Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După vizita de la Windsor, regele României rămase câteva zile la Londra, unde nu mai fusese de când era tânăr de tot şi-şi petrecu toată vremea în întâlniri cu personalităţi de seamă şi în vizitarea instituţiilor folositoare şi însemnate ca Banca Angliei, monetăria, docurile etc... Stăruia călduros pe lângă nepotul lui să facă şi el la fel. Dar nepotul era îndrăgostit de logodnica lui şi nu voia să audă de docuri, de monetărie şi nici de banca Angliei. Această luptă era privită cu mult haz de mama, care nu înceta de a-l necăji, întrebându-l în glumă, ce i se părea în adevăr mai interesant? Parcă văd încă expresia din ochii ei; n-ar fi putut să spună dacă dădea dreptate asprului şi bătrânului om de stat sau nepotului neascultător. Ea nu putea suferi inactivitatea, dar tânărul era îndrăgostit de propria ei fată şi aceasta era un punct în favoarea lui, cu toate că interesul pentru logodnică şi acel pentru Banca Angliei nu trebuiau neapărat să se ciocnească. “El niciodată n-a fost îndrăgostit, zicea Nando, astfel că nu înţelege; eu am venit aicea să fiu fericit, nu să fiu târât de colo-colo, în vizitarea instituţiilor de stat”. Eu, desigur, găseam foarte firesc să mă prefere monetăriei sau docurilor! La urma-urmei, regele Carol, după ce-şi însuşise, după pofta inimii, toate cunoştinţele nou dobândite şi văzuse toate personalităţile de seamă, plecă în departata lui ţară,unde nepotul ascutător fu nevoit să-l urmeze în scurt timp, pe când noi toţi, plecarăm la Devonport, unde papa îşi avea încă comanda navală. Toate mi se păreau acum pătrunse de mâhnirea părăsirii, fiecare fiinţă scumpă îmi părea mai scumpă, fiecare loc mai drag, pentru că eram în preajma despărţirii de ele. Pe vremea aceea, România era puţin cunoscută şi mi se puneau întrebări ciudate, uneori caraghioase; ba unii chiar credeau că va trebui să port un văl pe faţă, după datina turcească! Ştiam că nu voi fi nevoită sa fac aşa ceva, dar eu însămi aveam despre România o părere foarte nedelesuşită şi puteam da prietenilor, plini de îngrijorare, foarte puţine lămuriri despre cele ce m-aşteptau în ţara cea nouă.
Regele Carol adusese logodnicii nepotului şi surorilor ei prea frumoase costume ţărăneşti; era singurul lucru palpabil, ce-l aveam din acea ţară a “Răsăritului cel apropiat”. Erau minunat cusute cu fir şi mătase şi ne găteam adesea cu ele, pentru plăcerea celor doritori să afle în ce fel de ţară mă duceam; dar nu ştiu dacă acele podoabe atât de pitoreşti făceau să le răsară în minte o imagine mai clară a hărţii Europei.
Cu lăcomia celui ce ştie că-i sunt zilele numărate, mă aruncai din toată inima în plăcerile de odinioară; înotam, vâsleam, mă plimbam cu barca cu pânze, cu toate că jocurile noastre zvăpăiate cu cele trei prietene, în grădina generalului Harrison, nu se mai potriveau cu demnitatea mea de logodnică.
Începuseră să curgă darurile de nuntă şi lumea parcă-şi pusese mintea să mă răsfeţe în tot chipul şi să-mi arate cât de rău îi părea de plecara mea; ba erau şi îndrăgostiţi sfioşi care-mi dădeau să înţeleg că li se frânge inima şi toate astea îmi pricinuiau o stare de tulburare sufletească în care zâmbetele erau căptuşite cu lacrimi. O amintire drăgălaşă şi cam caraghioasă mi-a rămas despre un tânăr care, cu un an înainte, mi-arătase o deosebită preţuieri care hotărî acum pe părinţii lui să dea un ceai în cinstea noastră, ca să sărbătorească plecarea mea într-o ţară străină. S-a dat şi o reprezentaţie de teatru improvizat, jucându-se aşa-numitele şarade. Cuvântul ales era România, care fu împărţit în silabe; dar când fu să se prezinte cuvântul întreg, tânărul se găsi într-o încurcătură nespusă; ce să fie România, şi oare unde s-o fi aflând? Parcă-l văd şi acum în rolul unui învăţător dând copiilor o lecţie de geografie, în care cuvântul România trebuia rostit. Zâmbesc şi acum, la amintirea încurcăturii lui când veni clipa cea de cumpănă şi când, după oarecare bâlbâire sfioasă, întreabă pe pretinşii lui elevi: “Care din voi... hm îmi... poate să-mi spună... hm... numele acelui oraş din Ungaria?”... Oraş din Ungaria!... Auzi vorbă! Chiar şi atunci am fost jignită de această părere asupra viitoarei mele ţări, însă tocmai mai târziu m-am dat seama de insulta ce se cuprindea într-însa.
_______________________________________________
Maria - Regina României, Povestea vieţii mele (114)
Citește pe Antena3.ro
