Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Moș Crăciunul cel tânăr și slăbuț își bea repede cafeaua, își aranjează freza și trântește ușa după el: „Repede că ne grăbim!”. Peste o oră jumătate „va intra în contract” pe scena unei școli particulare din București și, ca de obicei, are mari emoții. Dacă nu găsește adresa? Dacă nu merge microfonul? Dacă o să-l tragă de barbă vreun neastâmpărat? Urcăm în Logan, el în față, noi în spate. E îmbrăcat în jeanși din cap până-n picioare, să-i fie mai ușor pe drumuri. Ne aruncă în treacăt: „Neapărat vă puneți centura! O să vedeți de ce!”. Ne înghesuim pe bancheta din spate, burdușiți între două scaune de bebeluș, cutii, recipiente, foi, cârpe, Pamperși, o barbă lungă, albă și un costum roșu.
„Dacă n-a nins, am oprit sania pe marginea drumului și am făcut autostopul”
Moș Crăciun ia viraje bruște, se strecoară ca Salvarea printre mașini, are gesturi mărunte și repezite, se tot uită la ceas, bate nervos cu degetul pe volan, înjură în surdină și vorbește de unul singur („Hmm, dacă trec de gardul ăsta sunt ajuns”). Așa face mereu când se grăbește, parcă nu i-ar mai ajunge timpul. Abia la semafor se mai relaxează și parcă atunci ne vede prima dată la față. Se recomandă: Andrei Călinescu. „Scuze că par așa... și așa..., dar sunt abia coborât de pe schelă”, zice. Care schelă? Aia de pe care face pictură murală, să-și câștige existența în restul timpului. Moș Crăciun e artist plastic și se mândrește cu asta. Are de crescut doi copii, așa că cei 1.500 – 3.000 de lei pe care îi câștigă de Sărbători sunt un adevărat sprijin pentru familia lui. De cinci ani face pe Moșul și adoră asta. E terapeutic, măcar o dată pe an, să te cobori la mintea copiilor. „M-au întrebat odată niște copii unde mi-e sania și hehehe, ce era să zic? I-am păcălit și eu că, dacă n-a nins, asta e, am oprit sania pe marginea drumului și am făcut autostopul”.
Se simte important atunci când, la rugămintea părinților, le explică micuților care e legătura între recompensă, cadouri și spălatul pe dinți. Sau atunci când vede că o simplă vorbă de-a lui spusă răspicat copilului cântărește cât o mie de cuvinte de-ale mamei. Este unul din momentele alea când i se pare că într-un fel, participă și el, artistul, la o fărâmă din educația vlăstarelor. Și cumva, acum, la 40 de ani, mărturistește că el crede încă în Moș Crăciun („De fiecare dată când mă uit în oglindă cred”). Nici n-ar avea cum altfel – mama lui a făcut grafică pentru cărți cu povești, iar în casa lor povestea, magia, legenda au fost lucruri firești.
Moș Crăciun vs copiii musulmani
După 30 de minute de viraje nebune, Moșul ajunge, în sfârșit, la școală. Își ia costumul în spinare, cu tot cu umeraș, îl ascunde într-un sac și umblă cu grijă pe gheață, mai mult patinând. Dacă pățește ceva, va dezamăgi 26 de copii care-l așteaptă cu sufletul la gură. Doamna învățătoare se miră ce tânăr e Moșul și-l poftește să se îmbrace în cabinetul de engleză. Între timp, aruncă un ochi pe documentul oficial, „Contract de prestări servicii Moș Crăciun”: „Prestatorul pune la dispoziția beneficiarului un număr de unu (1) agent Moș Crăciun”, „Moș Crăciun va asista la serbare și va împărți cadouri”. Costă 8 lei de copil. Copiii sunt, în marea lor majoritate, musulmani cu nume turcești.
Mai sunt zece minute până la intrarea în scenă, iar Andrei, ascuns printre băncuțele de la engleză, se transformă în Moșul. Își desface cu grijă pantalonii roșii, largi și îi pune peste jeanșii lui. Urmează, pe rând, haina cu centură lată, neagră, barba, părul, căciula, ochelarii, mănușile albe și bastonul. Își potrivește șuvițele albe privindu-se cochet în geamul ușii, cu telefonul la ureche: „Mamă, două ore nu mă suni că intru în contract, da?”. Închide și își aruncă o ultimă privire. Da, șuvițele stau bine... doar centura e cam largă. Își ia un sac roșu la spinare, plin cu cadouri, se gârbovește tot în baston și o ia spre serbare. Puștii de clasa întâi paralizează și se dau trei pași în spate, cu un „Oooo!” rostit în cor. După două ore de serbare, emoții, povești, cadouri și poze, Andrei își termină misiunea și se retrage în ascunzătoare. Își scoate barba și mănușile cu năduf, supărat pe scenariu. Doamna învățătoare a vrut ca Moșul să-i strige pe copii pe scenă după etichetele de pe pachete, dar a uitat de numele lor imposibile, în limba turcă.
Din subtilitățile meseriei de Moș Crăciun
Andrei este numai unul dintre cei patru meseriași ai Agenției Moș Crăciun din București, prima deschisă în România. Povestea Agenției a început acum 20 de ani, într-o cameră de cămin din Regie, din entuziasmul a trei studenți dornici să schimbe lumea. Unul avea firmă de turism, iar ceilalți doi, o agenție de plasare a forței de muncă pentru studenți.
„În primul an, Moșii aveau bărbi de vată, apoi, prin '94 - '95 am adus din Germania bărbi ce imitau părul natural. După care am îmbunătățit costumele, curelele, perucile, le-am pus bastoane și ochelari. Peste câțiva ani, deși plecasem trei la drum, ne-am despărțit. Închirierea de Moș Crăciun nu a fost niciodată o mare afacere, nu este nici acum. În prezent merge, cumva, doar din inerție. Dar e frumos, chiar dacă în ultimii ani au tot scăzut solicitările. Anul acesta au scăzut cu 25%”, ne spune Dan Anghelescu, patronul
Agenției Moș Crăciun.
Poate părea simplu, dar să fii Moș Crăciun nu e chiar atât de ușor. „Un Moș bun trebuie să aibă dicție, să se coboare la mintea copiilor, să aibă un pic de experiență cu ei, adică să fie tată sau bunic. Și să poată îndeplini toate tipurile de contracte, deci să se descurce bine în orice loc s-ar duce. Întotdeauna există un scenariu, astfel încât Moșul trebuie să știe exact cum îl cheamă pe copil, ce tâmpenii a făcut el de-a lungul anului și ce lucruri bune trebuie să facă de acum încolo”, adaugă Dan Anghelescu. (A. Turcitu)
