Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am poposit, de curând, la Mânăstirea Nicula, bucurându-ne de pacea dumnezeiască a locului şi-ngenunchind, pios, în faţa icoanei Maicii Domnului cu Pruncul ce veghează, dinaintea porţilor împărăteşti; icoana, dovedită ca făcătoare de minuni, e ridicată, în timpul slujbelor, până în centrul rozetei în formă de cruce din partea superioară a iconostasului (invenţie surprinzătoare, egală, poate, doar cu cea de la Mânăstirea Horaiţa, unde, în acelaşi loc, găsim încastrat... amvonul!)
Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj e, cu siguranţă, un caz particular în galeria aşezămintelor de cult creştine din România. La începuturile ei, atestate, documentar, în 1552, Nicula era o vatră monahală modestă, populată de o mână de călugări. Notorietatea şi-a dobândit-o abia peste un veac şi jumătate, când preotul ortodox Luca din Iclod zugrăveşte icoana Maicii Domnului, icoană care, arată izvoarele scrise, a lăcrimat, în anul 1694. Trebuie precizat contextul istoric de la începutul sec al XVIII-lea, când ia naştere, in Transilvania, Biserica Unită cu Roma (sau Greco-Catolică) la care sunt nevoiţi să treacă numeroşi credincioşi ortodocşi; e perioada în care, la ordinul împărătesei Maria Tereza, generalul Bukow doboară, cu tunul, toate lăcaşele mânăstireşti ortodoxe. În consecinţă, Nicula se populează cu călugări greco-catolici, care vor fi înlocuiţi târziu, în 1948, după schimbarea regimului politic (când Biserica Unită cu Roma e scoasă, abuziv, în afara legii), cu călugări ortodocşi.
Fostul stareţ, Mihai Goia, mărturiseşte în legătură cu luarea mânăstirii de la greco-catolici: "Nicula a rămas pustie, în 1948 şi s-au împrăştiat toate lucrurile, tot ce au avut pe acolo, ca şi când vin turcii. N-am gasit nimic la Nicula, decât biserica şi casele aşa cum le-au lăsat ei, greco-catolicii, restul, în interior, absolut nimic. Icoana Maicii Domnului era furată de ei şi dusă acolo unde am găsit-o (mai târziu, n.r)... Atanasie Popa, istoricul din Cluj, când a venit la Nicula de s-a acoperit biserica cu şindrilă, s-au luat scândurile şi am descoperit o inscripţie in slavonă, scria in chirilică, pe bârnă, că biserica e de la 1401. Nicula a fost reparată în 1710, deci n-a fost făcută de greco-catolici, cum zic ei.”
Teama de comunişti l-a determinat pe unul dintre fraţii călugări să zidească icoana Maicii Domnului în peretele unei case din Lunca Bonţului unde a fost, totuşi, descoperită, în 1965 şi redată creştinilor, spre venerare. În condiţiile libertăţii religioase de după Decembrie ’89, Nicula a devenit al doilea mare centru de pelerinaj din România, după Iaşi. La slujbele de hramul Mânăstirii, pe 15 august, participă zeci de mii de închinători, ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi, fără nici o discriminare confesională, etnică sau de altă natură. Pe lângă edificiile celor trei biserici (ultima, în construcţie) la Nicula găsim, azi şi cel mai important atelier de icoane pe sticlă din România.
Am parcurs şi noi, alături de parintele Pantelimon, treptele istoriei acestor minunate chipuri pictate în oglindă la şcoala zugravilor mânăstireşti de la Micula, luînd cu noi, la plecare, în chenar de lemn proaspăt, chipul sfântului Gheorghe, ocrotitorul casei.
