Morţii din lăzile de marmeladă. Dezgropând ”duşmani ai poporului”, la Râpa Robilor

La inceputul lunii iulie am fost la Aiud, pentru o saptamana. Istoricul Marius Oprea cu care sunt amic de ceva vreme, a mai facut o incercare de a gasi ramasitele filozofului Mircea Vulcanescu si sa scoata la iveala mai multe victime ale terorii comuniste, care au murit in puscaria politica din oras in anii 50-60. Intre 1948 si 1964 au murit in inchisoarea din oras, dupa statisticile oficiale, 437 de detinuti, dar cifra reala poate fi mai mare, in jur de 700. Printre ei s-au aflat politicieni de toate culorile, ofiteri, preoti, oameni de cultura, 'chiaburi' si 'burghezo-mosieri'. Dintre ei ii amintim, in afara de Vulcanescu, doar pe generalii Iosif Iacobici, Nicolae Macici si Constantin Eftimiu, pe poetul devenit calugar Sandu Tudor, sau pe episcopul romano-catolic maghiar Szilard Bogdanffy. Ei au fost ingopati fara semne distinctive pe dealul numit Rapa Robilor.

Echipa

Am ajuns la Aiud (pe nemteste suna superb, Strassburg am Miersch) intr-o noapte teribil de calda. Oprea si echipa sa erau deja acolo de doua zile. I-am cunoscut pe prietenii lui, cu care lucreaza constant inca de cand l-a matrasit Traian Basescu de la sefia Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului, pe motiv ca el chiar cerceta ceva, nu doar dadea antitotalitar din clanta. Paul Scrobota este directorul Muzeului din Aiud, un tip tanar, cu coada blonda si lipici la doamne. Horatiu Groza, de la Muzeul din Turda, e un ins solid, pus tot timpul pe bancuri, care a lucrat pe un vapor si a stat in SUA. Ghita Petrov, arheolog la Muzeul Transilvaniei din Cluj e 'ardeleanul serios', care tranteste rar cate ceva si atunci cand o face ii pune pe ceilalti la punct. Avandu-l pe Oprea drept mot de basca, format din oameni diferiti intre ei, grupul functioneaza foarte bine. Se cearta, se impaca, dar fac treaba. I-am vazut la sapatura.

Lazi de lemn

A doua zi, de dimineata, am vazut ca identificasera patru cosciuge, ingropate la inaltimi diferite pe deal. De fapt, doua dintre ele aveau forma unor simple lazi. Am dat si eu putin la spaclu langa unul dintre sicrie, avea capacul crapat. Inauntru era un barbat care mai avea urmele unor haine. La lopata, langa noi, evoluau 7 detinuti actuali, care sperau sa li se mai reduca din pedeapsa daca munceau in folosul societatii. Toti aveau condamnari mici si pareau chiar foarte de treaba. Nu se plangeau de caldura groaznica. Dupa cateva ore de munca, toti eram molesiti, curgeau apele de pe noi. Am decis sa continuam ziua urmatoare, dupa ce am acoperit cu folii de plastic sicriele si ne-am rugat sa nu ploua.

Ingropati goi

Cand am revenit la Rapa Robilor, Oprea si ai sai au decis sa ridice capacele sub care se aflau ramasitele. Cele doua lazi contineau doua schelete fara niciun fel de inventar, de unde am tras concluzia ca au fost ingropati goi. Din mai multe marturii ale unor fosti detinuti, stiu ca in anii 50, fiindca zeghea era a puscariei, se recupera si regimul comunist facea o economie inhumndu-i goi pe decedati. Unul dintre cei doi, in aparenta foarte inalt si cu oase mari, fusese inghesuit in lada prea mica, asa ca era intr-o pozitie contorsionata. Ii lipsea tibia.

Citește pe Antena3.ro

O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei

In sicriul pe care-l spacluisem cu o zi inainte era intr-adevar un om cu ramasitele unei caciuli de blana si ale unei camasi, ceea ce ne-a facut sa presupunem ca am gasit un detinut legionar, mort pe vremea lui Antonescu, atunci cand regimul penitenciar nu era chiar atat de strict. Al patrulea mormant ne-a facut sa avem dubii ca era tot al unui prizonier politic. Era vorba despre o femeie, dupa haine, cu un inel in deget si care avea in cosciugul standard urmele unei cani metalice. In zona exista obiceiul ca mortilor sa li se puna sa bea ceva si pe lumea de apoi. Datorita umiditatii, probabil, jumatate din calota craniana a femeii se sfaramase. Probabil ca era vorba de o moarte de prin anii 60-70, cand in Rapa Robilor au fost inmormantati si cativa saraci ai orasului.

Procurori, legisti, colonei

In a treia zi, parintele ortodox Augustin a tinut o slujba, apoi ne-am trezit cu puhoi de autoritati peste noi. Procurorul Viorel Siserman si medicul legist Costel Siserman, din Cluj, intamplator frati, au venit sa preia legal scheletele. Ajutoarea doctorului, juna Elena, a strans dinte cu dinte si vertebra cu vertebra, in pungi. Cei doi ne-au confirmat ca decedatii aveau intre 40 si 60 de ani, iar cel mai inalt, de 1,90 m, avusese un picior amputat chirurgical si murise cam pe la 60 de ani, ceea ce ar face posibila identificarea sa si fara probe ADN. Din sicriul barbatului ingropat cu haine pe el a fost recuperata o moneda ingrozitor de corodata dar identica prin dimensiune cu unele din anii 40 si un nasture pe care scria 'for gentlemans' ceea ce ne-a intarit ideea ca ar fi vorba de un detinut din timpul razboilui sau imediat de dupa.

La un moment dat, ne-am trezit cu colonelul in rezerva Marius Coldea Russu, care lucrase la penitenciar din 1969, intr-o perioada cand marile valuri de politici fusesera eliberate. El ne-a povestit ca auzise de la gardienii mai vechi faptul ca detinutii erau ingropati in lazi in care se transporta marmelada si, foarte interesant, ca ar fi vazut cu ochii lui un registru care continea numele tuturor mortilor din penitenciar, cu cauza decesului cu tot, deschis in 1926, si un plan cu locurile din Rapa Robilor unde s-au facut inhumarile, marcate cu numerele matricole ale puscariasilor. Dupa cum a zis colonelul, registrul, cel putin, mai exista la administratia inchisorii prin anul 2000. Daca e asa si documentele mai exista fizic la penitenciar sau in arhivele Ministerului Justitiei, asta l-ar ajuta imens pe Oprea sa identifice victimele terorii comuniste.

Aiudul cu iesire

Un amic de-al meu, poet cunoscut si cu pacate recunoscute de tinerete (a binganit, sub santaj, la niste organe) a scris o carte de versuri, 'Ieudul fara iesire'. Pentru mine, Aiudul a avut pana la urma iesire. Dupa ce am stat la mai multe pahare de vorba cu primarul Horatiu Josan, un liberal de treaba care l-a sprijinit constant pe Oprea in demersurile sale, m-am decis sa plec spre casa. Ma gandeam ca oricum, chiar daca nu a fost gasit Mircea Vulcanescu, patru suflete si-au gasit linistea si exista ceva sanse ca ei sa fie chiar identificati si redati famiilor, daca ele mai exista. Sunt oricum, convins ca patru personaje, adica echipa lui Oprea, in orice conditii, vor continua sa scobeasca Rapa Robilor dupa filozof.

Inainte sa plec definitiv din Aiud, pe strada Avram Iancu, am oprit sa vad o biserica greco-catolica veche. Pe un zid de casa, mi-a sarit in ochi, coincidenta sau nu, ceva ce mi-a adus aminte de perioada in care au pierit politicii: o placuta, roz, pe care scria 'Strada V.I. Lenin nr 113'.