Mihai Eminescu a murit otrăvit. Şase ani s-a luptat cu suferinţele

Boala lui Eminescu  a izbucnit violent în 1883. Şi, deşi au fost episoade de revenire, aceasta i-a ros trupul rapid. Şase ani s-a luptat cu suferinţele. În 1889 a murit. 1882. Eminescu îi scrie Veronicăi Micle: ”Tu trebuie să-ţi închipuieşti astăzi, sub figura mea, un om foarte obosit, de vreme ce sunt singur la negustoria asta de principii şi, peste acest bolnav, care ar avea nevoie de cel puţin şase luni de repaus pentru a-şi veni în fire. (…) De opt ani de când m-am întors în România decepţiunea a urmat la decepţiune şi mă simt atât de bătrân, atât de obosit, încât degeaba pun mâna pe condei să-ncerc a scrie ceva. Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moraliceşte  şi că mi-ar trebui un lung, lung repaus, ca să-mi vin în fire. Şi cu toate acestea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemenea repaus nu-l pot avea nicăieri şi la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc şi nu mă mai recunosc.”

1887. Trecuse deja prin grele încercări, internări în străinătate şi în ţară, tratamente mai mult sau mai puţin adecvate. Îi scrie aceleiaşi Veronica. ”Dragă Veronică, uită totul. Nenorocirea care m-a lovit e destulă pedeapsă că n-am voit să te ascult. Ce viaţă dezordonată am dus; toate sfaturile tale erau aşa de sincere, aşa de bune, aşa de drepte, încât dacă îndeplineam o parte din ele, azi n-aş zăcea pe patul de suferinţi. Amintindu-mi bunătatea inimii tale, simt remuşcări de faptele din trecut. Ar fi o zi de sărbătoare, ar fi o mare plăcere că să vii la Botoşani, să mă vezi unde sunt bolnav şi din minut în minut îmi aşptept sfârşitul, căci pentru societate sunt de mult mort.” (din volumul “maladia lui EMINESCU şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă).

Moartea avea să vină peste nici doi ani. Ciudată moarte, care şi astăzi, la peste 125 de ani, naşte dispute aprinse.

Ce i-a adus sfârşitul lui Mihai Eminescu?

 Un “poet-mit”, aşa cum îi spune academicianul Eugen Simion, care a murit la doar 39 de ani. De ce a murit Mihai Eminescu? Ce l-a răpus? Boala sau oamenii?

Interogatoriu

“Azi 13 iunie 1889

Cum te cheamă?

Sunt Matei Basarab am fost lovit la cap de către Petre Poenaru milionar pe care Regele l-a pus să mă împuşce cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mare.

Pentru ce ţi-a făcut asta?

Pentru că fiind moştenitorul lui Matei Basarab Regele se temea ca să nu-i iau eu moştenirea.

Ce-ai să faci când te vei face bine?

Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, grecească, italienească, sanscrită. Ştiu 64 limbi.(...)

Întrebându-l cine este dl Poenaru răspunde că e un om bogat care are 48 moşii, 48 râuri, 48 garduri, 48 case, 48 sate şi are avere 48 milioane.”

Este un document foarte bine cunoscut de cei care au căutat prin destinul lui Mihai Eminescu. Interogatoriul a fost luat la 13 iunie 1889, cu două zile înainte de stingerea din viaţă a poetului, la Institutul Caritatea al doctorului Suţu. Nu trebuie să fii specialist să îţi dai seama, citind aceste rânduri, că Eminescu nu era “în ordine”. După mai mulţi ani de suferinţe fizice şi psihice, de tratamente mai mult sau mai puţin adecvate, cu diagnostice ce corespundeau realităţii aşa se prezenta poetul.


Un demers istoric

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a săvârşit un act cu caracter istoric: a publicat volumul “Maladia lui EMINESCU şi maladiile imaginare ale eminescologilor”. La 15 ianuarie, anul acesta, de ziua naşterii Poetului naţional.

Academician Eugen Simion, cel care s-a îngrijit de apariţia acestui volum, spune: ”Publicăm în volumul de faţă opiniile unor medici specialişti în legătură cu bolile reale ale lui Eminescu şi bolile, mult mai numeroase şi mai suprarealiste, ale celor care nu contenesc a vorbi de ele şi a imagina scenarii din ce în ce mai apocaliptice. (…) Că se discută nu e rău. Ar putea fi chiar bine dacă, în afară de boli şi de ipoteze privitoare la teribile conspiraţii, ar fi vorba şi de altceva, de opera lui Eminescu, de pildă, care este supusă în ultimele decenii fie unei negaţii inslaubre, fie unei laude lipsite de orice noimă.(...) Mai nou se discută despre maladiile care l-au răpus, la 39 de ani, pe marele poet. Scriu mulţi, istoriografi şi medici, sociologi şi publicişti de toată mâna, unii informaţi, de bună-credinţă  (…) dornici să elucideze misterul ce înconjoară încă dispariţia unui poet-mit, alţii, <<urechişti>>, fantezişti care imaginează scenarii tenebroase, conspiraţii, acţiuni de spionaj internaţional, complicităţi, trădări, răzbunări odioase...(...)”.

Ce a dus la moartea prematură a lui Mihai Eminescu? A contactat sifilis şi acesta nu a fost descoperit la timp sau nu a fost tratat la timp? Medicii i-au aplicat tratamente greşite? A avut probleme psihice? A fost asasinat pentru că era o voce puternică în lupta pentru unire şi pentru identitatea naţională?

Opiniile specialiştilor renumiţi, care apar în volumul “Maladia lui EMINESCU şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, prin caracterul lor profesionist şi sincer,   ne oferă un răspuns. 

“În cazul marilor artişti, ceea ce rămâne în primul rând este, desigur, opera.(...), spune profesor doctor Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române. Cazul lui Eminescu este unul mai special, din multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că, pe lângă faptul că a fost un mare poet, Eminescu poate fi considerat şi unul din pilonii cei mai importanţi ai identităţii naţionale româneşti. În al doilea rând pentru că în biografia lui Eminescu ultimii şase ani sunt marcaţi de prezenţa unei boli grave şi necruţătoare. Într-un moment în care mijloacele diagnostice şi teraputice de care dispunea medicina vremii erau foarte departe de cele de azi, atât diagnosticele cât şi tratamentele aplicate par să nu fi fost cele mai adecvate.(...)”.

citiţi mâine continuarea studiului...