Muntele credinţei. Dania de la Eschipolos

Cuvântul "jertfă" pare anume făcut pentru a defini destinul Mănăstirii "Schimbarea la faţă" din Eschipolos (raionul Tatarbunar), localitate aflată pe malul lacului Sasâk, din Basarabia de Sud (Ucraina).

Cu vreme în urmă, la anul 1905, locul a fost cumpărat de la săteni de un anume Marin Sozon, pentru a-l da "jertfă" (danie) Mănăstirii "Cetatea" din Ismail. De pe întinsul ei, Sozon strângea "pâinea", "bucatele" (adică grâul şi alte roade), pe care le dădea monahilor de la mănăstire, conduşi pe atunci de stareţul Feodosie.

Mai târziu i s-a alăturat un alt om cu frică de Dumnezeu, Petru Ochişor. Încet-încet, zidire după zidire, aici s-a ctitorit o mănăstire, care mai înainte a fost de călugări. Cam tot pe atunci s-a descoperit în apropiere un izvor cu apă tămăduitoare, iar lumea a început să vină în pelerinaj aici.

După aceea, la vreme de război, ca să nu rămâie zidurile goale, au fost aduse călugăriţe. Măicuţele s-au îngrijit de viaţa aşezământului monahal până la ceasul când sovieticii au închis mănăstirea. Erau timpuri de prigoană pentru biserica ortodoxă...

În anii aceia cumpliţi, la Eschipolos - al cărei nume vechi este Adâncata - mănăstirea a fost transformată în sanatoriu. O vreme aici au fost trataţi copiii cu diferite afecţiuni, apoi au fost aduşi alcoolicii, la dezalcoolizare.

În 1991, când s-a primit aprobare să se redeschidă mănăstirea, primele măicuţe venite aici au împărţit locul cu narcomanii: "noi cu rugăciunile, ei cu beteşugul lor", îmi spunea maica stareţă.

Am aflat şi eu povestea locului cu vreo 3-4 ani în urmă, când o pornisem prin satele din Basarabia de Sud, în căutare de vorbă românească. Le-am găsit pe măicuţe pregătindu-se de post, bucuroase că au terminat lucrul la chiliile cele noi, la casa de oaspeţi şi la biserica mare (folosită pe timpul sanatoriului drept cantină pentru bolnavi). 

Mănăstirea, mai spunea stareţa, are astăzi acareturile ei, monahiile lucrează la câmp ori se ocupă cu îngrijirea animalelor. 

Se vorbea binişor limba română la mănăsirea de laEschipolos, chiar dacă măicuţele erau de toate etniile: română, ucraineană, rusă, bulgară... De altfel, pe un avizier de lângă biserică enoriaşii sunt informaţi, în limba română, dar scrisă cu "chiriliţe", că maicile vând ouă şi lapte, "pentru că e nevoie de bani, ca să întreţinem biserica şi să ne ducem la bun sfârşit lucrul".