La fel de grav – marcajele trecerilor de pietoni au fost acoperite, provocând o serie de incidente. Culmea, „mântuiala de lux” a devenit prilej de campanie de imagine.
Bulevardul Mircea Vodă este o arteră în mijlocul Capitalei care leagă intersecția Timpuri Noi de bulevardul Corneliu Coposu. Potrivit hărților, bulevardul are aproximativ trei kilometri, iar în 2017 fusese deja prins într-un program de reabilitare. Doar că pe 4 noiembrie, Administrația Străzilor București – structură în subordinea directă a edilului Nicușor Dan – apare înregistrată pe platforma publică de evidență a achizițiilor publice SICAP cu patru contracte pentru execuția unor reparații pe loturi de străzi. Printre acestea se număra și bulevardul Mircea Vodă.
Cele patru contracte ale administrației din subordinea lui Nicușor Dan sunt mai mult decât suspecte. În primul rând, autoritatea locală nu a organizat nicio licitație pentru respectivele lucrări. Contractele au fost atribuite direct. Toate către o singură firmă: Straco Holding. Pe SICAP, societatea nu mai apare în acest an cu nicio lucrare contractată sau câștigată cu vreo altă autoritate locală.
Mai mult, în arhiva electronică a achizițiilor publice, pe 26 octombrie și pe 8 noiembrie, Straco mai beneficiază de alte două contracte – tot fără licitație – din partea Administrației Străzilor!
Valoarea totală a banilor publici vărsați de administrația publică a Capitalei spre Straco Holding, prin intermediul contractelor directe de „execuție lucrări de reparații străzi, parte carosabilă și trotuare în municipiul București” este de 1,7 milioane de euro. Interesant este și motivul invocat de administrația coordonată de Nicușor Dan pentru încredințarea directă a lucrărilor către firma Straco: „extremă urgență determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă”!
Firmă cu istorie și lipici
Coincidență, fericitul câștigător al contractelor grase atribuite de administrația controlată de Nicușor Dan este un fel de „firmă de casă”. Mai mult, în schema de acum apar anumiți „numitori comuni”.
Straco Holding este controlată, printre alții, potrivit documentelor, de frații Horpoș. În 2014, aceștia au fost anchetați pentru spălare de bani, prejudiciul fiind de peste trei milioane de euro. Aceleași nume sunt și în dosarul fostului primar Andrei Chiliman, acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită de la respectivii oameni de afaceri pentru înlesnirea mai multor contracte din bani publici.
În ancheta procurorilor figura atunci și un alt nume: Răzvan Munteanu. Fost director în cadrul Primăriei Sectorului 1, apropiat al primarului Chiliman, Răzvan Munteanu a fost unul dintre cei care „au lucrat” cu patronii Straco. În prezent, Răzvan Munteanu este... director al Companiei de Consolidări a Primăriei Capitalei, în coordonarea lui Nicușor Dan!
Sumele cheltuite pentru contractele directe au fost împărțite pe loturi. Pe 26 octombrie s-a semnat primul act, în valoare de 335.016 euro. Au urmat, pe data de 4 noiembrie, „contractele-rafală”: lotul 2 – 256.734 de euro, lot 3 – 420.348 de euro, lot 4 – 143.899 de euro și lot 6 – 398.592 de euro. Lotul 5 a fost aranjat pe 8 noiembrie cu valoarea de 183.515 euro. Toate, pe varianta directă sub „umbrela” extremei urgențe.
Directorul Administrației Străzilor, membru PMP și, conform prezentării sale, de profesie asigurător prin PFA-ul care-i poartă numele – făcea public faptul că este preocupat de „soluționarea cu rapiditate și eficiență a problemelor identificate și mă interesează ca rezultatele muncii prestate de ASB să se reflecte în calitatea vieții bucureștenilor”. La fel și Primăria Capitalei, potrivit unei alte postări Facebook ale aceluiași director. Cu excepția importantului bulevard din inima Capitalei, potrivit realității.
Mântuiala de lux
Lucrările la spoiala de pe bulevardul Mircea Vodă au durat câteva nopți. După ce muncitorii au dispărut, bulevardul a rămas „vopsit” cu bitum doar pe jumătate. De la capătul intersecției Timpuri Noi și până la Mircea Vodă, numărul 34, în dreptul bisericii Dobroteasa. Reparațiile arată ca un covor subțire de pastă de bitum, stoarsă peste vechiul asfalt. Nici pe lățime nu s-a turnat cât trebuie. Mai bine de un metru pe laturile bulevardului a rămas asfaltul vechi. În anumite locuri, spoiala trasă peste beton acoperă marcaje rutiere cu „Staționarea interzisă”. Privit în lung, bulevardul pare un drum de țară, cu onduleuri. Nu e nici drept, pare că au apărut și „valuri”. Pe unele porțiuni, ceea ce au turnat muncitorii deja se sfărâmă. Peste canale a fost aruncat aiurea „covorul negru”. Deși titulatura tuturor contractelor, pe platformele publice de achiziții, era de „execuție lucrări de reparații străzi, parte carosabilă și trotuare în municipiul București”, pe marginile bulevardului nu a fost lucrat nici măcar un centimetru de trotuar.
Grav: două treceri de pietoni au dispărut din cauza noii lucrări efectuate de Straco la comanda autorității lui Nicușor Dan. Nu mai există nici „zebra” și nici liniile de departajare a benzilor de circulație. Oamenii riscă enorm pentru a traversa bulevardul intens circulat. Una din trecerile pentru pietoni care a fost ștearsă de „reparații” este în apropierea unei școli!
Au trecut mai multe săptămâni de când bulevardul Mircea Vodă a fost „reparat”. Arată mai rău ca înainte și, în plus, pune în pericol viața oamenilor. Primăria, potrivit directorului ASB „este preocupată”. Iar contractele de milioane de euro sunt în executare.