de distracţii ce au făcut renumit oraşul Los Angeles, un muzeu în care bunul-gust, istoria automobilistică, mentenanţa dusă până la cel mai mic amănunt cer, desigur, un anumit rafinament. Există aici peste 250 de autoturisme, cel mai "bătrân" datând din 1898, iar cel mai "tânăr" fiind ieşit de pe banda de montaj în 1997. În selecţia de fotografii alăturată regăsim embleme de vis, cum ar fi 1931 Packard 845 Deluxe Eight, 1937 Rolls Royce, 1914 Knox, 1925 Durant, sau 1937 Lincoln.