Moţata lui Mieluţu, prinţesa munţilor Bucegi

Jurnal de vacanţă. Munţii Bucegi, aproape de Vf. Omu. Un cioban destoinic cu o căciulă din blană de miel pe cap îmi dă bineţe. Turma de oi ce se întinde pe valea adâncă e familia lui temporară. O altă “turmă” de câini o înconjoară. Printre stâncile ascuţite o zăresc pe Moţata. E tânără şi frumoasă. Păstorul Ion Moşoiu (Mieluţu) mi-a spus că neagra căţeluşă se află cu el de când a pornit din Bran la oierit vara trecută. Moţata e pur şi simplu îndrăgostită de munte. Îi plac în special locurile pustii, departe de ochii lumii, de curiozitatea rarilor trecători. Le ţine companie oilor şi se mulţumeşte cu hrană modestă: brânză, mămăligă, zer. Seara, când e cald îi place să doarmă sub cerul liber. Tovarăşi de drum îi sunt, cât e ziua de lungă, câinii Florică, Iancu, Buşulică şi Ciupilă. Şi ciobanii de prin zonă. Pe turişti îi evită. Moţata e un frumos câine de munte. E credincioasa căţea a ciobanului Mieluţu din Bran, ce hălăduie vară de vară prin munţii Bucegi, o “prinţesă” a văilor Bucegilor. Mergeţi s-o vedeţi! E protectoarea bătrânilor dulăi ce se luptă să-i câştige încrederea, o părticică din normalitatea noastră, cât a mai rămas! Într-o noapte a alungat singură ursul ce dădea târcoale stânii improvizate într-o vale adâncă a Bucegilor. E o fiinţă nobilă, pur şi simplu! Spre deosebire de alte fiinţe…S-o lăsăm deocamdată, să-şi facă treaba mai departe. “Moţato, mergi de adună oile! Căci prea s-au răsfirat pe munte, prin văi, prin mlaştini, prin fum şi prin ceaţă!”. Prinţesa Bucegilor. Poate că de aceea şi poartă ea, frumoasa de ea, la gât, o fundiţă roşie! Să nu fie deocheată de oamenii răi ce ajung în concediu aproape de ea, fără să ştie de fapt cine e Moţata neagră, ciufulită, bruneta ce se ţine ţanţoşă, între abisuri, oi, câini ciobăneşti şi necazuri. Departe de lumea înrăită. Prin turmele văzduhului!