Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost odată... A fost o lume care trăia pentru a muri şi a renaşte. Işi lua cu ea trupul infăşurat in făşii de pănză, sufletul şi inima să le pună pe balanţa zeiţei care-i hotăra soarta. Işi construia scări care să o ducă la cer şi işi aşeza averea in morminte. O lume scrijelită pe pereţi de temple a fost dezgropată de sub nisipuri. Musteşte de taine şi susură a blesteme...
A fost odată... A fost o lume care trăia pentru a muri şi a renaşte. Işi lua cu ea trupul infăşurat in făşii de pănză, sufletul şi inima să le pună pe balanţa zeiţei care-i hotăra soarta. Işi construia scări care să o ducă la cer şi işi aşeza averea in morminte. O lume scrijelită pe pereţi de temple a fost dezgropată de sub nisipuri. Musteşte de taine şi susură a blesteme...
Printre palmieri imprăştiaţi in vecinătatea caselor de paiantă aliniate de-a lungul asfaltului, măgari stau tolăniţi la soare ca focile pe plajă. Deşertul cu care ne obişnuisem de căteva ore de-o parte şi de alta a şoselei incepe să se estompeze. Mergem spre tărămul templelor, in legendara Teba, "oraşul celor o sută de porţi", Luxorul de azi.
Localnici cu turbane şi galabii tradiţionale lăncezesc pe bordurile din faţa moscheilor şi aşteaptă ora de rugăciune. Dintre cei peste 70 de milioane de locuitori ai Egiptului, 90% sunt musulmani. Ca toţi musulmanii, ei se roagă musai de cinci ori pe zi, de cele mai multe ori pe unde apucă. Cănd bate ceasul la ora rugăciunii, străzile se inundă de incantaţii tănguite prin megafoane şi tot bazarul ingenunchează cu faţa la Mecca. Pe fundalul sonor cadenţat, in acelaşi ritm cu apele leneşe ale Nilului, care se scurg o dată cu şoseaua, un soare ucigător vlăguieşte oameni, sfincşi, coloşi şi pietre deopotrivă. Templul din Luxor ni se dezveleşte sub priviri ca o amuletă prinsă pe braţul fluviului care leagănă de-o veşnicie destinul Egiptului.
GRANDOARE. Pe zidurile milenare, ridicate parcă dintr-o incercare nereuşită de a atinge cerul, cuvinte şi imagini săpate in piatră povestesc despre bătălii şi zei, despre iubire, viaţă şi moarte. Aleile solemne, străjuite de o pădure de coloane şi de statuile exacerbate ale faraonului Ramses, au purtat odinioară paşii preotului spre sanctuarul inchinat lui Ammon Ra, zeul suprem al intregului Egipt. In templu nu-i era ingăduit oricui să calce, doar faraonul şi preotul puteau pătrunde in casa zeului. Azi, turişti buimăciţi de căldură şi de misterul ameţitor al unei lumi seducătoare bat in lung şi-n lat lespezile de piatră. De la intrarea vegheată de acelaşi Ramses hiperbolizat, aşezat pe tron, un drum de trei kilometri iese dintre coloane şi se infundă sub nisip. Căndva, pe-aici era calea spre Templul din Karnak, denumit atunci "locul cel mai ales de pe Pămănt". Este cel mai mare monument religios descoperit lumii de azi, construit in timpul domniei a nu mai puţin de 30 de faraoni. De-o parte şi de alta, o armată de sfincşi ciuntiţi, cu capete de berbec devastate de secole, veghează casa zeului Soare.
Printre stălpii de piatră cu inălţimi ameţitoare, două "ace" de granit infipte in pămănt povestesc grandoarea apusă. Fiecare din ele este cioplită dintr-o singură bucată de piatră şi căntăreşte peste o mie de tone. Pe vărful celor două obeliscuri placate odinioară cu aur masiv se oglindea pe-atunci Ra, care-şi răsfira apoi lumina in tot regatul. Azi, aurul a dispărut şi pe siluetele uriaşilor pari se oglindesc bliţurile turiştilor care cască gura in faţa urmelor desluşite pe certificatul de naştere al civilizaţiei intregii lumi. Cu 1.500 de ani i.Hr., coloşii de granit au fost ridicaţi pentru celebrarea celui de-al şaselea an de domnie a reginei Hatsepsut, femeia-faraon. Tradiţie sau metodă de amuzament pe seama vizitatorilor, in cele 45 de grade inregistrate la umbră, ghizii ii indeamnă pe turişti la o horă invărtită de şapte ori in jurul scarabeului sacru. Găndacul proslăvit il reprezenta pe zeul solar Khepri, cel care murea la sfărşitul zilei şi invia in zori. La picioarele lui se intinde lacul sfănt, in apa căruia preoţii se purificau pentru a aduce ofrande zeului suprem.
CEL MAI VIZITAT "CIMITIR". Pe cealaltă parte a Nilului, acolo unde apune Ra, intrăm in oraşul inchinat Morţii. In Valea Regilor, colţul cel magic al Egiptului, in inima munţilor Tebei, sunt cufundate mormintele faraonilor săpate in stăncă. Pereţi pictaţi in culori rămase la fel de vii ca acum trei mii de ani i.Hr. şi armate de hieroglife scriu trecutul. Pe-aici veneau cortegiile cu trupurile imbălsămate, infăşurate in făşii de pănză şi acoperite de comori pentru viaţa de dincolo. Timp de 500 de ani, regii Egiptului şi-au construit aici mormintele. Peste 60 au fost dezgropate de-a lungul anilor, devastate de căutătorii de comori şi asaltate de turişti. Multe altele işi păstrează incă tainele sub nisipuri. Dintre cele aflate, unul singur, care a cutremurat prin opulenţa sa lumea egiptologilor, a scăpat intact: mormăntul lui Tutankhamon, faraonul copil, mort la numai 18 ani. A fost descoperit după şase ani de săpături, in 1992, de arheologul englez Howard Carter. Fabuloase se infăţişează alături mormintele in care şi-au dormit somnul invelit in milenii de istorie mumiile lui Seti I, ale fiilor lui Ramses sau vestitei Nefertari, soţia lui Ramses al II-lea. Undeva la poalele muntelui răsare colosal templul vestitei Hatshepsut, faraonul-femeie care a domnit 20 de ani. O scară monumentală săpată in stăncă păstrează deschis drumul spre casa reginei, numită chiar de ea Deir el Bahri, Splendoarea Splendorii. Printr-un exerciţiu de imaginaţie poţi simţi incă adierea grădinilor cu mirt şi auzi susurul făntănilor care impănzeau cu mii de ani inainte curţile.
Lăsănd in urmă vechile mistere ale văii, inapoi spre celălalt mal al Nilului, in vecinătatea unui cămp sterp, Coloşii lui Memnon işi duc singurătatea. Odinioară, statuile faraonului, inalte de peste 20 de metri, flancau intrarea in templul lui Amenhotep. O legendă spune că in fiecare dimineaţă, colosul cel impietrit din dreapta incepea să cănte, salutănd ivirea zorilor. Şi, cum zeii s-au supărat pe oameni, colosul a amuţit, iar zorii se ivesc in tăcere.
NĂVALĂ. La ceasul ultimei rugăciuni a zilei lăsăm pietrele să-şi legene trecutul şi ne indreptăm spre portul din Luxor. Coloşi moderni cu mai multe etaje poartă in spinare turiştii pe Nil. Vasele de croazieră sunt trase la linie precum perechile de cai inhămaţi la trăsură. Ca să ajungem la Traviata, hotelul nostru plutitor, traversăm, unul după altul, vreo cinci vapoare. Dinspre nordul Egiptului pănă in sud, de la Alexandria la barajul de la Assuan, pe valurile domoale forfotesc peste 300 de vase de croazieră. In cele patru zile petrecute pe cocoaşele de apă ale Nilului n-am zărit nici urmă de crocodil. Suntem lămuriţi de ghidul nostru egiptean că reptilele fioroase nu pot trece spre nord din cauza turbinelor de la baraj. Pe mal, de-o parte şi de alta se inlănţuie umăr lăngă umăr minarete şi bordeie pitite printre frunze de palmier răsfirate ca evantaiele. Negustorii ubicui călare pe tradiţionalele feluci işi fac loc printre mastodonţii care se ingrămădesc de-a lungul şi de-a latul Nilului. Galabii, robele lor tradiţionale, zboară in sus şi-n jos, de la negustor la turist şi inapoi, pănă la preţul corect, meci care se incinge pănă la ecluza de la Edna.
O dată cu Ra, care merge la culcare pe celălalt mal al Tebei, feluci şi vase de croazieră se scurg pe urme cu năluciri de faraon şi zei.
Printre palmieri imprăştiaţi in vecinătatea caselor de paiantă aliniate de-a lungul asfaltului, măgari stau tolăniţi la soare ca focile pe plajă. Deşertul cu care ne obişnuisem de căteva ore de-o parte şi de alta a şoselei incepe să se estompeze. Mergem spre tărămul templelor, in legendara Teba, "oraşul celor o sută de porţi", Luxorul de azi.
Localnici cu turbane şi galabii tradiţionale lăncezesc pe bordurile din faţa moscheilor şi aşteaptă ora de rugăciune. Dintre cei peste 70 de milioane de locuitori ai Egiptului, 90% sunt musulmani. Ca toţi musulmanii, ei se roagă musai de cinci ori pe zi, de cele mai multe ori pe unde apucă. Cănd bate ceasul la ora rugăciunii, străzile se inundă de incantaţii tănguite prin megafoane şi tot bazarul ingenunchează cu faţa la Mecca. Pe fundalul sonor cadenţat, in acelaşi ritm cu apele leneşe ale Nilului, care se scurg o dată cu şoseaua, un soare ucigător vlăguieşte oameni, sfincşi, coloşi şi pietre deopotrivă. Templul din Luxor ni se dezveleşte sub priviri ca o amuletă prinsă pe braţul fluviului care leagănă de-o veşnicie destinul Egiptului.
GRANDOARE. Pe zidurile milenare, ridicate parcă dintr-o incercare nereuşită de a atinge cerul, cuvinte şi imagini săpate in piatră povestesc despre bătălii şi zei, despre iubire, viaţă şi moarte. Aleile solemne, străjuite de o pădure de coloane şi de statuile exacerbate ale faraonului Ramses, au purtat odinioară paşii preotului spre sanctuarul inchinat lui Ammon Ra, zeul suprem al intregului Egipt. In templu nu-i era ingăduit oricui să calce, doar faraonul şi preotul puteau pătrunde in casa zeului. Azi, turişti buimăciţi de căldură şi de misterul ameţitor al unei lumi seducătoare bat in lung şi-n lat lespezile de piatră. De la intrarea vegheată de acelaşi Ramses hiperbolizat, aşezat pe tron, un drum de trei kilometri iese dintre coloane şi se infundă sub nisip. Căndva, pe-aici era calea spre Templul din Karnak, denumit atunci "locul cel mai ales de pe Pămănt". Este cel mai mare monument religios descoperit lumii de azi, construit in timpul domniei a nu mai puţin de 30 de faraoni. De-o parte şi de alta, o armată de sfincşi ciuntiţi, cu capete de berbec devastate de secole, veghează casa zeului Soare.
Printre stălpii de piatră cu inălţimi ameţitoare, două "ace" de granit infipte in pămănt povestesc grandoarea apusă. Fiecare din ele este cioplită dintr-o singură bucată de piatră şi căntăreşte peste o mie de tone. Pe vărful celor două obeliscuri placate odinioară cu aur masiv se oglindea pe-atunci Ra, care-şi răsfira apoi lumina in tot regatul. Azi, aurul a dispărut şi pe siluetele uriaşilor pari se oglindesc bliţurile turiştilor care cască gura in faţa urmelor desluşite pe certificatul de naştere al civilizaţiei intregii lumi. Cu 1.500 de ani i.Hr., coloşii de granit au fost ridicaţi pentru celebrarea celui de-al şaselea an de domnie a reginei Hatsepsut, femeia-faraon. Tradiţie sau metodă de amuzament pe seama vizitatorilor, in cele 45 de grade inregistrate la umbră, ghizii ii indeamnă pe turişti la o horă invărtită de şapte ori in jurul scarabeului sacru. Găndacul proslăvit il reprezenta pe zeul solar Khepri, cel care murea la sfărşitul zilei şi invia in zori. La picioarele lui se intinde lacul sfănt, in apa căruia preoţii se purificau pentru a aduce ofrande zeului suprem.
CEL MAI VIZITAT "CIMITIR". Pe cealaltă parte a Nilului, acolo unde apune Ra, intrăm in oraşul inchinat Morţii. In Valea Regilor, colţul cel magic al Egiptului, in inima munţilor Tebei, sunt cufundate mormintele faraonilor săpate in stăncă. Pereţi pictaţi in culori rămase la fel de vii ca acum trei mii de ani i.Hr. şi armate de hieroglife scriu trecutul. Pe-aici veneau cortegiile cu trupurile imbălsămate, infăşurate in făşii de pănză şi acoperite de comori pentru viaţa de dincolo. Timp de 500 de ani, regii Egiptului şi-au construit aici mormintele. Peste 60 au fost dezgropate de-a lungul anilor, devastate de căutătorii de comori şi asaltate de turişti. Multe altele işi păstrează incă tainele sub nisipuri. Dintre cele aflate, unul singur, care a cutremurat prin opulenţa sa lumea egiptologilor, a scăpat intact: mormăntul lui Tutankhamon, faraonul copil, mort la numai 18 ani. A fost descoperit după şase ani de săpături, in 1992, de arheologul englez Howard Carter. Fabuloase se infăţişează alături mormintele in care şi-au dormit somnul invelit in milenii de istorie mumiile lui Seti I, ale fiilor lui Ramses sau vestitei Nefertari, soţia lui Ramses al II-lea. Undeva la poalele muntelui răsare colosal templul vestitei Hatshepsut, faraonul-femeie care a domnit 20 de ani. O scară monumentală săpată in stăncă păstrează deschis drumul spre casa reginei, numită chiar de ea Deir el Bahri, Splendoarea Splendorii. Printr-un exerciţiu de imaginaţie poţi simţi incă adierea grădinilor cu mirt şi auzi susurul făntănilor care impănzeau cu mii de ani inainte curţile.
Lăsănd in urmă vechile mistere ale văii, inapoi spre celălalt mal al Nilului, in vecinătatea unui cămp sterp, Coloşii lui Memnon işi duc singurătatea. Odinioară, statuile faraonului, inalte de peste 20 de metri, flancau intrarea in templul lui Amenhotep. O legendă spune că in fiecare dimineaţă, colosul cel impietrit din dreapta incepea să cănte, salutănd ivirea zorilor. Şi, cum zeii s-au supărat pe oameni, colosul a amuţit, iar zorii se ivesc in tăcere.
NĂVALĂ. La ceasul ultimei rugăciuni a zilei lăsăm pietrele să-şi legene trecutul şi ne indreptăm spre portul din Luxor. Coloşi moderni cu mai multe etaje poartă in spinare turiştii pe Nil. Vasele de croazieră sunt trase la linie precum perechile de cai inhămaţi la trăsură. Ca să ajungem la Traviata, hotelul nostru plutitor, traversăm, unul după altul, vreo cinci vapoare. Dinspre nordul Egiptului pănă in sud, de la Alexandria la barajul de la Assuan, pe valurile domoale forfotesc peste 300 de vase de croazieră. In cele patru zile petrecute pe cocoaşele de apă ale Nilului n-am zărit nici urmă de crocodil. Suntem lămuriţi de ghidul nostru egiptean că reptilele fioroase nu pot trece spre nord din cauza turbinelor de la baraj. Pe mal, de-o parte şi de alta se inlănţuie umăr lăngă umăr minarete şi bordeie pitite printre frunze de palmier răsfirate ca evantaiele. Negustorii ubicui călare pe tradiţionalele feluci işi fac loc printre mastodonţii care se ingrămădesc de-a lungul şi de-a latul Nilului. Galabii, robele lor tradiţionale, zboară in sus şi-n jos, de la negustor la turist şi inapoi, pănă la preţul corect, meci care se incinge pănă la ecluza de la Edna.
O dată cu Ra, care merge la culcare pe celălalt mal al Tebei, feluci şi vase de croazieră se scurg pe urme cu năluciri de faraon şi zei.
Inceput
A fost odată... A fost o zeiţă şi un zeu. Isis, zeiţa magiei şi a vieţii, şi Osiris, zeul morţilor. S-au căsătorit şi au devenit primii regi ai Egiptului. Seth, fratele invidios, l-a omorăt pe Osiris şi l-a aruncat in Nil. Zeiţa Isis l-a jelit atăt, incăt a făcut Nilul să se reverse. De-atunci incoace se revarsă Nilul in fiecare an. De-atunci incoace, pe solul fertil rămas in urma apelor s-a conturat cea mai veche civilizaţie a lumii, veche de peste cinci mii de ani. O lume infăşurată in făşii de pănză doarme incă pe jumătate ingropată sub nisipuri care ii invelesc misterele şi legendele. Pe pereţi de temple şi piramide cu scări menite să urce la cer ni s-a infiripat azi o parte a poveştii. A fost odată...
Citește pe Antena3.ro
