Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În apropiere de Sienna cea înveşmântată în roşietice olane medievale, dincolo de câmpia care se aşterne, prăfoasă, sub picioarele călătorului spre Buonconvento - şi dincolo de acesta din urmă, chiar -, drumul începe să urce printre ponoare către o mănăstire roşie, păzită de zidul înalt şi vânăt al unor culmi stâncoase numite, de italieni, Chiusure, căci ele “închid” zarea şi oferă călugărilor Olivetani acea pustietate necesară asceţilor... (Cel puţin asta se întâmpla în trecut, la vremea la care Giovanni Tolomei, părăsind voluntar “voioasa Siennă” şi strălucirea palatelor familiei sale, a ales asceza, ieşirea din lume). Monte Oliveto fusese o spinare sură şi sălbatică, până ce călugării mănăstirii să fi plantat acolo măslini şi chiparoşi... Fusese un loc fără spirit, înainte de Tolomei...
Născut într-una dintre cele mai nobile familii ale Siennei, micul Giovanni fusese menit să ajungă doctor al Universităţii sienneze şi cavaler al lui Rudolf I de Habsburg... Cronicele olivetane arată că pe drumul acesta şi pornise tânărul senior când... într-o zi, pe când învăţa pentru o dizertaţie solemnă în jurisprudenţă, un ochi începu să-l doară, din ce în ce mai tare. Giovanni fu străfulgerat de amintirea primului său învăţător, Cucernicul Ambrogio Sansedoni, de la basilica Sfântului Dominic, şi-atunci jură că va îmbrăca haina călugărilor, dacă ochiul i se va vindeca şi-şi va putea pregăti lucrarea. Ochiul i se vindecă şi... studiosul nostru tânăr se ţinu de cuvânt. Se retrase pe Monte Oliveto şi deveni schimnic. Cel menit să fie cavaler crăiesc, se pustnici. Şi-şi luă numele de Bernard...
Gestul său nu rămase singular. Alţi doi tovarăşi ai săi aleseră retragerea din lume. Şi apoi încă vreo câţiva... Şi veni o noapte în care Fecioara Maria se arătă în vis episcopului de Arezzo, Guido Tarlati, poruncindu-i să construiască o mănăstire pentru eremiţii din jurul lui Bernard, iar această mănăstire să aparţină de ordinul Sfântului Benedict.
La puţină vreme după ce mănăstirea fu ridicată, o boală nemiloasă se abătu peste Sienna. Era ciuma bubonică. Bernard Tolomei îşi convocă fraţii întru credinţă şi le spuse să-şi învingă teama şi să se întoarcă în oraşul pustiit de molimă. Călugării din conventul Sfântului Benedict au intrat în spitalele ticsite de ciumaţi, fiind vraci şi duhovnici... Dintre cucernicii olivetani, 60 s-au stins, atinşi şi ei de ciumă. Dar tot au rămas destui ca să lupte mai departe. Cel de al treilea dintre cei care-au murit a fost chiar Bernard Tolomei. Era pe 20 august 1348, atunci când el i-a adunat pe toţi călugării în jurul său, spunându-le să nu dispere, căci ei au putere asupra morţii. La ceasurile 9, a murit. La puţină vreme, călugări şi oameni de rând avură viziunea lui Isus ridicând sufletul lui Bernard la cer. Apoi începură minunile... veştile că, atinşi de duhul eremitului, tot mai mulţi bolnavi de ciumă se vindecau...
Osemintele călugărului Bernard – Sfântul Bernard – şi ale celorlalţi 59 de monahi morţi în acel an al ciumei se află într-o gropniţă comună a mănăstirii de pe muntele siennez al măslinilor. Alături de rămăşiţelor altor sute, mii de monahi. Nu există decât o singură lespede, pentru cei din trecut, iar pe ea sunt scrise doar aceste slove “Monachorum sepulcra”...
Citește pe Antena3.ro
